Coaliția pentru Educație: Uniți #rezistăm pentru Educație

Coaliția pentru Educație: Uniți #rezistăm pentru Educație

Trimite și altora


Comunicat de presă, București, 4 februarie 2017

La început de vacanță școlară intersemestrială, Federația Coaliția pentru Educație confirmă că membrii săi nu vor lua vacanță de la proteste și că vor continua să se afle alături de demonstranți în București și în țară, împotriva Ordonanței de Urgență nr. 13/2017 pentru modificarea codurilor penale.

Dorim ca școala să îi învețe pe copii să fie curajoși, să respecte adevărul și să își asume greșelile, să fie empatici și solidari cu cei diferiți de ei. Solicităm reprezentanților autorităților să facă dovada acelorași comportamente, să fie atenți la ceea ce le transmite „strada”, să nu uite că „graba strică treaba” și să se asigure că această Ordonanță dată peste noapte nu va produce efecte nici măcar un minut.

digi dolce focus 2017

Coaliția pentru Educație salută solidaritatea demonstranților de toate vârstele, din toate mediile, în jurul valorilor morale și apreciază modul pașnic în care se desfașoară protestele. Prin comportamentul lor și, în primul rând, prin respectul și deschiderea de a se asculta reciproc, românii au dovedit, în ultimele zile, că au Educație și că există o bază sănătoasă pe care putem construi împreună.

Este un context în care putem (re)învața cu toții – adulți și copii – ce înseamnă o societate bazată pe valori, onestitate, solidaritate, că este posibil să ne exprimăm opiniile, să le susținem în mod pașnic, civilizat, și putem să onorăm argumentele valoroase ale celor diferiți de noi. De la astfel de principii ar trebui să plece orice măsură și orice dezbatere în educație și în orice alt domeniu. Sperăm ca, în măsura în care este posibil, românii să nu piardă oportunitatea de a continua să învețe din acestă mișcare pașnică lecția democrației, a educației civice și a modului cum pot contribui, împreună, la crearea istoriei propriei țări și a unui viitor mai bun pentru noi toți.

Fondată în iunie 2015, Federația Coaliția pentru Educațire reunește organizații neguvernamentale active în domeniu și își propune să coaguleze energii și resurse pentru a susține dezvoltarea școlii în care fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul (www.coalitiaedu.ro)


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Persoană de contact:
Simona David Crisbășanu, Director Comunicare (simona@coalitiaedu.ro, 0754 222 007)

Trimite și altora