Seara IT&Mobile Barcelona 2018

Seara IT&Mobile Barcelona 2018

Trimite și altora


  • Delegația românească la Mobile World Congress a participat la Romanian IT&Mobile Networking Evening
  • Un eveniment de social networking organizat special în susținerea prezenței la standul național MWC Barcelona 2018

Miercuri, 28 februarie 2018, în saloanele hotelului Grums din Montjuic-ul barcelonez, s-a desfășurat evenimentul social organizat de Consulatul General al României la Barcelona împreună cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Asociația pentru Industria Electronică și Software din România.

O seară agreabilă care s-a dovedit repede a fi un bun prilej pentru socializare, dincolo de cadrul profesional impus de ritmul și rigoarea tensionată pe care am întâlnit-o în cursul zilei la standul din Mobile World Congress. Companiile românești au venit la Barcelona să își facă cunoscută munca, serviciile sau produsele, să vândă pe o piață competitivă și dinamică.

Cu unii dintre ei ne-am cunoscut acum doi ani la precedenta participare românească iar senzația de continuitate induce o stare de confort pe care nu o aveam, nu mai suntem începători în breaslă, e semn că ceva-ceva tot facem bine. Au semnat contracte interesante, au venit cu produse noi dezvoltate tocmai din experiența participărilor anterioare și continuă să facă parte din școala de inginerie românească invidiată în HUB-urile cu notorietate. „România — o țară binecunoscută pentru inginerii săi dar nu și pentru oportunitățile oferite”, scrie TechCrunch. dar lucrurile par să ia o turnură favorabilă în ultimul timp.

Dacă în anii din urmă invidiam întâlnirile informale de care se bucurau delegațiile naționale ale altor participanți la MWC Barcelona, acum doi ani ai noștri au avut parte de un Network Evening al lor pentru prima dată iar anul acesta, din nou, oficialii români recunosc utilitatea unor astfel de întâlniri informale care lărgesc expunerea pe care o merită delegația la congres.

MWC Barcelona nu este un congres oarecare iar IT-ul nu este un domeniu de ignorat pentru nimeni astăzi.

network evening barcelona

Importanța pe care organizatorii au acordat-o evenimentului a fost una majoră, titularul departamentului pentru Promovare Comercială și Economică din cadrul Consulatului General al României la Barcelona, Bogdan Bădescu, precizează că a fost organizat „cu scopul de a oferi o mai mare vizibilitate prezenței românești la MWC. Au participat, alături de reprezentanții firmelor românești expozante la standul României în cadrul MWC, clienți existenți și potențiali parteneri de afaceri ai acestora, precum și reprezentanți ai autorităților regionale și locale, ai corpului consular acreditat la Barcelona, precum și ai mediilor asociativ, de afaceri și de presă cu relevanță pentru sectorul IT&C”. Consulatul a fost reprezentat de doamna consul Monica Camarascu, și de vice-consulul Cosmin Mitrea.

Daniel Giurea, președintele ARIES (Asociația Româna pentru Industria Electronica și Software, cea mai mare si influentă organizație creată pentru industria IT&C din România) ne spune că „astfel de întâlniri au o importanță deosebită, deschid vizibilitatea afacerilor românești către mediul diplomatic internațional, la care diplomații noștri au acces, către decidenții generalității spaniole cu care se pot dezvolta relații de afaceri. Firmele au putut astfel să adauge relațiilor reușite în cadrul congresului si contacte potențial interesante cu mediul decizional din Barcelona”. Mariana Rus, Manager de Proiect Internaționalizare din cadrul ARIES punctează ca importantă prezența la standul național a consulului general, Manuel Pleșa și a directorului ANCOM, Sorin Grindeanu.

aries barcelona 2018
Daniel Giurea, Bogdan Bădescu, Manuel Pleșa, Walter Brem, Levente Szelyes / foto: ARIES

Înțelegem că promovarea economică înseamnă mult mai mult decât contactele pe care companiile și le pot face la târgurile de profil, că firmele românești au nevoie să profite de orice oportunitate care li se poate oferi. Cu minim sprijin sunt capabile să își facă cunoscute produsele pe o piață concurențială dominată de bugetele cvasi-nelimitate ale multi-naționalelor.

it mwc barcelona 2018


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Ne este din ce în ce mai clar acum că produsele românești pot fi geniale dar pot să și moară glorios dacă nimeni nu află despre ele. Chiar și doar acest argument justifică din plin reuniuni ca cea de miercuri seara din Barcelona.

Trimite și altora