După Polonia și Ungaria, România este țara problemă a Uniunii

După Polonia și Ungaria, România este țara problemă a Uniunii

Trimite și altora


Au vrut aderarea după anul 2.000 ca să își vândă pe bani adevărați ceea ce privatizaseră fraudulos sau pe bani de nimic în anii ‘90. Acum, dacă nu prea mai e nimic de vândut, nu le mai convine să respecte regulile democratice ale lumii civilizate (cum ar fi prevenirea spălării banilor, independența procurorilor, rigorile cheltuirii banilor europeni). Îi deranjează libertatea cetățenilor, dreptul de a protesta, de a merge în tribunal pentru abuzuri și chiar cel de a scrie pe Facebook.

Nu am venit să dau socoteală, am venit pentru că vă respect” s-a răstit la începutul intervenției sale Dăncilă în Parlamentul European astăzi și a citit un discurs îndreptat în totalitate către susținătorii din țară. Acuzele la adresa euro-parlamentarilor străini care „nu înțeleg problematica” sau „sunt dezinformați” nu au lipsit nici de data aceasta. Interpelările însă au fost precise, intervenienții au pus întrebări clare, arătau că sunt exact la curent cu cauzele tensiunilor permanente de la București. Au primit răspunsuri evazive sau alte întrebări. „Românii iubesc PSD-ul” a fost argumentul cu care prima-ministră a încercat să fie convingătoare.

De acum nu mai e un secret pentru nimeni, intențiile guvernării de la București sunt clare: decuplarea României de Uniunea Europeană a început în această zi, la Strasbourg. După Polonia și Ungaria, România este țara problemă a Uniunii. Am văzut în plenul de la Strasbourg un grup agresiv de politicieni care pretind că își apără țara. În fața a ce? Care țară? Țara pe care o apără apropiații lui Liviu Dragnea este cea în care un grup de borfași își consfințește prin lege dreptul de a fura.

Dăncilă a reprezentat în dezbaterea de la Strasbourg doar leadershipul politic de la Bucuresti, nu România în totalitatea ei, iar toate luările de poziție ale politicienilor europeni, absolut toate, au arătat cât de izolați sunt PSD si ALDE.

Krzysztof Hetman (europarlamentar polonez) : „Nu vă îngrijorează faptul că aveți un Guvern care se luptă cu cei care se luptă cu corupția ?”

„Legalizați corupția, ceea ce îi va face pe oameni să iasă în stradă. În loc să-i ascultați pe protestatari, ați trimis jandarmii să îi bată și să dea cu gaz lacrimogen. Cetățenii români nu cer decât libertate, nediscriminare și libertate de întrunire. Sunt foarte importante aceste libertăți civile. Trebuie să apărăm drepturile cetățenilor români și ale tuturor cetățenilor europeni”, i-a transmis Ska Keller premierului român Viorica Dăncilă.

Ce înțelege puterea din toată povestea? Ioan Mircea Pascu (PSD): „Dezbaterea privind statul drept a fost așteptată de români cu speranță, ei sperau ca UE să-i ajute să scape de sistemul odios expus aici de primul ministru”. Sistemul odios la care face referire euro-parlamentarul puterii este cel care pune bețe în roate albirii dosarelor penale cu care justiția deranjează demnitarii ultimului deceniu.

Mulți dintre euro-parlamentarii care au intervenit cu interpelări către Dăncilă și-au legat discursurile de referendumul care va avea loc la sfârșitul săptămânii iar asta crează o problemă suplimentară pentru noi. Eurodeputații europeni vor vota reezoluția referitoare la România și prin prisma convingerilor proprii despre tema pe care o propune guvernul prin rescrierea referendată a constituției, preocupare care nu se regăsește în niciuna dintre legislațiile europene.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Un vot pe problematica românească în Parlamentul European este așteptat abia în luna noiembrie, după referendum.

Trimite și altora