Televiziune prin internet în afara țării. IPTV. Merită?

Televiziune prin internet în afara țării. IPTV. Merită?

Trimite și altora


IPTV sau recepția posturilor de televiziune prin internet pare a fi una dintre soluțiile spre care se îndreaptă privirile consumatorului de televiziune din străinătate în ultimul timp.

Principalul argument este televiziunea prin internet IPTV nu are nevoie de antena parabolică care presupune o instalare relativ costisitoare și implică eventuale situații tensionate cu vecinii autohtoni cărora le este destul de dificil să înțeleagă de ce am avea nevoie de o antenă parabolică proprie atâta vreme cât ei nu au nevoie de una.

Tot mai mulți avem în case acces la internet prin fibră, o soluție tehnică care asigură viteză și constanță fluxului de date, la nivele considerabil mai bune iar prețurile abonamentelor la internet au scăzut. Experiența s-a îmbunătățit semnificativ după ce viteza medie a crescut de la 3,5-5 Mb/s la undeva peste 12Mb/s, lucru care face posibilă, printre altele, transmisia unui flux video relativ constant chiar la rezoluții HD.

Funcționează televiziunea prin Internet?

Răspunsul scurt este da. Din punct de vedere tehnic, împachetarea mpeg a fluxului de date care „hrănește” tunerul receptorului IPTV conectat la televizor sau după caz al televizorului modern compatibil, permite obținerea unei imagini decente la o viteză a „internetului” de numai 3-4 Mb/s. Un nivel accesibil în ultimul timp, la prețuri relativ bune. De menționat că o viteză de 50 Mb/s nu are ca rezultat o imagine mai bună iar sincopele sistemului trebuie căutate în altă parte.

Dacă din punct de vedere tehnic recepționarea programelor de televiziune TV prin internet nu mai este o problemă atunci de ce nu renunțăm la stânjenitoarele antene parabolice și la instalațiile costisitoare?

Avem în casă, oriunde în Europa, canale de televiziune românești pentru că există cineva, o companie, care le cumpără de la postul care le produce, le adună convenabil într-un pachet de programe și ni le vinde. Apare astfel un contract între noi și compania românească capabilă să facă asta: în schimbul unei sume lunare primim un număr de canale TV constant, fără sincope și la o calitate convenabilă în funcție de prețul pe care îl plătim.

Dolce Telekom, Focus sat sau DigiTv sunt cele mai cunoscute companii furnizoare de pachete de canale de televiziune românească. Acestea trimit către utilizatorul final, către noi, televiziunea românească prin cablu, satelit sau internet (IPTV). Înafara țării singura formă prin care le putem recepționa în condiții bune este prin satelit iar asta doar pentru că încă nu s-a putut inventa o formă prin care retransmisia releelor amplasate pe sateliți să fie ecranată la graniță. Altfel, cablul nu trece granița iar prin internet capătul este acolo unde stabilește prin IP furnizorul. Furnizorul român trebuie să respecte normativele Europene privind drepturile de retransmisie.

Și atunci, de unde sunt canalele IPTV pe care le găsim ofertate în Europa?

Spuneam că e nevoie de cineva care să furnizeze un serviciu pentru ca noi să îl putem cumpăra. Ca oriunde și în acest domeniu dacă există o nevoie se va găsi cineva mai devreme sau mai târziu care să ofere un produs care să o acopere.

Normativa europeană în materie de distribuție a drepturilor de imagine datează de pe vremea în care mobilitatea în interiorul continentului nu era nici pe departe atât de mare ca astăzi, are scăpări și prevederi care par abuzive, nefirești în condițiile în care multe milioane de cetățeni europeni trăiesc în altă țară din aceeași comunitate europeană.

Reglementarea este controversată și îndelung contestată dar, una peste alta, legea este în vigoare iar companiile de încredere care furnizează posturile de televiziune românești prin satelit nu își permit să o încalce chiar dacă sunt conștiente că volumul clienților de peste hotare este greu de ignorat. Pur și simplu astăzi, la ora scrierii acestui articol, Dolce Telekom, Focus sau DigiTV nu pot transmite IPTV peste graniță oricât de mari ar fi beneficiile.

În afara țării televiziunea prin internet provine din servere private, unele mai stabile, mai performante, altele mai puțin iar nivelul de fiabilitate măsurat prin raportul calitate/stabilitate poate fi dat doar de experiența proprie, pe pielea fiecăruia. Astfel că de moment serviciul este „as is”, fără garanție, depinzând în mare măsură de echipamentul privatului care îl furnizează, preluat de la o sursă de televiziune stabilă a unuia sau mai multor furnizori de brand. Și de factura la rețeaua electrică a garajului în care își găzduiește instalația.

Televiziune prin internet?

Varianta transmisiilor live, gratuită, a canalelor tv prin browser-ul obișnuit, pe laptop sau calculatorul de masă nu sunt un subiect de luat în seamă, dincolo de inconvenientele evidente privind constanța și stabilitatea stream-ului gratis, numărul limitat de canale și temutul „îngheț” al imaginii la jumătatea partidei Madrid-Barca, avalanșa de publicitate, oferte, aplicații inutile și link-uri supărătoare fac experiența de nefumat.

Probabil că cea mai utilă considerație de făcut este „Dacă cineva nu îți cere bani sau prea puțini pentru o marfă înseamnă că marfa ești tu însuți”. Nu mai știu cine a zis-o, o găsiți pe Google. Aș traduce-o prin „dacă ceva e gratis sau prea ieftin nu ridica pretenții”. Cam ca la „chineji”. Putem alege să ignorăm riscul sau îl putem accepta din lipsă de alternative însă, de moment, televiziunea furnizată de brand-urile știute rămâne de încredere. Ca să nu mai menționez că abonamentul lunar este aproape ridicol de mic, 8-10 euro pe lună este echivalentul a două pachete de țigări sau mai puțin. Depinde cât contează pentru fiecare confortul propriu, totuși.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


 


Trimite și altora