Trimite și altora


Dacă sunteţi nou veniţi în Catalunya sau vă interesează doar câteva particularităţi ale limbii catalane şi ale cutumelor locale, din materialul difuzat de departamentul specializat în propagarea limbii al Generalitat de Catalunya, puteţi găsi câteva informatii sumare.

Numele

Multe nume de familie româneşti se termină cu sufixul “-escu”, care era un patronimic. De exemplu, “Petrescu” însemna fiul lui Petre. Numele de familie cele mai frecvente sunt “Ionescu” (fiul lui Ion) şi “Popescu” (fiu de preot – ţinând cont de faptul că preoţii ortodocşi se pot căsători).
În Catalunya, numele de familie terminate în “-is” provin de asemenea dintr-un patronimic, ca Llopis, Peris sau Gomis. Toţi oamenii au aici 2 nume de familie, iar primul este numele de familie al tatălui, pe când al doilea este al mamei. În România, în schimb, se foloseşte doar numele de familie al tatălui.

Particularităţi

În Catalunya unele clădiri au, deasupra parterului, un nivel care se numeşte în catalană entresòl (mezanin), şi altul numit principal; după acestea urmează etajul întâi, al doilea etc. Ultimele etaje se pot numit àtic (în româneşte cu acelaşi nume, deşi este un cuvânt rar folosit) şi sobreàtic (care nu are traducere). În mod obişnuit acestea sunt apartamente mai mici decât în restul clădirii şi au o terasă. În Catalunya clădirile se numerotează în mod corelativ, iar în general numerele impare se află pe o parte a străzii, iar cele pare pe cealaltă. În România clădirile se numerotează în acelaşi fel şi majoritatea au mai multe scări

Programul de lucru

În Catalunya, cu excepţia magazinelor, a sectorului turistic şi a serviciilor publice, majoritatea oamenilor lucrează de luni până vineri şi toată lumea are o lună de concediu. Norma de lucru între un sector sau altul este diferită. În mod normal, norma este împărţită, respectiv se lucrează câteva ore dimineaţa, după aceea se ia pauza de prânz, după care se lucrează din nou după-masă. Pauza de prânz poate să dureze până la două ore. În România, a lua pauza pentru masa de prânz nu e un obicei general. De multe ori se ia masa de prânz atunci când oamenii ies de la lucru, iar în timpul programului se ia o gustare. Programul de lucru începe în jur de ora 7 şi durează până în jur de ora 17 sau 18. Chiar dacă se ia o pauză pentru prânz, românilor li se pare ciudat să aibă la dispoziţie mai mult de jumătate de oră pentru asta. Preferă să mănânce în mai puţin timp şi să plece mai repede de la lucru, pentru a ajunge mai devreme acasă.

Mai mult material referitor la subiect găsiţi pe website-ul generalităţii de Catalunya


Trimite și altora