La ce ne trebuie euro-parlamentari buni – chestiunea transportatori

La ce ne trebuie euro-parlamentari buni – chestiunea transportatori

Trimite și altora


  • Europa se găsește anul acesta în fața examenului de maturitate, alegerile euro-parlamentare contează mai mult ca oricând
  • Euro-parlamentarii noștri de data aceasta trebuie să știe meserie, dacă mai trimitem analfabeți vom muri de foame fără contracte de transport în Europa

Reprezentanților în parlamentul european le cerem să ne apere drepturile de cetățeni europeni cu un pașaport suficient de puternic între granițele uniunii. Pentru transportatori, camionagii români, calitatea oamenilor pe care îi trimitem la Bruxelles este vitală, vor fi cei care le vor ține partea la aplicarea politicilor negociate pentru împărțirea plăcintei transporturilor pe șosele sau îi vor parca în garaj dacă vom continua să nu mergem la vot lăsând absența noastră să facă posibilă ajungerea acolo a unor europarlamentari proști ca până acum.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a realizat o analiză cu privire la scenariile care se prefigurează pentru Pachetul Mobilitate 1, după ce, în data de 04.04.2019, Parlamentul European a aprobat cele 3 dosare controversate ale Pachetului, respectiv:

  1. Propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detașării nr. 71/1996 la transporturile rutiere;
  2. Revizuirea Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști;
  3. Modificarea Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfă.

La acest moment, pot demara negocierile în trialog dintre Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliu pentru aprobarea Pachetului Mobilitate 1.

Președinția Română nu a inițiat procedura de trialog pentru Pachetul Mobilitate și nici nu va iniția această procedură pentru că în perioada următoare vor începe pregătirile pentru alegerile europarlamentare.

În acest context, este probabil ca trialogurile privind Pachetul Mobilitate 1 să fie inițiate în cea de a doua parte a anului 2019, după alegerile europene, de către următoarea Președinție rotativă a Consiliului UE, care va fi deținută de Finlanda. În cadrul trialogurilor, rapoartele PE privind Pachetul Mobilitate 1 adoptate pe 04.04.2019 vor servi în continuare drept bază pentru poziția de negociere a PE în următoarea legislatură.

Etapa de trialog nu va fi ușoară. În mod real, există șanse de întârziere până spre finalul lui 2020 sau chiar de respingere (probabilitate scăzută, dar există):

– Scenariul 1: respingerea Pachetului Mobilitate 1· Impact: respingerea Pachetului Mobilitate 1 este scenariul ideal pentru România, prin care cele 3 dosare fierbinți ale Pachetului Mobilitate 1 să fie respinse, după alegerile europene care vor conduce la o schimbare în structura politică a instituțiilor UE. În acest scenariu, Comisia Europeană ar trebui să o ia de la capăt cu o nouă propunere, în cazul în care dorește să continue activitatea în această zonă/domeniu.
♣ Probabilitatea acestui scenariu este însă scăzută, având în vedere presiunile Alianței Rutiere în favoarea adoptării celor 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1, propuse de Statele vestice din această Alianță.

– Scenariul 2: adoptarea Pachetului Mobilitate 1 în 2019 de către Președinția Finlandeză a Consiliului de Transport UE (semestrul 2- 2019):· Impact:§ În situația în care Președinția Finlandeză ar finaliza cele 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1 în 2019, cu menținerea prevederilor actuale – acest scenariu este cel mai sumbru pentru România, cu un impact extrem de nefavorabil asupra transportatorilor români
§ În situația în care Președinția Finlandeză ar finaliza cele 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1 în 2019 cu modificarea prevederilor actuale, ar fi benefic pentru transportatorii români să fie eliminate prevederile care scot transportatorii români din piața vest europeană – precum obligația întoarcerii acasă a vehiculului la 4 săptămâni, care a fost adoptată de Parlamentul European la prima lectură, dar nu se regăsește în abordarea generală a Consiliului de Transport UE.♣ Probabilitatea acestui scenariu este medie, fiind important ca Guvernul României și viitorii Eurodeputați români să se implice activ în apărarea intereselor transportatorilor rutieri români la nivelul PE și al Consiliului de Transport UE sub Președinția Finlandei.

– Scenariul 3: amânarea Pachetului Mobilitate 1 pentru 2020· Impact: adoptarea Pachetului Mobilitate 1 ar putea fi amânată pentru anul următor, în măsura în care Finlanda avansează cu trialogul, dar nu se adoptă o versiune a celor 3 dosare în 2019. Întârzierea ar putea dura peste Președinția Croației (Semestrul 1- 2020), până în Semestrul 2 – 2020, când Germania va avea președinția rotativă a Consiliului UE și ar putea finaliza cele 3 dosare fierbinți ale Pachetului Mobilitate 1 cu menținerea unor prevederi extrem de nefavorabile pentru transportatorii rutieri români și estici.♣ Probabilitatea este mare ca Germania să finalizeze Pachetul Mobilitate 1 în semestrul 2- 2020 cu adoptarea propunerilor restrictive ale Alianței Rutiere de modificare a regulamentelor europene în domeniul transporturilor rutiere.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Uzual, regulamentele se aplică obligatoriu în 2 ani de la publicare.

Trimite și altora