Elena Bosinceanu – Mama, Sotie, Artista

Elena Bosinceanu – Mama, Sotie, Artista

Trimite și altora

Îndrăgita interpretă de muzică populară, Elena Bosinceanu, stabilită de mulți ani în Tarragona – Spania, vine din dulcele târg al Iașului de unde provin multe femei frumoase, deștepte și talentate. Vă prezentăm o părticică din ea, din simplitatea și onoarea ei. „Păstrez adevărul în cântec”, ne spune. Despre cum a ajuns să trăiască printre măslinii din Spania, despre muzica cântată de ea, despre familie și credință ne-a vorbit în exclusivitate pentru RoBarna:

Să rezum în câteva rânduri relația mea cu muzica este foarte greu dar am să încerc.

M-am născut într-un sat din județul Iași, într-o casă cu șase copii, toți cu drag de învățătură și de muzică. Cred că înclinația spre arte se moștenește. Mama cânta doar pentru noi, cânta când era veselă și nu se oprea când o copleșeau tristețile vieții. Atunci, nici nu mi-am dat seama că toate acestea s-au aşezat adânc în sufletul meu. Dintre toți, mie mi-a plăcut cel mai mult a cânta, orice. Mi-a fost clar pe urmă de unde m-am încărcat, să aduc bucurie ascultătorilor prin cântec. Muzică populară, ușoară, folk, invățam cu ușurință orice melodie de la radio și o fredonam până ajungeam să-i plictisesc pe cei din jur.

Am făcut Liceul Pedagogic din Iași și am ajuns învățătoare.

După liceu m-am înscris la cursurile Școlii Populară de Arte de la Iași pe care tata nu m-a lăsat să o urmez până la urmă, „aveam destul cu meseria” spunea, dar am continuat să cânt. Am participat la festivalurile vremii – Cântarea României – unde am luat premii la faza națională cu muzica folk.  Asta era de fapt mentalitatea în vremurile acelea. Tatăl meu trăiește și, la cei 94 de ani pe care îi are, mare îi este mirarea și plânge când mă duc în România să îi cant „pe viu” melodii care îl ung la suflet.


robarna-ads-2017_martie_low


Îmi plăcea foarte mult meseria de învățătoare și m-am dedicat ei cu mult suflet, uitând sau necrezând că aș putea cânta bine și cu succes. Practic, la un moment dat, planurile muzicale luaseră sfârșit. Apoi m-am căsătorit, ne-am mutat din satul unde locuiam la Iași, am devenit mamă. M-am devotat acestei „meserii”, punând pe primul loc familia și apoi copii din clasele mele. Dar contactul cu muzica nu l-am pierdut niciodată, am predat cu plăcere limba română română și muzica. Copiii de la clasele mele cântau bine obligatoriu. Făceam coruri de copii prin școlile pe unde am lucrat pentru că muzica o aveam în sânge și încercam să dăruiesc tuturor din pasiunea mea, într-o formă oarecum inconștientă. Și chiar am reușit să transmit asta copiilor, am foști elevi, deveniți astăzi muzicieni, inclusiv băiatul meu cel mare.

Am plecat din țară cu gândul la viitorul copiilor și dintotdeauna am știut că am luat decizia bună, chiar daca ruperea de țară, de familie, de părinți, de tot – a durut și doare și astăzi.

elena bosinceanuAm ajuns în Spania în 2003. Dan, băiatul cel mare avea 13 ani când a venit, începuse în Iași liceul de artă. A absolvit liceul la Reus și paralel școala de muzică din Vila Seca. Este pasionat de muzică iar acum este în ultimul an de Conservator la Londra. S-a acomodat destul de greu în Spania, pentru că cerințele erau mari și trebuia să învețe cele două limbi. Plus că era adolescent, o vârstă dificilă chiar atunci când nu trebuie să facă față provocărilor suplimentare pe care le implică diaspora. Dar cred că asta l-a motivat și mai tare în studiul instrumentului, ajutat fiind și de o profesoară de excepție care l-a înțeles și l-a sprijinit mult.

Emilian, băiatul meu cel mic, avea 5 ani, a început practic aici să studieze și n-a avut deloc probleme, ba chiar a fost un elev foarte bun. Îi place foarte mult chimia și a ales sa studieze la Universitatea din Barcelona.

Plecarea noastră din țară a fost un pas important și benefic pentru viitorul copiilor, le-am oferit cele mai bune șanse pentru realizarea lor ca oameni, să își împlinească visele.

Am crescut în spirit de credinţă, de smerenie şi de rugăciune spusă cu convingere. Eu chiar le spun celor cărora le plânge sufletul, că rugăciunea e cel mai bun medicament; aduce împlinire şi vindecă sufletul. Am intrat în corul bisericii din Tarragona pentru a-mi folosi darul dat de Dumnezeu. Am întâlnit apoi oameni cu care am împărțit afinități spirituale, am format un grup împreună cu care cântam în special colinde prin localitățile apropiate. Cântăm românilor, cântăm catalanilor și peste tot pe unde suntem invitați la spectacolele interculturale, unde aveam ocazia să facem cunoscută zestrea muzicală românească.

elena bosinceanu 2

Am început sa cânt muzică populară moldovenească cu un muzicanții din zonă, cu ideea de a cânta la întâlnirile românești sau chiar la petreceri. Cu multă ambiție am descoperit că mi se potrivesc bătutele moldovenești și sârbele de peste Prut. Așa a renăscut dorința de a cânta, este forma mea de a păstra legătura cu țara, cu ce îmi este drag. Cânt muzica românească și sunt fericită când o fac. Nu contează că printre spectatori se află personalităti sau oameni simpli, eu simt că pot să îi bucur, să fac să le dispară norul din suflet.

Am multe costume populare de care sunt tare mândră.

Nu îmi fac planuri, îmi mențin stilul de muzică tradițională și ușoară doar că uneori cred că am luat prea in serios această ocupație și simt că imi este destul de dificil să îmi găsesc locul și să-mi păstrez felul de a fi sincer și deschis. Îmi respect foarte mult spectatorii și am simțit de multe ori sprijinul lor tocmai de aceea cred că am o datorie față de ei, față de cei care îmi acordă încredere. Unul dintre ei este soțul meu, unul pretențios dar generos în eforturi și răbdare.

elena bosiceanu 1

Pentru că este Martie, urez tuturor femeilor să se bucure de fiecare rază de soare, spiritul acestei zile să le însoțească pretutindeni, sa fie înconjurate de căldură, dragoste, de zâmbetele copiilor.

Va doresc o primăvară minunată!