Provocarea de a o traduce pe Amanda Gorman

Trimite și altora
  • 71
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    71
    Shares


Povestea începe cu apariția unei tinere impactante care recită cu mândrie poezia pe care a scris-o pentru a sărbători investitura lui Joe Biden la Washington. Vocea Amandei Gorman, încrezătoare și elocventă, a recitat The Hill We Climb („Dealul pe care urcăm”), ridicându-se peste dimineața rece de ianuarie pentru a anunța sfârșitul unei ere – „de umbră nesfârșită” – și începutul unor „noi zori”. Paltonul ei galben, de Prada, o lumina ca o făclie. Entuziasmul pe care l-a trezit s-a răspândit cu mult dincolo de Statele Unite. La doar două luni după apariția ei spectaculoasă, au fost semnate acorduri pentru traducerea poemului The Hill We Climb în 17 limbi.

Marieke Lucas Rijneveld / amanda gorman

Marieke Lucas Rijneveld (Nieuwendijk, Países Bajos, 1991) este persoana cea mai tânără care a primit premiul Booker International, un premiu care recunoaște meritele operelor în limba engleză scrise de autori din toată lumea. Tânara revelație a literaturii europene se consideră “o persoană no-binară”. La vârsta de 25 de ani, și-a adăugat numele masculin Lucas pentru a nu fi nevoită să se definească în fața oamenilor ca băiat sau fată. Are o proiecție extraordinară la nivel internațional.


Românii din diaspora au în casa TV românescdolce telekomStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


„Am senzația că pot fi un fel de persoană intermediară, între băiat și fată și aș oferi tuturor libertatea asta, dar, din păcate, nu este întotdeauna posibil”. Consideră că mulți oameni simt „obligația de a se comporta” în conformitate cu genul lor într-o „societate orientată spre definirea rolurilor bărbatului și a femeii. Și cum nu există nici o altă posibilitate, alegerea este, de asemenea, limitată: „se impune sentimentul că trebuie să alegi, atunci când nu este cazul. Nu, nu trebuie să alegi, poți fi orice”, spune Marieke Lucas Rijneveld.

Marieke Lucas a fost persoana aleasă de către editorul olandez Meulenhoff ca responsabilă de traducerea operei The Hill We Climb a lui Gorman. Calitatea traducerii a fost pusă la îndoială de Janice Deul, „activistă de modă/culturală”, așa cum se autodefinește, deoarece Rijneveld este „o ființă albă, și pentru a surprinde toate nuanțele a ceea ce înseamnă acele poezii, trebuie să fii negresă deoarece negresă este autoarea: „O tânără femeie și o artistă de rasă neagră inapelabilă”. După ce s-au ridicat întrebări în presă și în rețelele de socializare cu privire la motivul pentru care nu s-a ales o traducătoare de rasă negră, Rijneveld a decis să renunțe la acest proiect.

„Sunt șocat de agitația creată în jurul implicării mele în răspândirea mesajului Amandei Gorman și înțeleg că există oamenii care se simt răniți de faptul ca Meulenhoff m-a ales”, a declarat Rijneveld. „M-am dedicat cu bucurie traducerii operei Amandei, asumându-mi responsabilitatea de a-i păstra puterea, tonul și stilul.”

Amanda Gorman / Time
Amanda Gorman, pe coperta revistei Time

Se pare că nu se poate scăpa de rolul de gen, și de asemenea, de rasă, oricât de talentat și recunoscut ai fi. Am fost dispusă să accept declarația lui Rijneveld, chiar dacă nu o înțeleg în totalitate, din același motiv pentru care evit să folosesc pronumele de gen când vorbesc despre această persoană, pentru a-mi arata respectul față de decizia sa personală. Cum experiența nu îmi permite să asum decât la un nivel teoretic aceste complicate etichetări identitare, am ales respectul și m-am oprit aici.

Dar povestea traducerii abia începe. De fapt, partea bizară acum apare. La doar o săptămână după ce persoana no-binară Marieke Lucas Rijneveld a renunțat la traducerea în olandeză, traducătorul Víctor Obiols a fost dat la o parte de către editura americană Viking Books pentru traducerea în limba catalană.

„Poate editura crede că fiind femeie și negresă, un potențial traducător în catalană, cu siguranță, avànd rădăcini în Africa de Vest, crescută în Catalonia, ar avea mai multe în comun cu o afro-americană din Los Angeles, un model și absolventă de Harvard”, a scris Obiols pe Twitter.

Traducerea în spaniolă, semnată de scriitoarea madrilenă Nuria Barrios (de rasă albă) pentru editura Lumen, nu a avut până acum probleme. Poate că motivul este că s-a predat înainte de izbucnirea controversei în Olanda.

Victor Obiols
Víctor Obiols – premiul de poezie Carles Riba

“Nu vreau să mă simt victima vreunui veto, dar nici să mă las folosit de nimeni, ca de pildă de o anumită presă de dreapta, deoarece problema este mult mai complexă și nu poate fi redusă într-un mod banal”, a clarificat Obiols. „Dacă nu pot să traduc această poezie pentru că Amanda Gorman este o tânără afro-americană, atunci nu-l pot traduce pe Homer pentru că nu sunt grec din secolul al VIII-lea î.Hr, și nici pe Shakespeare, pentru că nu sunt un britanic din secolul al XVI-lea. La urma urmei, activitatea de traducere înseamnă să te pui în pielea celorlalți, chiar dacă nu este de aceeași culoare.”

