Cine are nevoie nu știe unde să ceară iar cine vrea să ajute nu știe unde să pună mâna.
O realitate cu aer de paradox ne trimite într-o zonă dificil de înțeles din cauza unei slăbiciuni românești prost înțeleasă: preferăm să suferim în foame decât să recunoaștem că am avea nevoie de un minim ajutor punctual care să ne scoată dintr-un impas temporar. Ăștia suntem. Vom ieși din dilemă când o să putem admite că nu-i vreo rușine să fii sărac într-un moment determinat al vieții de adult.
Am trecut astăzi prin debaraua plină de alimente a unei parohii românești din Spania. Orez, paste, zahăr, lapte, biscuiți, fructe,… pe care n-au cui să le dea. E criză, nu-i niciun motiv de rușine, împreună trecem peste momentele dificile. Unii avem probleme economice, alții nu iar ăștia din urmă ar vrea să ajute dar n-au pe cine, că se ascund.
E un an complicat dar vremea ținutului în gușă a nevoilor familiei nu este acum. Salarii pe sponci, joburi puține, facturi care curg, case pierdute, comenzi puține, carduri de credit sufocate, ghetuțe noi amânate pentru cine știe când. Este 2020, probabil cel mai prost an din câți am trăit indiferent dacă deranjul ne-a prins înăuntrul sau înafara granițelor.
Am documentat debaraua plină a parohiei din Sabadell și recunosc că nu aveam nevoie neapărat de orez și zahăr dar nu m-au lăsat să plec de acolo cu mâna goală, chiar au insistau să le permit să fie legătura cu Depozitul de Alimente din Barcelona la care nouă ne este atât de rușine să apelăm. Suntem nepermis de mai cu nasul pe sus decât săracii sud-americanilor sau nevoiașii africii veniți cu bărcile de carton care nu au vreo problemă să admită criza, noi am venit cu autobuzul, patru zile pe drum. Altă rasă!?
Suntem prea mândri să recunoaștem că e criză și ne e greu?
Pe facebook ne putem îngrijora sau bucura virtual de soarta aristocrației românești care n-a mai prins loc în parlament dar vă asigur că niciunui perdant politic din spectacolul românesc nu îi lipsește zahărul din debara. Sau orezul. Sau fideaua. Am fost la vot pentru unul sau altul dar nouă nu ne-a apărut prin magie un pachet cu mălai în dulap.
Nu suntem parte a burgheziei parlamentare pe care obișnuim să o votăm de fiecare dată când ne-a cerut de la 2.500 de kilometri depărtare, avem propiile nevoi și necazuri în fiecare săptămână, deranjuri concrete cu chiria în cartier de care nu ne scapă nimeni iar la Sinaia nu ne-am mai scos copiii la zăpadă de nu se mai știe când.
Dacă avem nevoie de o mână de ajutor o vom găsi doar în comunitate, aici, la 15-20 de kilometri. Maxim. Că vine de la Banco de Alimentos de Barcelona sau de la voluntarii mai cuprinși din parohia de lângă noi contează mai puțin, important e să trecem hopul, mâine e altă zi.
Trebuie să ne îngrijim noi de ai noștri, de vecini sănătoși avem nevoie dincolo de basmele cu poze de motani fără conținut pe online. Facem asta fiind o comunitate aici între noi, trăim în Spania, avem liber pe 7 decembrie și nu pe întâi sau doi, ne cumpărăm biletul la LOTO pentru 6 ianuarie când în țară e zi lucrătoare și nu știu ce e ăla El Niño.
Dar, peste toate, e un an de criză, permiteți-ne să ajutăm.
În Sabadell, Carrer Bruc nr.118, cod poștal 08203 găsiți orez și zahăr, paste și ulei pentru nevoi urgente, preotul Virgil Cândea vă răspunde la 642 16 23 58. Sau chiar la noi, la RoBarna, la tel/whatsApp 64235926.
