Madrid-Iasi Tarom introduce doua zboruri pe saptamana

Madrid-Iasi Tarom introduce doua zboruri pe saptamana

Trimite și altora

Compania Naţională TAROM introduce ruta directă Madrid-Iaşi

Aeroportul Iaşi are, în total, 8 curse în parteneriat cu operatorul TAROM.

Începând cu data de 25 iunie 2016, ieşenii şi nu numai vor avea posibilitatea de a călători cu avionul în capitala Spaniei. Cursa Iaşi-Madrid va fi operată de compania TAROM şi va avea două frecvenţe pe săptămână, în fiecare zi de miercuri şi sâmbătă. Astfel, avionul va decola de la Iaşi la ora 19:50 şi va ajunge la destinaţie la ora 23:05. Decolarea la Madrid va avea loc la ora 23:50, iar aeronava va ateriza la Iaşi la ora 04:50.

Gabriel STOE, Director General al Companiei TAROM:

„Cu mare plăcere anuntăm introducerea unei noi curse externe din Iaşi, un important nod aerian din ţară, preocuparea noastră fiind diversificarea portofoliului de rute în zone din ţară unde există potenţial de dezvoltare. Datele pe care le-am primit demonstrează că Iaşi-Madrid va fi o rută profitabilă, cu atât mai mult cu cât o astfel de cursă nu se operează în prezent din Iaşi, iar pentru noi acest lucru reprezintă un avantaj. Clienţii companiei noastre se vor bucura, aşa cum i-am obişnuit, de servicii de calitate pe această nouă rută, putând călători în siguranţă şi confort. Ne bucurăm că parteneriatul TAROM cu Aeroportul Iaşi este într-o continuă dezvoltare”.

Marius BODEA, Preşedintele C.A. al Aeroportului Internaţional Iaşi:

„Deschiderea noii curse directe Iaşi-Madrid se concretizează în urma negocierilor intense cu partenerul nostru Tarom care a înţeles ca un astfel de proiect merita sa fie pus in practică. Vorbim de o cursă asteptată de foarte multă vreme. Solicitarile pentru aceasta destinaţie, care sunt numeroase şi vin din medii diferite, dar şi legăturile între cele două oraşe, pe diverse paliere de activitate, au reprezentat fundamentul economic de calcul pentru partenerul nostru. Cursa directă Iaşi-Madrid presupune o durată de zbor de 4 ore şi folosirea unei aeronave care să permită transportul mai multor pasageri odata, pentru a fi profitabilă.

Conectarea Iaşului cu capitala Spaniei era necesară pentru că vorbim de o destinaţie turistică de mare impact. În plus, Madrid este un important centru cultural şi universitar, unde ajung să studieze mulţi tineri din regiunea noastră. Totodată, Madrid este cunoscut ca un puternic centru industrial şi de afaceri, şi se creează astfel posibilitatea ca noi investitori străini să vină să îşi dezvolte afacerile în zona noastră, dar este şi un oras unde muncesc numeroşi concetaţeni care se întorc în ţară şi contribuie, indirect, la dezvoltarea economică a regiunii.

În acelaşi timp, noua rută facilitează reintregirea familiilor mult mai des, în Madrid locuind mulţi oameni din regiunea Moldovei. Ţin să mulţumesc companiei Tarom pentru deschidere şi încrederea pe care ne-o acorda atunci când înteleg că în Iaşi există potenţial de dezvoltare”.

Reamintim că în prezent compania TAROM mai operează zboruri directe din Iaşi spre şase destinaţii externe: MUNCHEN, LONDRA, ROMA, BOLOGNA, TORINO, TEL AVIV, dar şi curse interne zilnice către OTOPENI. Orarul de zbor IAŞI-MADRID :

RO419 IAŞI 19:50 – MAD 23:05


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


RO420 MAD 23:50 – IAŞI 04:50

Trimite și altora