Europa Vasala

Europa Vasala

Trimite și altora

   „Nu ne-am dorit nicicînd să fim ce s-a ales de noi”

   În numele cui a jurat Jean-Claude Juncker vasalitate Rusiei la Passau? În numele cui a promis Preşedintele Comisiei Europene apropiere de Rusia şi dezrobire de dictatele Washingtonului? De acelasi autor Pentru ei, potopul! Groparii Europei Deutschland UE Alles! Dacă Juncker s-a făcut preş de ceremonie pentru Putin în numele eroicei naţiuni luxemburgheze, aşa să fie! Conturile băncilor luxemburgheze vor crăpa de depuneri ruseşti. Gherţoi post-sovietici îşi vor etala Rolex-urile şi modelele botoxate prin hoteluri de la cinci stele în sus. Va merita. Niciun tanc rusesc nu va parca în Luxembourg. Din lipsă de spaţiu şi de frica unui stat NATO cu o armată de pînă la 800 de oameni.

    Dacă, însă, Juncker a decis, în numele Uniunii Europene, că adversarul e America şi nu Rusia, lucurile se schimbă. Nesimţirea şi aroganţa vin de petrecanie unei Europe care iese din istorie ruşinos şi se aşază cuminte în poala Rusiei. Nu cu totul, ci doar cu patrea ei ponosită şi decupabilă: cu Europa de Est. Căci Juncker a vorbit ştiind bine ce dă şi ce expune. Orgasmul european pro-rus nu va mişca o piatră în Vest, dar va scutura din temelii Estul. Mesajul lui Juncker e cea mai funestă propoziţie trimisă vreodată din Vest spre Est: ce nu se poate islamiza se poate rusifica.

     Va trebui să ţinem minte săptămîna tristă care a început în Parlamentul European, la Srasbourg, cu discursurile suprarealiste ale cuplului Merkel-Hollande şi s-a încheiat la Passau cu remarcile decăzute ale lui Jumcker. O săptămînă care a început toxic şi s-a încheiat cu o capitulare. În timpul discursului rostit de Hollande, am fost, pur şi simplu, incapabil să trec peste situaţie. Domnul care vorbea la Stasbourg de datoriile morale ale Estului a apărut la tribună în costum şi atît. Fără casca şi fără scuterul cu care a fost surpins de presa franceză în zori, la ieşirea dintr-un anumit hotel. În schimb, am ascultat absorbit intervenţiile doamnei Merkel.

     Şi am rămas cu două concluzii apăsătoare: Europa înaintează entuziast spre o calamitate şi are nevoie urgentă de dizidenţi. Doamna Merkel a ţinut să ne asigure că e ea însăşi esteuropeană. Poate de loc. Căci a fi esteuropean pînă la capăt înseamnă să înţelegi ce a însemnat să trăieşti, ieri, sub ruşi şi, azi, în preajma lor. Fără asta, a fi esteuropean e o calitate exotică, egală cu sentimentul paraguayan al fiinţei, evocat de Cioran, într-unul din rarele lui momentele de amabilitate umanitară. Doamna Merkel nu pricepe comportamentul Estului, dar e fluentă în materie de năravuri ruseşti. Iat-o, de pildă, vorbind degajat de Nord Stream, o mîndreţe de conductă care străbate Baltica şi duce gaz din Rusia direct în Germania. Ţeava cu pricina are proprietatea minunată de a permite Rusiei să taie gazul Europei de Est fără să decupleze consumatorii germani. Ce are de spus guvernul german despre instalaţia care exportă gaz amestecat cu şantaj şi poate pune în ţarc Europa de Est? Doamna Merkel are de spus că proiectul a fost pus la punct de companii private iar guvernul german nu se poate amesteca în treburile lor. De unde bănuiala că pentru doamna Merkel şi Zidul Berlinului a fost un proiect agreat de mai multe companii de construcţii, fără amestec politic.

Citeste mai mult: adev.ro/nw3eta


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /



Trimite și altora