Ce se întâmplă când ești surdo-mut, iar autoritățile te strigă

Ce se întâmplă când ești surdo-mut, iar autoritățile te strigă

Trimite și altora


O femeie surdo-mută din Caraș-Severin a pierdut indemnizația de handicap după ce a fost strigată pe nume de cei din comisie, iar ea nu a răspuns.

Femeia din Caraș-Severin, surdo-mută din naștere, este pusă în fiecare an pe drumuri, până la București, pentru a-și asigura pensia de invaliditate, de numai 400 de lei. În luna august, femeia a rămas fără indemnizație pentru că nu ar fi auzit când a fost strigată pe nume și asta deși are un handicap irecuperabil.

satelit televizor

Maria Topliceanu nu aude și nu vorbește de la nastere, dar e obligată de stat ca în fiecare an să se prezinte în fața unei comisii de evaluare, dacă vrea să i se prelungească pensia de invaliditate. Situația este una revoltătoare pentru că femeia nu are cu cine să se înțeleagă deoarece în comisie nu există niciun membru care să cunoască limbajul mimico-gestual.

surdo-mut„Nu există niciun act normativ care să ne oblige să avem în cadrul comisiei un astfel de interpret”, a declarat Angelica Mihail, director de comunicare la Casa Națională de Pensii Publice.

Pentru că femeia nu s-ar fi prezentat în fața comisiei atunci când a fost strigată, cei de la Casa de Pensii au luat decizia tăierii pensiei. Astfel, pe o lună de zile i-a fost tăiată pensia. După ce jurnaliștii unui post de televiziune i-au adus la cunoștință directorului de comunicare de la Casa Națională de Pensii Publice că există o lege în acest sens, în care autoritățile publice sunt obligate să asigure interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual și al limbajului specific persoanelor cu handicap, situația pare că s-a schimbat radical.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


După ce s-a făcut de râs, Casa Națională de Pensii a decis să angajeze un expert care cunoaște limbajul mimico-gestual și care să îi ajute pe cei din comisie să comunice cu persoanele surdo-mute. „Am luat deja, ca măsură, posibilitatea încheierii unui protocol, a unei colaborari, cu un astfel de expert în limbaj mimico-gestual – n.red.)”, a declarat Angelica Mihail.

Trimite și altora