TAROM la Barcelona –

TAROM la Barcelona –

Trimite și altora


Deunăzi mi-am condus un prieten la aeroport în Barcelona. Pleca pentru prima dată în țară, după mulți ani de stat în Barcelona. Era prima dată când zbura cu avionul și își luase biletul de la o agenție de turism din centrul Barcelonei. Nu costase mult.

Avea emoții. Trântește ușa la mașină și cu o voce răgușită mă întreabă: oare voi ajunge cu bine în țară? Bineînțeles că mă amuz, însă, ca să îl calmez, afișez o mină super serioasă: bineînțeles! Ce vorbe sunt astea!?

satelit televizor

Nu termin ce aveam de zis și imi vine în minte ultimul meu zbor în țară – întârziat vreo 3 ore, fără să ne zice cineva ceva, o adevărată bătaie de joc! În mintea mea nu era decât imperativul: Dă Doamne să nu zboare cu low-costul cu care am fost eu! Îl întreb: de unde zbori, din terminalul 2? Cu ce companie low-cost zbori? Ia vezi pe bilet! Deschide tacticos biletul. Zice „aici scrie TAROM. Pune terminalul 1, Barcelona”.

intrare tarom barcelona
Intrare Terminal 1 El Prat- Barcelona, foto: RoBarna

Nici nu trec bine cele 25 de minute – drumul până la aeroport, că și ajungem la terminalul 1 din aeroportul El Prat – Barcelona, de unde zboară TAROM-ul. Acest terminal este cel nou, dat în folosință acum câțiva ani. Auzisem ca este foarte mare și aveam o strângere de inimă gândindu-mă că ne va fi greu să găsim oficiul companiei. Zic mai întâi să nu intru în parcare (deși era mai bine așa) ci să caut intrarea pasagerilor de la plecări, poate are și TAROM-ul vreun logo pe acolo, sau macar să întreb pe cineva! Cum ajung pe estacada, mare îmi fu mirarea: logo-ul TAROM chiar la prima intrare din aeroport! Exact în stația autobuzului expres care leagă centrul Barcelonei de Aeroport. Nu mi-a venit să cred că o companie românească este atât de vizibilă pe un aeroport atât de important. Ce tare! (îmi zic în minte), hai că de data asta am nimerit bine!

Îl las pe amic cu bagajele în ușa și îi zic să mă aștepte că merg să parchez și vin repede. După vreo 10 minute eram lânga el, afară, că nu intrase la check-in, de emoție. Sudase vreo trei țigări deși știa că il bat la cap să renunțe și de obicei îi țineam o morala lungă pe această temă.

Cu imaginea plăcuta a logo-ului TAROM – compania noastră națională, între alte logo-uri ale unor companii de renume, cum ar fi: Alitalia, US Airways, Turkish Airlines,etc… purcedem la check-in. Încă de la intrare se zărea un banner înalt cu sigla TAROM și cu inscripționarea – Sky Priority. Chiar în fața celor trei ghișee de check-in se află pozitionat biroul de ticketing al TAROM. Profesionist amenajat, mai că te invită să cumperi bilete chiar de acolo!

tiketing tarom barcelona
Biroul de ticketing al TAROM din Barcelona

Ne așezăm la coadă. La câtă lume este, cu siguranță ca avionul va pleca plin ochi. Cele trei ghișee sunt organizate pe categorii: un ghișeu pentru cei care nu au făcut deja check-in-ul pe internet, unul pentru cei care au cartea de îmbarcare dar trebuie să lase bagajul la cală și altul pentru Sky Priority, sau pasageri business class. Printre pasageri și trecând de la un ghiseu la altul, atent la tot ce se întâmplă acolo este un domn îmbrăcat elegant, la cravata. O doamnă cu un copil mic, din fața noastră, care fusese preluată de acest domn și îndrumată către ghișeul Priority, mă luminează : “ …domnul acesta este reprezentantul companiei. Este foarte amabil și profesionist. Zbor des cu Tarom-ul de când a venit dumnealui reprezentant aici și a deschis aici în Terminalul 1, am mai convins și pe alții să zboare cu TAROM-ul pentru că se poartă foarte frumos cu noi, pasagerii. Întotdeauna avionul pleacă la timp. Și ne îmbarcăm direct în avion din aeroport, fără să ne ducă cu autobuzul. Ai vreo problemă, domnul Tudor, reprezentantul, se ocupa și o rezolvă. Păcat că acuma, iarna, sunt mai puține zboruri, astă-vară au fost zece zboruri pe săptămână. Erau și seara. Când am fost noi seara, era plin ochi!”.

Facem check-in-ul și îl conduc pe amic până la controlul de securitate. Curiozitatea mea rămăsese constantă: cine este de fapt reprezentantul TAROM de la Barcelona de care pasagerii vorbesc așa de frumos? Cam ciudat în zilele noastre pentru o companie românească, îmi spun. Mă întorc la biroul de ticketing și îl găsesc. Îl cheamă Mădălin Tudor – aflu după ce, amabil, se prezintă. Îl rog să imi dea un scurt interviu pentru revista RoBarna cu subiectul reușitei sale de a face din TAROM, la Barcelona, un nume atât de cunoscut. Îmi spune că nu are voie să dea interviuri presei și că să mă adresez biroului de presă al companiei, de la București. Dar ce să imi zică acest birou, când de fapt pe mine mă interesa reușita acestui reprezentant pe o piață asa de competitivă cum este cea din Barcelona și Spania, în general?! Cu toate că poate compania ar trebui să cheltuie ceva și pentru ceva publicitate prin presa spaniolă.

Amicul meu a ajuns cu bine la București și mi-a spus că a avut un zbor fără turbulențe, iar serviciile de la bord au inclus mâncare caldă și băuturi, fără să plătească nimic în plus. L-am invidiat. Prietenește desigur.


Românii din diaspora au în casa TV românesctv satelitStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Sebastian H.

Trimite și altora