Tariceanu: Dispare ţara? Dispare poporul? Nu-i nimic. Noi suntem sefi oricum!

Tariceanu: Dispare ţara? Dispare poporul? Nu-i nimic. Noi suntem sefi oricum!

Trimite și altora


  • Cuprins de beția puterii pe care a primit-o cadou, Tăriceanu a ajuns să spună că şi dacă teritoriul, poporul şi armata unei ţări dispar, naţiunea rămâne vie câtă vreme supravieţuieşte Parlamentul.
  • Halucinanta declaraţie l-a făcut pe Pleşu să îi dedice un amplu articol.

Șeful Senatului își încape greu în piele, plin de greutatea funcției și nu se sfiește să ne cadorisească periodic cu sentințe definitive la adresa „binomului” care are ce are cu aleșii, cu distilate de înțelepciune de om cu școala vieții sau cu laude deșănțate la adresa Parlamentului. Pentru că Tăriceanu nu s-a făcut remarcat neapărat prin atitudini de om politic Andrei Pleșu îi dedică acestuia un amplu articol, pentru că (spune scriitorul), „ar fi aproape o insultă să nu-l bagi în seamă”.

„Am explicat, la data cu pricina, că dacă cineva se face prezent mereu, foarte vocal, în ambianţa ta cotidiană, iar tu semnalezi prezenţa cu pricina, nu se cheamă că ai o obsesie. Se cheamă că eşti viu, că reacţionezi, că te aperi. Dacă zumzetul unui ţînţar, sau ţipetele unui vecin nu te lasă să dormi, sau să-ţi vezi de treabă, nu se cheamă că eşti obsedat de ţînţari şi de vecini. Încerci, pur si simplu să te protejezi. Aşa şi cu dl Tăriceanu. Ani de zile a fost prezent pe scena politică, fără relieful de-acum. Nici ca prim-ministru, nici ca preşedinte PNL, nici ca simplu deputat n-a invadat, prin discurs şi gesticulaţie, spaţiul public. Abia de cînd e omul doi în stat a început să se manifeste cu aplomb, cu un soi de tîrzie conştiinţă de sine, fără dubii şi fără inhibiţii. Cum să nu-l percepi? Nu e genul discret, „la locul lui”, gata să se achite, fără ostentaţie, de obligaţiile curente. Nu. Dl Tăriceanu iese la bătaie, face ordine, gîndeşte planetar, dă de pămînt cu duşmanul. Ar fi aproape o insultă să nu-l bagi în seamă.”, scrie Pleşu.

Primul bărbat de stat din istoria omenirii care n-are nevoie de stat ca să fie şef.

Miercurea trecută liderul Senatului a ţinut „un discurs epocal” în care a transmis că Parlamentul e „mintea şi inima naţiunii” şi că chiar dacă teritoriul, poporul şi armata unei ţări dispar, naţiunea rămîne vie, câtă vreme supravieţuieşte Parlamentul, Pleşu remarca, în lumina acestor afirmaţii, că Tariceanu este primul bărbat de stat din istoria omenirii care n-are nevoie de stat ca să fie şef.

„Cu toată bunăvoinţa, mă declar incapabil să înţeleg cu adevărat, discursul, la prima vedere elementar, ţinut de dl Tăriceanu miercurea trecută, în Parlament. Poate a fost o foarte subtilă metaforă… Sau poate trebuie să renunţăm la sclifoseli logice şi analize de subtext şi să privim realitatea în faţă: dl Tariceanu vrea să spună, de fapt, că orice-ar fi, orice catastrofă ar veni peste noi, oricît de cruntă ne-ar fi soarta, Parlamentul (de-acum?) nu va pieri! Şi nici preşedintele lui! „De-aici nu se pleacă!” – strigă, într-un glas, aleşii noştri. Încet-încet, ei se transformă, deja, în statui. Iar în fruntea lor, călare pe orice situaţie, va dăinui Călin Popescu Tăriceanu, primul bărbat de stat din istoria omenirii care n-are nevoie de stat ca să fie şef. Dispare ţara? Dispare poporul? Nu-i nimic. Noi legiferăm neobosiţi în băncile unei clădiri care nu mai există, construită de oameni care nu mai există, într-o patrie care nu mai există! Totul e sub control!”, scrie Pleşu în articolul ce poate fi citit integral aici.

 


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /



Trimite și altora