Diaspora nu incape in planul de guvernare

Diaspora nu incape in planul de guvernare

Trimite și altora

Ambasadele și consulatele au, institutional, pentru românul stabilit în zona lor de competență, un rol pur administrativ, legat de proceduri strict legale, notariale cu preponderență. Nu este în statutul lor să facă mai mult, prin oficierea unei căsătorii sau înscrierea unei nașteri consulatele nu fac un act cultural, nu îmbunătățesc cu nimic starea de fapt, nu suplinesc carența actelor dedicate identității trăitorului român dincolo de granițe.

ICR-ul, la rândul său, are în fișa tehnică promovarea culturii adresându-se publicului din țările gazdă. Este logic să o facă în primul rând în limba locală din țara în care propune evenimentul. Încearcă, fără mult succes, în ultimul timp, să includă în publicul țintă românii din diaspora dar asta nu este misiunea pentru care Institutul Cultural Român a fost creat.

Instituțiile acestea au astăzi atribuții care pot părea anacronice, nimeni nu a fost pregătit pentru o emigrație echivalentă cu un sfert din populația actuală a țării, sunt depășite de realitate iar anemicele departamente culturale care le aparțin nu sunt în măsură să răspundă așteptărilor a 4-5 milioane de încă cetățeni români. Am învățat democrația din mers iar actualizările se fac greu și cu sincope evidente.

Are cineva, institutional, un răspuns la nevoile culturale ale romanilor stabiliți în diaspora?

Răspunsul scurt, verde, pe șleau, este că nimeni. Nu există o instituție care să aibă rolul de a răspunde nevoilor culturale ale românilor din diaspora. Departamentele sau instituțiile afiliate ministerelor cu atribuții culturale au diaspora trecută la capitolul „și altele”, iar proiectele se activează în funcție de interesul momentului, subfinanțate și planificate pe genunchi după rețete despre care oamenii de acolo „cred că ar merge”. O abordare pompieristică, oportunistă și lipsită de substanță care este de natură să adâncească oceanul de neîncredere deja instalat.

Nu că ar fi o obligație din partea cârmuirii bucureștene, din punctul lor de vedere ne-am putea duce să ne spânzurăm, contăm la construirea bugetului de încasări dar nu la cel de cheltuieli. Numai că observ că asta se întâmplă doar între ciclurile electorale. În timpul campaniilor de orice fel dragostea de cel plecat umple de emoție listele Biroului Electoral Central. Între ciclurile electorale asumă că au de a face cu cei rămași, la îndemână, fără alternativă, captivi oarecum, iar diaspora există doar statistic.

Și totuși…

Asociațiile constituite în diaspora duc tot greul eforturilor de păstrare a identității trăitorilor dincolo de granițe, fără sprijin logistic, financiar sau măcar speranțe de a primi vreunul. Multe dintre ele sunt condamnate să rămână la stadiul de mișcare de amatori, alimentate fiind doar de ambiția unor puțini dispuși la sacrificii personale în numele unui steag pe care refuză să îl schimbe sau să îl vadă terfelit.

Oricât de puțin ar face este foarte mult, puținul acesta este complementar acțiunilor de promovare pe care instituțiile plătite din bani românești le fac cu mijloace disproporționat de mari și cu rezultate pe alocuri discutabile. O evaluare a cheltuielilor pentru promovare, din ultimii cinci ani să zicem, care să fie bugetul pentru următorii cinci în care asociațiile din diaspora să primească jumătate ar avea rezultate surprinzătoare la nivel de percepție a brandului de țară. Scrupulozitatea cu care sunt evaluate proiectele din diaspora contrastează cu nonșalanța bugetară a instituțiilor care au astăzi în atribuții consolidarea acestuia.

Este adevărat că diaspora a produs prea puține voturi pentru guvernanții de astăzi însă ignorarea ei la nesfârșit va avea ca rezultat natural sporirea dezinteresului pentru limba română pe măsură ce din ce în ce mai mulți vor trece de perioada „romantică” acceptând că de fapt viața lor este aici iar zidarii români din Franța nu-și vor mai petrece concediile construind case inutile în România.

Sevastian Hulub
editor, Robarna