Editorul american caută în continuare candidate pentru a traduce poeziile lui Gorman. În curriculum, presupunem, solicitantele vor trebui să indice, probabil, rasa.

Dincolo de problemele extrem de complicate ridicate în ultimul timp de rasismul din Statele Unite, de activismul motivat și lăudabil al mișcării Black Lives Matter, este logic ca Amanda Gorman să se convertească într-un icon în țara ei, și chiar peste hotare. Dar în toată această polemică apare o eroare de logică numită generic ghilotina lui David Hume. Fără a dori să devin didactică, trebuie să prezint diferența făcută de filosoful scoțian între ceea ce este descriptiv (ceea ce este) și ceea ce este normativ (ceea ce trebuie să fie ca regulă.)

Confuzia între cele două principii a dus la nesfârșite controverse de-a lungul istoriei. De pildă, enunțul descriptiv: „sexul între bărbat și femeie servește pentru a procrea” nu se traduce prin „sexul trebuie sa servească doar pentru a procrea”, așa cum religiile monoteiste au insistat timp de secole să își impună norma. Majoritatea mamiferelor nu sunt monogame, iar aceast enunț nu poate deveni o normă pentru umani, chiar dacă și ei sunt mamifere, și nu poate deveni o scuză genetică pentru infidelitate. Acceptarea sau refuzul monogamiei sunt alegeri conștiente ale unor ființe ce se consideră având o conștiință superioară celei a unui cal sau unui câine.

Amanda Gorman 3

Ne ciocnim de ghilotina lui Hume zi de zi, dar nu ne dăm seama. Mamiferele nu consumă lapte matern când își termină copilăria, drept pentru care unii deduc norma că laptele nu este bun pentru umanii adulți. Și exemplele pot continua la nesfârșit.

Dacă aplicăm tipul de logică folosit pentru a se sugera că Marieke Lucas Rijneveld nu este alegerea potrivită pentru traducerea în olandeză, înseamnă că regula generală ar fi ca Rijneveld să traducă doar scriitori „binari”. Nu am nevoie de o statistică pentru a deduce cât de restrâns este acest câmp. Eu, ca femeie, ar trebui să traduc numai femei, evident albe, pentru că nu am experiența personală suficientă pentru a înțelege și a traduce literatura scrisă de bărbati, mai ales dacă sunt de culoare. Deci nu mi se recomandă să mă pun cu Chinua Achebe sau Rabindranath Tagore.

Iar afro-americanii îi pot înțelege și traduce cu adevărat doar pe cei de rasa lor, deci nu ar trebui să se lupte cu marea literatură albă. Când se afirmă că foarte mulți cititori bărbați refuză să citească opere semnate de femei, după logica prezentată anterior, așa și trebuie să facă. Și să nu uite ca nu cumva să încerce să înțeleagă alte culturi și rase.

Și, uite așa, un gest ce se voia feminist și activist împotriva discriminării, devine discriminator. Un enunț de tipul: „o tânără cu o pregătire și o origine apropiată de cea a Amandei, o poate înțelege mai bine”, nu înseamnă că numai tinerele asemănătoare Amandei o pot înțelege, iar enunțul nu poate deveni o normă reducționistă.

În aceeași familie, intră afirmații de tipul: actorii heterosexuali nu pot juca roluri de personaje gay, actorii atei nu pot interpreta figuri iconice ale creștinismului etc. Acum, că avem la îndemână instrumentul numit ghilotina lui Hume, poate că vom identifica cu mai mare ușurința această eroare de logică și nu vom cădea în capcana ei, oricât de bine-intenționată ar fi.

Înteleg că o persoană într-atât de talentată încât să câstige un Booker Internacional la doar 29 de ani, se poate simți limitată de rolurile sociale de gen și să-și dorească să le depășească, declarându-se no-binară. Și nu e ironic, ci dureros să i se impună alte limitări, ce îi ignoră talentul.

Traducătorii construiesc punți. Ne aduc mai aproape lumi la care au acces prin cunoaștere și talent. Traducerea înseamnă comunicare și posibilitatea de a ne uni citind cu toții același text, oportunitatea de a împărtăși emoții, depășind barierele lingvistice. Omul pare singurul mamifer capabil de a construi punți și obstacole în același timp, transformând calitățile în defecte. Dar cum ghilotina lui Hume e o unealtă pe care o folosesc des, nu voi cădea în capcana de a impune norme bazându-mă pe această trăsătură.

Rămân cu speranța că oricâte etichete ni s-ar pune, în orice căsuță am fi înghesuiți, vom fi capabili să depășim diferențele și să ne unim din dragul de a citi o bună literatură, bine tradusă, dar și din dragul de a lua hotărâri echilibrate, bazate pe respectarea libertății și profesionalismului.

...


Trimite și altora
  • 71
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    71
    Shares