Debut de sezon cultural romanesc in Spania

Debut de sezon cultural romanesc in Spania

Trimite și altora


Madrid, septembrie 2016

Debut în forță a noului sezon cultural românesc în Spania

Pe parcursul a numai 10 zile, Institutul Cultural Român de la Madrid invită publicul să descopere diversitatea culturii române în cele patru colțuri ale Spaniei: San Sebastian, Sevilia, Palma de Mallorca, Ávila și Madrid. Noul sezon cultural românesc în Spania debutează cu proiecte culturale din cele mai diverse, de la expoziții de artă ceramică, fotografie și arhitectură la concerte de jazz, întâlniri literare și degustări din gastronomia românească.

Turul de forță a debutat cu sprijinirea participării cineaștilor români la ediția cu numărul 64 a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, ce s-a desfășurat în perioada 16-24 septembrie. Actrițele Iulia Lumânare și Iulia Ciochină, regizoarea Roxana Stroe și producătoarea Irina-Andreea Malcea se deplasează la unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Peninsula Iberică pentru a prezenta filmele Vânătoarea, O noapte în Tokoriki și proiectul cinematografic La Civil.

Fotograful Dan Ticulescu, un autodidact, așa cum singur se definește, prezintă la Sevilia, în perioada 20 septembrie – 7 octombrie, o expoziție de fotografie dedicată României de dincolo de clișee. Printr-o serie de fotografii în care contrastează realitățile din mediul urban și rural, artistul urmărește să decanteaze bogăția patrimoniului material românesc.

În data de 24 septembrie, a continuat, la librăria Drac Màgic, din Palma de Mallorca, turneul de promovare a traducerii în catalană a volumului de poezii Însetați. Doi poeți din Ardeal: Ion Mureșan și Ioan Es. Pop, în traducerea lui Xavier Montoliu. Această ediţie bilingvă româno-catalană, care a beneficiat de finanțarea Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român, reuneşte aproximativ 50 de poeme scrise de cei doi poeţi şi un epilog semnat de poetul Marc Romera.

Inclus încă din 1985 pe lista Patrimoniului UNESCO pentru valoarea inestimabilă a cetății medievale fortificate, Ávila va găzdui două săptămâni de evenimente dedicate culturii române, în perioada 1 – 16 octombrie. Zilele Culturii Române la Ávila se celebrează cu expoziții care pun în valoare locurile din România aflate pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO și modernitatea arhitecturii românești în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și Al Doilea Război Mondial, dar și cu proiecții de documentare, lectură de povești pentru copii și degustări de produse tipice românești.

 

Detalii suplimentare puteți obține la:

Institutul Cultural Român de la Madrid

icrmadrid@icr.ro


Trimite și altora