Picătura de cultură – Omagiu închinat geniului Mihai Eminescu

Picătura de cultură – Omagiu închinat geniului Mihai Eminescu

Trimite și altora

Cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, un omagiu liric cu acestă ocazie. Mulțumim autorilor pentru frumoasele versuri (grupajul liric este cules din grupul de poezie ”Vise Tarzii”), conform legii drepturilor de autor.

”Titu Maiorescu l-a cunoscut îndeaproape pe Eminescu. În studiul Eminescu și poeziile sale, publicat în 1889, anul morții lui Eminescu, Maiorescu scrie:

„Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienației declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le avea pururea la îndemână. În aceeași proporție tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenție socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obștească și chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi era indiferentă.”

Maiorescu crede că Eminescu nu a fost nici fericit, nici nefericit și că personalitatea lui nu a fost influențată de evenimente exterioare.

„Eminescu, din punct de vedere al egoismului cel mai nepăsător om ce și-l poate închipui cineva, precum nu putea fi atins de un simțământ prea intensiv al fericirii, nu putea fi nici expus la o prea mare nefericire. Seninătatea abstractă, iacă nota lui caracteristică în melancolie, ca și în veselie.” 
„Cuvintele de amor fericit și nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în accepțiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva și ține cu desăvârșire în mărginirea ei. Ca și Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip irealizabil. Îl iubea întâmplătoarea copie sau îl părăsea, tot copie rămânea, și el, cu melancolie impersonală, își căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării și a poeziei.” 
„Viața lui externă e simplu de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare dinafară o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost și ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie ființă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc.” 

Ca o concluzie, T. Maiorescu afirmă că Eminescu nu a suferit din cauza unor lipsuri materiale.

„A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu individualitatea lui și pe care el cel dintâi ar fi respins-o. Cât i-a trebuit lui Eminescu ca să trăiască în accepțiunea materială a cuvântului, a avut el totdeauna. Grijile existenței nu l-au cuprins niciodată în vremea puterii lui intelectuale; când nu câștiga singur, îl susținea tatăl său și-l ajutau amicii. Iar recunoașterile publice le-a disprețuit totdeauna.” 
Sursa: Vikicitat

 

Un tei în amurg…și Eminescu

Eminescu este dorul,
lnfinitul, remuşcarea,
Un amurg de tei în floare,
Este geniul singuratic,
Plâns al plopilor nostalgic,
Stea lucind peste izvoare.
Eminescu-i poezia,
Absolutul şi trăirea
In emoţii dulci de vorbe,
Este floarea scrisă-n slove,
Patima si nemurirea.
Eminescu e martirul
Ce ne-a dăruit sublimul.
Trist poet stigmatizat,
De o lume compromisă
Care l-a sacrificat,
Pentru-o vină indecisă!

Dorina Omota

 

LUI EMINESCU

Dunia Pălăngeanu

E ora sfantă în Alei,
Ne-oprim din trecere azi pasul,
Lumina curge dintr-un tei,
Şi-n ochi de bronz ,oprit e ceasul.

O taină-albastră ne pătrunde,
Şi versul său din nou ne-adună,
Tresare Dunărea în unde,
Când prin Cetate el rasună.

O clipă totu-i nemişcare,
Şi Eminescu ne priveşte,
Iar aura-i prelinsă-n zare,
În inimile noastre creşte.

EMINESCU

Pe bănci de lemn
într-o tavernă mohorîtă
un Eminescu visează
alături de bătrînii plebei proletare
la dreptatea dreptăţii
cuvîntului îngrădit de legi,
doar juguri au ţăranii…
o religie inventată de cine…
să ţină în lanţ?
Un Eminescu visează…
eu îl aştept în parc
lîngă teiul nostru,
de ce-uri nerostite
de plopii fără soţ
numerotaţi cu grijă
amanetaţi cu suflete rătăcite
îşi aşteaptă răspunsul
azi
dar el nu mai vine
sau a venit
şi nu l-am auzit…
Eminescu este ţara mea
eşti tu
sînt eu
şi plec în căutarea
literei
eternităţii!
10ian2015

Tamara Negura

LUCEAFĂRUL COBOARĂ
În noapte de pe cer coboară
Pe-o punte dintr-un praf de stele
Și se-ntrupează -n prag de seară
Mânat de dorurile-i grele.

E plictisit să stea-ntre astre
Tânjind să fie un muritor.
Rătăcitor prin văi sihastre
Privind în sus spre creator.

Luceafărul se întrupează
Și simte o mare bucurie
Iubirea fața-i luminează
Și-o mare dragoste învie.

A tot privit-o dintre stele
Pe ea, născută pe pământ.
Era mai mândră decât ele
Cu păru-i fluturând în vânt.

