Are acoperire legala intervenția jandarmilor la 10 August?

Are acoperire legala intervenția jandarmilor la 10 August?

Trimite și altora


Intervențiile în forță ale Jandarmeriei la protestul Diasporei #10August din Piața Victoriei, considerate de mulți brutale și disproporționate, lasă loc multor semne de întrebare și din punct de vedere legal.

S-a procedat sau nu corect?

alexandru lazar
Av. Alexandru George Lazăr / Barcelona

Recomand citirea unor articole din legea 550/2004 pentru a ajuta la analiza asupra modului in care s-a acționat/intervenit de catre autorități.

Art. 29- situații in care trebuie folosit materialul din dotare

A se citi impreuna cu Decizia CEDO cazul Hoalga VS România http://www.mpublic.ro/sites/default/files/…/cedo_hoalgai.pdf

Art. 31. –
(1) Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face numai după avertizarea și somarea participanților de a se dispersa, de către șeful dispozitivului de ordine sau de către șefii săi ierarhici.

(2) Pentru executarea dispersării se lasă la dispoziție participanților timpul corespunzător, determinat în raport cu numărul acestora, cu căile și cu posibilitățile de defluire.

S-a lasat timpul corespunzător? Ce se înțelege prin timp corespunzător?

S-a avertizat si somat corect?

Pentru a răspunde la întrebări a se citi si art. 32

Art 33- Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face în mod gradual și nu trebuie să depășească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acțiunilor ilegale și va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat.

S-au folosit mijloacele menționate doar pentru a imobiliza persoanele turbulente sau agresive sau s-au folosit și împotriva protestatarilor pașnici care își exercitau dreptul constituțional?

Art. 35. – Jurisprudență (1)
Persoanele care săvârșesc fapte contrare legii vor fi imobilizate, îndepărtate cât mai repede de la locul tulburărilor și conduse, după caz, la cea mai apropiată unitate de poliție sau de jandarmi, pentru a se lua, cu privire la acestea, măsurile de sancționare prevăzute de lege.

De ce nu s-a facut acest lucru de catre Jandarmerie? Ce de au fost lăsați interlopii/violenții in piața?

Art. 36. –
Se interzice folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, împotriva persoanelor cu semne vădite de invaliditate și împotriva copiilor, cu excepția cazurilor în care aceștia înfăptuiesc un atac armat ori în grup, care pune în pericol viața sau integritatea corporală a uneia ori a mai multor persoane.”

Atenție mare la acest articol. In piața, din cele spuse de presa, erau copii si femei însărcinate!!

ATENTIE LA ACEST ARTICOL Art 37.

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul din Jandarmeria Română are obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului și să acorde primul ajutor medical persoanelor care au nevoie de acesta ca urmare a intervenției în forță.

S-au respectat drepturile fundamentale la libera exprimare si la libera adunare a protestatarilor pașnici?

Protestatarii pașnici ce aveau nevoie de ajutor medical au fost asistați de catre jandarmi?


Trimite și altora