Mesaj către francezi: „Sunteți francezi în străinătate, o forță pentru Franța”

Mesaj către francezi: „Sunteți francezi în străinătate, o forță pentru Franța”

Trimite și altora

Vineri, ministrul de externe al hexagonului s-a adresat diasporei franceze din Spania în general, celor din Catalunya în particular, pentru a-i asigura că „Securitatea compatrioților noștri este pentru mine prioritatea absolută” cu accentul „Tot ministerul este angajat permanent în acest subiect în fiecare zi, peste tot în lume”.

Populația rezidentă oficial în Catalunya era de 1.089.214 în urmă cu 3 ani, o cifră care reprezintă 14,5% din totalul celor care trăiesc aici. Un procentaj superior al celui înregistrat pentru ansamblul spaniei (10,7%). Dintre aceștia aproximativ 120.000 sunt români și în jur de 30.000 de francezi.

Vineri, ministrul afacerilor externe francez, Le Drian, a fost la Madrid într-un moment în care Spania se confruntă cu o situație puțin obișnuită pe fondul referendumului din Catalunya privind secesiunea. Unul dintre obiectivele deplasării a fost livrarea unui mesaj către francezii care trăiesc în peninsulă, cu dedicație clară către cei din Catalunya.

Le Drian: „Sunteți francezi în străinătate, o forță pentru Franța”

Francezii din Catalunya nu au avut drept de vot, cum dealtfel oricine fără un pașaport spaniol, însă fiecare este obligat să trăiască consecințele crizei catalane. Este ușor de înțeles îngrijorarea manifestată în rândurile celor mai mult de 160 de naționalități care trăiesc aici, sunt firești întrebările despre viitorul slujbelor sau pe tema siguranței personale.

Pentru că, de moment, răspunsurile nu se întrevăd iar certitudinile sunt puține, mesajul de sprijin venit din partea oficialului francez este de natură să încurajeze populația franceză imigrantă din Spania.

sursă, aici