Regele Spaniei dizolvă Congresul pentru prima oară în istoria modernă

Regele Spaniei dizolvă Congresul pentru prima oară în istoria modernă

Trimite și altora

Regele Felipe semnează astăzi decretul privind repetarea procesului electoral care va avea loc în ziua de 26 Iunie 2016 iar Rahoy crede că Spania va avea un guvern nou la sfârşitul lunii Iulie.

Pentru prima dată de la aprobarea actualei constituţii monarhul se găseşte în situaţia de a dizolva parlamentul şi de a convoca noi alegeri. Aceasta pentru că după 60 de zile de negocieri niciunul dintre candidaţii propuşi de către partide nu a întrunit voturile necesare din partea Congresului pentru a forma noul guvern.

Termenul s-a împlinit ieri, 2 mai, două luni de la prima încercare de acord pe care a făcut-o Pedro Sanchez, liderul socialiştilor şi care s-a soldat cu un eşec.

Cele patru partide mari care formează majoritatea în congres PP, PSOE, Podemos şi Ciudadanos, nu au reuşit să se pună de acord pentru formarea noului guvern. Premier interimar, liderul popularilor Mariano Rahoy, crede că noile camere ale parlamentului vor fi constituite în jurul datei de 20 iulie pentru ca, în primele două săptămâni ulterioare, majoritatea câştigătoare la noile alegeri să poată impune un premier.

Privind calendarul pe care Rahoy îl prezintă deducem că liderul şi candidatul PP la funcţia de Prim Ministru este optimist în ceea ce priveşte câştigarea alegerilor. Crede că perspectivele electorale pentru partidul său sunt mai bune acum decât la alegerile din Decembrie chiar dacă evaluările agenţiilor specializate în sondarea opiniei publice afirmă contrariul.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Pare în continuare evident faptul că niciuna dintre formaţiunile politice spaniole nu vor avea un număr suficient de parlamentari în cele două camere pentru a putea forma guvernul. De aceea se vorbeşte despre un viitor pact; unul dintre ele ar putea fi între PP şi Ciudadanos. Rămâne de văzut dacă o eventuală apropiere de Ciudadanos după alegeri va avea succes. De moment un astfel de pact este congelat. Rahoy şi Rivera au participat la un eveniment public organizat la Comunidad de Madrid şi nici măcar nu s-au salutat.

Trimite și altora