„Forumul” asociațiilor din Spania. Cum să arunci în derizoriu o idee bună.

„Forumul” asociațiilor din Spania. Cum să arunci în derizoriu o idee bună.

Trimite și altora


  • Forumul Asociațiilor trebuia să adune la un loc reprezentanții ONG-urilor românești din Spania cu scopul declarat de a le oferi prilejul să se cunoască, să schimbe idei, experiențe

Propus ca o acțiune adresată oamenilor care din neastâmpăr mișcă voluntar viața socială a comunităților românești din Spania „Forumul Asociațiilor” s-a născut talent și a murit speranță.

Reprezentanții asociațiilor românești din diaspora sunt oamenii care au provocat în comunitatea, orașul sau regiunea în care trăiesc o întâmplare cu mici și bere, o șezătoare, o colectă pentru cauze benefice, o seară de poezie, un protest, orice, mai mic sau mai mare, care au adunat astfel la un loc românii atât de refractari între ei. Iar asta nu e puțin lucru. Nu reprezintă de fapt pe nimeni dincolo de propriile grupuri dar sunt germenii viitoarelor comunități structurate. Ideea aducerii la un loc a cât mai multor astfel de „motoare comunitare” părea genială.

Cu o săptămână înainte organizatorul a anunțat formatul care, spre surprinderea lor, includea prezența unor oameni politici și parlamentari veniți din țară. Rezultatul a fost devastator, interesul pentru „Forumul asociațiilor” a scăzut dramatic. Întâlnirea era adresată unor responsabili de asociații românești din diaspora. Unora hârșiți în tipul acesta de „întâlniri”, oameni trecuți prin experiențe similare care s-au dovedit complet sterile, ședințe de spiritism politic împănate cu promisiuni niciodată duse la capăt. Din cele mai mult de 100 de asociații active au părut interesate mai puțin de jumătate la lansarea conceptului „Forumul asociațiilor din Spania” iar la eveniment s-au numărat pe degete cei care au și venit.

smart up

Au participat cei care locuiesc aproape și care l-au găsit un prilej agreabil de a-și petrece sâmbăta plus cei care veneau de departe și aveau zborurile cumpărate. La un loc, adunați, un număr comparabil cu cel al oficialilor prezenți. Conceptul inițial era deja istorie, ideea de forum gândit ca un networking sănătos cu sarmale calde și schimb de idei, a deviat într-o reuniune protocolară departe de formatul propus, cu prezidiu scorțos, un prilej ca oricare altul pentru tradiționala harță sterilă și la care asociațiile nu mai erau obiectul întâlnirii: un deja-vú cu alte nume de parlamentari.

  • Ce căuta în sală Mihai Voicu, senator PNL, ales toxic pe listele diaspora, dezinteresat manifest de noi?
  • De ce a fost acolo Doru Coliu aflat veșnic în campanie electorală?
  • Ce treabă avea la o întâlnire cu caracter exploratoriu Victor Ionescu de la ministerul românilor de pretutindeni?

„Cu prilejul vizitei, subsecretarul de stat a participat la prima ediție a Forumului Asociațiilor Românești din Spania, unde a avut loc un dialog constructiv și un schimb de bune practici în vederea susținerii activității asociațiilor românești și a stimulării gradului de coagulare a mediului asociativ” spune comunicatul instituției. În traducere liberă înseamnă că ministerul ăsta are ceva bănuți pe care dacă vrea îi dă cui vrea, în condițiile lor, că ei marcă banul. Dar asta știam deja. Ministerul pare că încă își caută rostul și nu își cunoaște deloc clienții. Dar parcă nu despre implicarea sau neimplicarea ministerului era vorba în invitație.

Ambasada ne-a câștigat încrederea după ce am notat schimbările în raportul cu comunitățile românești, încercările instituției de a umple cumva vidul instituțional creat de lipsa unui organism cu atribuții social-culturale dedicat numărului debordant de români din Spania. Acesta a fost motivul pentru care am dat credit proiectului „Forumul Asociațiilor”. Părea interesant și încă mai cred că este o idee bună punerea în contact a oamenilor care fac lucruri. Care fac parte sau nu din asociații formalizate (pe mulți nu îi interesează deloc să se constituie în ONG dar asta nu îi împiedică să își ducă la îndeplinire proiectele  – dacă întrebi oamenii din comunitățile răsfirate peste tot îți vor spune repede care sunt numele care contează în fiecare dintre ele). Experiențele lor pot fi utile pentru definirea odată pentru totdeauna a conceptului de comunitate în diaspora, ei sunt oamenii care ar merita ascultați înainte de a încerca să le explici tu lucruri pe care ei le știu oricum mai bine pentru că de cele mai multe ori își plătesc singuri experiențele.

Sigur că le poți explica felul în care se văd lucrurile din partea cealaltă, maniera în care crezi că se pot face mai bine iar ei vor fi receptivi. Nu recunoscători dar receptivi și se vor dovedi buni parteneri de proiecte. Doar că sunt oameni care după ce îți cumpără ideea trebuie convinși că este atât de bună încât să merite să-și plătească din buzunar plinul de benzină, zborul și hotelul la Madrid spre deosebire de toți și fiecare dintre oficialii veniți acolo în interes de serviciu. Ca să facă asta ei au nevoie de argumente, unele mai bune decât onoarea de a avea prilejul să îl admire pe senatorul Mihai Voicu butonându-și telefonul.

Evenimentul de sâmbătă a fost orice altceva decât un forum al asociațiilor românești din Spania, unii dintre noi am mai văzut idei bune trimise în praf, care nu își găsesc făgașul nici după ani de poticneli. Poate sunt inocent și am înțeles noi greșit mesajul, poate că doar era nevoie de un titlu de știre țeapănă la TVR un copy/paste la un text tipizat, valabil pentru oricare altă întâlnire. Am dubii, pentru atâta lucru ne organizam în două ore, 50 de inși, cu poze și sarmale incluse.

Despre Anul Centenar mai vorbim, mai facem un An Centenar, nou-nouț, la anul și când mai vrem noi.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /



sursa foto: Ambasada României în Regatul Spaniei

Trimite și altora