Mesajul Ambasadorului Gabriela Dancau cu prilejul Zilei Nationale

Mesajul Ambasadorului Gabriela Dancau cu prilejul Zilei Nationale

Trimite și altora


Ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău transmite acest mesaj către românii din Spania si din afara țării în general cu ocazia Zilei Naționale, 1 Decembrie 2018:

Dragi români,

Sărbătorim cu toții astăzi primul centenar al României ca stat unitar, o sută de ani care pot părea mulți, dar care constituie abia o primă etapă, de formare ca națiune, ca popor cu o identitate, o istorie și o voce.

De mâine, pășim într-o etapă diferită, dar la fel de importantă, care se desfășoară, în plus, într-un peisaj ce depășește granițele țării noastre. În acest peisaj internațional din care facem parte cu toții, trebuie să ne manifestăm maturitatea și să ne asumăm caracterul românesc oriunde și oricând.

De aceea, cred că este important ca români cu români să ne apropiem și să ne cunoaștem, să alcătuim adevărate comunități locale oriunde ne-am afla, să descoperim afinități care ne apropie și să depășim orice diferențe care ne despart.

Să păstrăm vie în casa noastră și în comunitate flacăra caldă a limbii noastre strămoșești, căci doar noi putem să le vorbim copiilor în limba română, limba părinților și bunicilor noștri, a poveștilor și tradițiilor dragi, să-i însoțim pe copiii noștri la sărbătorile și la viața comunității românești, învățându-i să facă și ei același lucru atunci când vor fi mari.

De asemenea, acolo unde ne aflăm și din sânul comunităților noastre răspândite prin toată lumea, să nu uităm de cei de acasă și să păstrăm legăturile cu locurile natale, cu familiile din țară, sprijinindu-i și permițându-le să ne ajute să menținem vii, încă un centenar de acum încolo, dragostea de România și sentimentul de apartenență la spațiul național creat de strămoșii noștri și oferit nouă pentru a-l duce mai departe sub semnul unității, bunăstării și prosperității. La mulți ani, dragi români!

Gabriela Dancau – Madrid, 01 Decembrie 2018


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


 


Trimite și altora