De ce nu cred că vom avea un centru comunitar românesc în Barcelona?

De ce nu cred că vom avea un centru comunitar românesc în Barcelona?

Trimite și altora

Spectacolul promisiunilor populiste din anii electorali a început şi se anunţă indecent. Un deputat de diaspora, prins de campanie cu lecţiile nefăcute, cere bani pentru terminarea lăcaşurilor de cult pe care biserica le construieşte în diaspora; pe un ton plângăcios/ameninţător, avertizează că se riscă pierderea milioanelor de euro zidite deja în mortarele mănăstireşti din afara graniţelor.

Oarecum în compensaţie, promite un proiect de lege pentru înfiinţarea de centre comunitare româneşti. Care dintre proiecte va trece? mi-e teama că cel de al doilea nu are nici o şansă. Nu există nimeni la Bucureşti care să faca lobby pentru interesele comunităţilor româneşti din diaspora, în timp ce din partea clerului este evident că are cine să bată cu pumnul in masă.

Cât costă un centru comunitar pentru un oraş ca Barcelona?

Număraţi de consulat, românii din zonă sunt undeva peste 100,000. Dacă îi numărăm noi ies mai mulţi dar asta are mai puţină importanţă în cazul de faţă. Barcelona nici măcar nu este printre oraşele europene cu comunitate românească numeroasă; serveşte însă ca exemplu. 100,000 de oameni numără locuitorii unui oraş „X” în România. Cu cel puţin 15 şcoli generale, 5 licee; eventual, dacă este centru universitar, câteva facultăţi; teatru, cinematografe, 4 biserici, spital. Mă refer doar la utilităţile culturale, plătite din bani publici. Consulatul de la Barcelona este atât de strâmt ca nu poate reuni 20 de persoane pe scaune. Oraşul românesc „barcelona” nu are un centru comunitar romanesc. „Pentru că nu sunt bani”

De ce în România sunt bani şi pentru Barcelona nu?

Argumentaţia rămâne cramponată în neparticiparea diasporei la bugetul local, noi nu plătim taxe în România. Se admite totuşi, ca un favor, că trimitem bani în ţara, bani din care trăiesc familiile noastre. Presupunând că banii pe care îi trimitem echivalează cu jumătate din taxele pe care le plăteşte un oraş „X” cu 100,000 de locuitori, apoi admiţând că jumătate din ei nu au cum să se întoarcă din pricina buzunarelor largi şi diverse, rămâne totuşi un sfert din volumul taxelor corespunzând oraşului „X”.

Reiese că noi, cei 100,000 de cetăţeni români din barcelona facem sa ajungă în ţară echivalentul taxelor pe care le plăteşte un orăşel mai mic, de 25,000 de oameni. Să mai înşir aici ce utilităţi culturale are un oraş de 25,000 de locuitori „Y” din România?

De ce nu vom avea un centru comunitar românesc în Barcelona?

La alegerile locale, pentru primari ca să ne înţelegem, noi nu contăm. Nu avem voie să votăm primarul din localitatea de reşedinţă, chiar dacă am venit de acolo acum două săptămâni şi ne întoarcem la o luna după alegeri. Iar la alegerile care chiar contează, cele parlamentare, votul fiecăruia dintre noi reprezintă 1% din puterea votului din ţara. Fix. Ne lasă să votăm doar pentru cei 6 – ŞASE parlamentari de diaspora. Din 600 de parlamentari.

Câte motive ar avea parlamentul să voteze o lege specială pentru noi chiar dacă ar fi iniţiată de unul dintre cei 6? exact şase. Ce motive ar avea parlamentul sa aprobe fondurile pentru terminarea catedralei de la Madrid? Cel puţin 3 milioane, care este numărul de semnături pe care biserica le-a strâns pentru o măsură controversată recent. Pentru că poate.

Nu discut oportunitatea construcţiei lăcaşurilor de cult, comunitatea românească are nevoie de repere iar biserica poate fi unul dintre ele; cred însă că proiectele ar fi trebuit să fie susţinute de comunitate şi mai puţin cu bani de la Bucureşti. Dacă ea, comunitatea, s-ar fi simţit sprijinită, atunci ar fi simţit mai acut nevoia existenţei lăcaşului de cult şi ar fi sprijinit ideea necondiţionat. Altfel, seamănă a megalomanie făcută în ciuda comunităţii şi nu în slujba ei.

 

Leave a Comment