Adrian Pop – Olimpicii (de ieri ai) României pregătesc olimpicii (de mâine ai) Suediei

Adrian Pop – Olimpicii (de ieri ai) României pregătesc olimpicii (de mâine ai) Suediei

Trimite și altora

Despre şcoala românească de scrima poţi să spui ce vrei, poţi să o iubeşti, poţi să o huleşti, poţi să spui de bine sau de rău de ea însă trebuie să recunoşti că are atât de multă valoare că le dă şi altora… este deci, prin definiţie, altruistă. Aşa se explică de ce echipa Suediei, aflată zilele acestea (n.r. 22-24 ianurie 2016) la Trofeu Internacional Ciutat de Barcelona d’Esgrima, compeţie de nivel A conform Federaţiei Internaţionale de Scrimă, trage pe toate planşele cu gândul la Olimpiada de la Rio. Şi face asta sub atenta şi stricta coordonare a scrimerului olimpic român care le este antrenor, sportivul de aur Adrian Pop.

Cu peste 70 de medalii în carieră şi 8 prezenţe la Campionatele Mondiale, după ce şi-a văzut apogeul sportiv activ atins prin participarea la Jocurile Olimpice de la Barcelona 1992 Adrian Pop a continuat să exceleze şi să performeze în ţară, dedicându-se în mod firesc antrenoratului. Nu în capitală ci la clubul de suflet din Satu Mare.

Aţi schimbat Satu Mare –România pe Kungsbacka-Suedia. A fost mâna destinului, a fost o alegere sau pur şi simplu o oportunitate?

În toamna anului 2003 m-a sunat un fost co-echipier, Andras Borsodi, care antrena acolo din anii 90 şi m-a întrebat dacă mă interesează să antrenez în Suedia. Apoi m-au sunat direct cei de acolo, mi-au spus că au nevoie de un antrenor la club şi mi-au propus să dau probe două săptămâni. Interesant este că în acea săptămnă m-au sunat şi cei din Ungaria şi cei din Germania. Gândul meu era să îi aleg pe cei din urmă dar nu s-a concretizat din raţiuni financiare.

Aşadar Suedia este cea care v-a ales….

Am plecat în Suedia în 2004. După cele două săptămâni de probe au fost mulţumiţi de mine şi mi-au propus să rămân. Sigur, nu a fost uşor, mai ales că în fapt contractul presupunea să antrenez în două locuri, aşa că timp de doi am am alergat între clubul din Kungsbacka şi cel din Oerebro. Aveam locuinţa -o garsonieră- în Oerebro, aici stăteam de joi până dumincă. Luni dimineaţă mă puneam pe tren mergeam 300 kilometri. Aşa am trăit un an de zile. Ceea ce e frumos este că am început să antrenez în martie 2004 iar în luna decembrie a aceluiaşi an au avut loc Campionatele Naţionale şi finală la juniori s-a tras între cele două echipe ale mele. Nu am putut să dau nicio indicaţie la acea finală…

Aţi avut un debut fulminat…iar rezultatele au continuat….

Atunci, imediat după concurs, ambele echipe au venit la mine şi întrucât în iunie îmi expira contractul m-au rugat să le spun până în ianurie ce club aleg eu să antrenez mai departe că ceilalţi să îşi caute alt antrenor. Am ales Kungsbacka pentru că cei de la Oerebo nu aveau sala lor de antrenament ci în concesiune sala unei şcoli, puteam să ne atrenăm numai când era liber, uneori trebuia să antrenez dumincă 8 ore că să recuperez orele pierdute. Patru ani la rând am câştigat apoi Campionatul Naţional al Suediei cu un club sportiv tânăr care se şi numeşte Club Sportiv 1999.

În ultimii trei ani junioarele Dumneavoastră au trecut la seniori şi continuă să facă performanţă.

Adrian Pop şi Eduard Mănucu
Adrian Pop, Eduard Mănucu şi Cristina Săftoiu – Barcelona

E adevărat, dintre senioarele mele cele mai cunoscute sunt Emma Samuelsson- rank 15 în ierahia F.I.E şi Sanne Gars rank 64 în ierahia F.I.E sunt elevele mele.

În momentul în care cele două sportive au venit la clubul său pentru pregătire, în semn de recunoaştere a meritelor Adrian Pop a devenit antrenor secund lui Björne Väggö la lotul olimpic al Suediei.

Am fi tentaţi să credem că lui Adrian Pop îi e dor să se lupte pe planşă pentru că după venirea în Suedia, deşi pare greu de crezut, a continuă să concureze. Şi cum era obişnuit cu aurul, a continuat să participe la competiţiile internaţionale în Scandinavia, câştigând două turnee satelit de Cupă Mondială, şi anume turneul Trekanten Open în sezonul 2006-2007 şi turneul SAF Pokalen în sezonul 2010-2011. Continuă să tragă cu echipa naţională de seniori a Suediei fiind omul de baza, adică cele ce incheia partida, ultimul trăgător al echipei. Ultima participare a fost chiar în decembrie 2015.

Anul trecut la Barcelona, la tuneul aflat acum în desfăşurare, echipa dvs. a luat aurul. Cu ce gânduri în acest an?

La Olimpiadă. Dar o luăm încet… întâi să câştigăm (n.r. din nou??) aici, la Barcelona.

Încheiem interviul căci fetele domnului Adrian Pop au nevoie de sfaturile lui preţioase pentru a ajunge acolo unde mentorul lor a strălucit în 92.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Ne înclinăm până la pământ şi cu respect în faţă OLIMPICULUI ROMÂN Adrian Pop, fericiţi că la Barcelona am întâlnit încă o VALOARE a scrimei româneşti care străluceşte în diaspora netezind drumul către succes scrimeurilor din Suedia.

Trimite și altora