E fascinat, parcă-i poveste
Când două inimi se iubesc.
De-acum și el muritor este
Și dragostea și-o împărtășesc.

Autor: Marilena Perijoc

GLOSSA

Sub pecetea veşniciei
Ţi-ai pus versul tău stăpâne,
Mândru rege-al poeziei
Tu ai fost şi vei rămâne.
De sub pana ta măiastră
Iubirii ai dat sensuri noi.
Răsărind o floare-albastră
Şi azi,şi mâine,şi apoi!

Ne-ai deschis noi universuri
Cu luceferi şi cu dor
Şi-ai durat măreţe versuri
Spre eternitatea lor.
Ai purtat ca o cunună
Toată fala României
Şi ai pus glia străbună
Sub pecetea veşniciei.

Ai sădit în fiecare
Câte-un tei şi-o floare-albastră –
Armonie şi visare
Doar cu lira ta măiastră…
Versul tău – glasul iubirii
Un ecou etern rămâne
Şi sub nimbul nemuririi
Ţi-ai pus versul tău stăpâne!

Lira ta-i o nestemată
Cântul tău un vis de dor
Pentru noi eşti viaţa toată,
Eşti iubire,taină,zbor.
Tot românul azi te ştie
Dulce glas al reveriei,
Numele etern să-ţi fie
Mândru rege-al poeziei1

Tu ai adunat vecia
Sub stindardul unui nume
Care-i pentru noi tăria
Şă ne ştie lumea-n lume!
Eminescu e cuvântul
Sinonim limbii române –
Cerul nostru şi pământul
Tu ai fost şi vei rămâne.

Generaţiilor toate
Tu le-ai fost şi dor şi cânturi
Ducând versul pân’ departe
‘N-ale lumii patru vânturi.
Buciumile-n seri pe dealuri
Cântă dor de glia noastră,
Izvorăsc sfintele daruri
De sub pana ta măiastră!

Codri-şi clocotesc arama
Legănaţi de vremi trecute
Fără a mai ţine seama
Dorurilor multe,multe!
Iar tu luceafăr răsărit
Şi din prezent şi din apoi,
În orizont nemărginit
Iubirii ai dat sensuri noi!

Ai ridicat iubiri la cer
Doar cu taine pământene,
Cu-nvăluire de mister
Nourii au prins a cerne.
Iar în clipa cea senină
Dor ai răsădit în glastră
Din alinarea divină
Răsărind o floare-albastră.

Ai cântat cu glasul firii
Şi iubirea dar şi glia
Eşti simbolul nemuririi,
Numele ţi-e poezia!
Ai fost etern,eşti şi acu’
Eşti sângele albastru-n noi,
Te voi slăvi Eminescu
Şi azi,şi mâine.şi apoi!

Şi azi,şi mâine.şi apoi
Răsărind o floare-albastră
Iubirii ai dat sensuri noi
De sub pana ta măiastră!
Tu ai fost şi vei rămâne
Mândru rege-al poeziei
Ţi-ai pus versul tău stăpâne
Sub pecetea veşniciei!

Constantin TOMA
Focşani

Eminescu ,, Luceafărul’’, poeziei românești
Autor Maria Richi,
2016-01-11

Versul plin de cutezanță,
Tu, stea, la ceruri ai trecut,
Mângâie-mă cu o speranță,
Ce-n suflet astăzi mi-a crescut.

De ai mai vrea, să te cobori,
Să vii pe-o scara de mătase,
Îți sunt codrii plini de flori,
De îngerii vor să te lase.

Și ,, băiet’’ fiind pe-acasă,
Colindai pădurile, grăbit,
Te odihneai la umbră deasă,
Când pădurea te-a primit.

Cutreierai, păduri de-argint
Când verde Paradis erau,
Cu cânt de ape-n clipocit,
Izvoarele te adormeau.

Zăgaz dragostei să-i pui,
Doruri mari, când ai în stele,
Cu iubirea-n cer rămâi,
Rătăcitor prin vise grele.

Dintre stele-ai răsărit,
Tu poet al vieții noastre,
Alți poeți de-ai fi întâlnit,
Rămâi geniu, în zări albastre.

Și recitindu-ți poezia,
În orice anotimp de-al tău,
Vom fredona iar simfonia,
Când fără tine, ne e greu.

Rămâi poet de referință,
Pentru neamul românesc,
Al celor care au credință,
Poet al celor ce iubesc.

Când născut ești dintre stele,
La infinit, să strălucești,
Să arzi mai tare decât ele,
,,Luceafăr’’ al poeziei românești.

 

De veghe

Elena Buldum

Fanfara cântă la…

Umbra teiului

Ține de cald inimilor bune

Pictorii pictează

Arborele etern al vieții

Eminescu

Le  stă de veghe.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


 


Trimite și altora