A avut loc o Conferinţă a Românilor de Pretutindeni care şi-a ţinut lucrările Duminică la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Nu se poate spune că a fost un eveniment ţinut pe ascuns, oamenii chiar au anunţat evenimentul, în ciuda vocilor care se plâng acum că nu i-a chemat nimeni, că ei ar fi vrut sa participe etc. Nici pe noi nu ne-a chemat nimeni dar am putut acredita un corespondent acolo. Ba chiar pot spune ca era cam vraişte, nu ne-a legitimat nimeni. Intra oricine.
Fiecare grup prezent acolo va profita de moment pentru a scoate în evidenţă aspectele care îl avantajează, evitând să menţioneze aportul celorlalţi la eveniment. Unii vor spune că votanţii lui Iohannis s-au dus să-l asculte pe Băsescu, alţii că doar ei sunt cei meniţi să fie vocea Diasporei iar alţii se vor bate pe umeri considerând că întâlnirea a avut rezultate decisive.
Cum am văzut noi evenimentul:
Iniţiatorii, cu titluri si funcţii, au avut agende si obiective proprii dar nu neaparat convergente. Unii au vrut doar să dea frumos la poze, alţii au căutat o legitimare pe care se pare că o găsesc mai greu în locurile de unde vin iar alţii, mai naivi, chiar au crezut că e „pe bune”. Măcar una dintre intenţii a fost împărtăşită, aceea de a aduna în aceeaşi incintă (chiar daca nu cu agende similare) reprezentanţi ai politicului românesc şi ai mediului asociativ de prin Diaspore (se pare că sunt mai multe).
Nu este momentul sa vorbesc despre legitimitatea sau reprezentativitatea delegaţilor la conferinţă, îmi păstrez placerea de a comenta în alt moment, voi spune doar că fiecare a vorbit pe limba lui deşi într-o românească neaoşă, despre ce l-a interesat mai tare. Politicienii prezenţi au vorbit despre ce trebuie să facem bine ca să nu fie rău , sefii din Diaspora Istorică s-au plâns ca nu îi bagă nimeni în seama, nici măcar în anii electorali iar neo-Diaspora (adică noi aştia, plecaţii de „buna voie”) şi-au arătat muşchii electorali lucraţi pe la cozile din Noiembrie 2014.
Dacă nu îi poţi convinge, zăpăceşte-i.
Asta pentru că, spre deosebire de ceea ce credem noi pe aici, convins fiecare că pe strada lui s-a inventat apa caldă, Diaspora este un organism viu si complex, cu nevoi şi obiective variate, greu de definit ca întreg. Dacă se adună în aceeaşi sală Diaspora din Republica Moldova cu cea din Banatul Sârbesc, cu Diaspora de peste ocean şi cu neo-Diaspora din Europa rezultă un amalgam de istorii care au în comun doar limba română şi vocabula „diaspora”.
Nici nu e de mirare că Doamna Consilier trimisă de Preşedenţie săptămâna trecută să ia temperatura românilor din Spania ne-a rezolvat rapid problemele, umplându-ne de respect. Adevărul este că nu au nici cea mai mică idee despre ce aşteptăm noi de la clasa politică din România. Nu că noi am şti dar măcar nu avem nevoie de votul nimănui.
Conferinţa a avut ca rezultat un manifest în câteva puncte, care înşiră revendicări esenţiale pentru părţi dar vag definite, adresate cuiva, nu ştim exact cui.
Ce am învăţat de aici?
Am văzut cum poate să fie coborât în derizoriu un document în patru puncte: îngrămădind acolo unirea cu Moldova, un minister pentru Diaspora, modificarea structurii parlamentului şi organizarea unui referendum pentru adoptarea votului electronic. Subiecte atât de dispare că ar merita câte o conferinţă fiecare în parte. De ce nu au înghesuit acolo şi că vom rezolva problema păcii în lume, eradicarea cancerului sau a foametei din Africa?
Totuşi nu i se poate nega evenimentului meritul de a fi adunat la un loc oameni politici şi reprezentanţi ai unei Diaspore care încercă să se definească. E un început, semn că oamenii vor să vorbească (am putea spera că şi încearcă să se asculte între ei), să se audă, să definească o cale de dialog. Asta este important, dincolo de discuţiile despre care partide, grupări, orgolii sau interese au iniţiat Conferinţa.
