Martie cu cantec si voie buna – Jonquera

Martie cu cantec si voie buna – Jonquera

Trimite și altora

Românii din Jonquera au sărbătorit Ziua Femeii cu flori, muzică, tombola, chef și voie bună

Petrecerea organizată de Restaurant Andrea din Jonquera, cu ocazia începutului de primăvară a fost un festin dedicat femeilor din viețile noastre. Desfășurată în primitoarea locație oferită de Figueres Parc sărbătoarea a fost evenimentul din zona de nord catalană pe care nimeni nu a dorit să îl piardă, saloanele arhipline făcând dovada interesului extraordinar pentru această petrecere.

jonquera inline1
foto: Tarraco Studio

Sărbătorile românești nu mai sunt de mult doar despre mâncare și băutură, în ultimii ani se remarcă tendința spre organizarea de evenimente complexe, cu o accentuată tentă comunitar-culturală,  iar cel de la Jonquera a respectat rețeta. Un program muzical bogat, surprize pregătite de organizatori, artizanat și carte românească de la RoBarna, o prezentare de produse cosmetice Plantar potrivită sărbătorii, o tombolă atractivă și multă voie bună.

jonquera inline1
foto: RoBarna

Special pentru eveniment au fost invitate din țară interpretele de muzică populară Andreea Haisan și Virginia Irimuș care, cu recitalurile extraordinare au încălzit atmosfera de sărbătoare până la incandescență, dansul și horele marcând orele până spre dimineață. Vinul bun, alb și roșu – culorile mărțișorului după cum au opinat hazliu pasionații – a dezlegat inhibițiile și au lăsat loc veseliei spumoase.

jonquera inline3
foto: Tarraco Studio

Printre participanți am remarcat prezența unor reprezentanți ai asociațiilor culturale: Stela Vidrascu – Centrul Cultural Român, Ștefan Dubală – Asociația Culturală a Românilor din Igualada sau Emil Băgneanu – Asociația Culturală Română Dacia din Arbucies.  Domnul Valentin Cocoș de la PNL precum si câțiva membri ai PSD, prezenți la manifestare, s-au dovedit a fi buni dansatori ai jocurilor românești.

pusa-de-tarraco-pe-fb-b
foto: Tarraco Studio

“ Ziua femeii, această sărbătoare a noastră, ne-a oferit prilejul să arătăm femeilor românce, cât de mult contează pentru noi. Vă mulțumim pentru tot ceea ce am învățat de la voi, iubirea și cum să dăruim necondiționat. Vă mulțumim pentru că sunteți cele care insuflați dragoste în tot ceea ce faceți pentru familie, pentru că sunteți cele care dați lumii frumusețe. Vă mulțumim pentru că, oricât v-ar fi de greu, reuşiţi să o luați de la capăt în fiecare zi, mai puternice și mai hotărâte, oriunde v-ați afla în lume. Vă urăm o primăvară frumoasă, cu soare, fericire și toată dragostea noastră prinsă într-un frumos buchet de ghiocei” spune Florentina Pleș, organizatoarea evenimentului.

digi dolce focus 2017

Premii la tombolă au fost oferite de: MaxDSS – televiziune românească prin satelit, Ingrid Hodivoianu – traducător, interpret autorizat de limbă spaniolă, Plantar – reprezentanța Barcelona, RoBarna.
Partener Media: Revista RoBarna, Tarraco Studio