Fotbalul romanesc traieste din amintiri

Fotbalul romanesc traieste din amintiri

Trimite și altora


Egalul cu Danemarca, scor 0-0, care ne compromite în mare măsură şansele de calificare la Mondiale, a determinat o reacţie dură la adresa conducerii FRF.

Iordănescu îl critică pe Daum: „Asta se întâmplă atunci când faci promisiuni fără acoperire. Era şi greu, cu şapte jucători cu profil defensiv în echipă!“

Marian Olaianos, unul dintre crainicii TVR, şi-a încheiat comentariul de la finalul meciului cu un discurs extrem de acid:  „Acesta a fost meciul, trebuie să încercăm să fim doar lucizi şi sinceri cu noi înşine. Iar această luciditate ne obligă să spunem lucrurilor pe nume. Am ajuns aici, să ratăm calificarea nu la jumătatea drumului, ci la începutul începutului, când ni s-a livrat o păcăleală în locul valorii şi amatorismul în locul perfomanţei. Să fim bine înţeleşi: nu băieţii de pe gazon sunt de vină, sau în prea mică măsură este vina lor. De vină sunt cei care au luat în grijă fotbalul romanesc fără să-l iubească, fără să-l cunoască, fără să-i respecte istoria şi pe cei care au făurit-o. De ajuns cu asta! Lăsaţi fotbalul romanesc pe mâna celor care l-au respectat şi îl cunosc! Unii ar trebui să meargă acasă, să închidă uşa şi să închidă şi această pagină urâtă de istorie a fotbalului nostru. Cred că trebuie să-i lăsăm pe Hagi şi pe cei din generaţia adevărată să salveze ce e de salvat. Nu e momentul acum pentru toate concluziile, dar loc de una este cu siguranţă: să aducem din nou calitate în loc de predictibilitate şi atunci vom merge din nou la Mondiale!”, a spus Olaianos citat de gsp.ro.

 

Conducerea FRF FOTO Gazeta Sporturilor
Conducerea FRF FOTO Gazeta Sporturilor

Cristian Tudor Popescu scrie rar despre fotbal. De fapt, foarte rar. E un împătimit al tenisului, dar meciul România- Danemarca l-a determinat să aibă o reacţie.

digi dolce focus 2017

„Gânditorul dunărean Marius Şumudică, antrenorul campioanei, Astra Giurgiu, a cuvântat: „Cine nu bea, nu fumează şi nu face pipi în chiuvetă, nu e fotbalist”. Asta în legătură cu cei patru prunci ai naţionalei de tineret care s-au botezat cu alcool în avion. Având în vedere scorul 0-0 produs acasă de naţionala „mare” a României în meciul cu Danemarca, se pune întrebarea: tricolorii n-or fi urinat suficient în chiuvetă? Sau n-au nimerit chiuveta?” a scris Cristian Tudor Popescu pe contul său de facebook.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


România – Danemarca s-a terminat 0-0.

Trimite și altora