Dan Ciupureanu – expresie românească la Paris

Îndeplinind funcţiunea poetului, Dan Ciupureanu scrie.
Caută punctul dintâi, se vrea comunicat şi o face ca posesor al unui cod poetic revalorat, ca exponent al unei poezii-discurs de trăsături structurale şi stilistice lucrate cu efort în propiul Eu.

Versurile sale sunt prova unei necesităţi. Odată ajuns timpul personal al cunoaşterii de sine şi de lume, Dan Ciupureanu a început să-şi ducă la capăt scrisul.
Produs al unui context cultural şi istoric particular, poet de expresie românească trăind în capitala Franţei, Dan Ciupureanu face din exteriorizarea singurătăţii, din restrângerea ambientului şi lipsa provizionala de activitate socială un fel nou de a sta în lumea poeziei. Dificil de confundat sau înlocuit.

Dan Ciupureanu e prezent în cotidian, îl transformă în oportunitate poetică. Scrie în tren (¨în gara villeneuve carne cu carne/oamenii ies din ganguri/sub umbrele făcând piruete¨), scrie când îşi duce fetiţa la grădiniţă (¨Alexandra m-a luat de mâna să fim vaporii untului topit. Să fim culoarea unei pietre, înainte de răsărit. Spaţiul dintre două vise asemănătoare.¨), scrie acasă cu Iulia sau pe drumul spre hotelul unde lucrează şi asta dă versurilor sale ¨pluralitatea tematică a contemporaneităţii¨.

Facilitatea cu care se citesc poeziile lui Dan Ciupureanu, miză a majorităţii discursurilor lirice actuale, face ca destinatarul-lector să se poată concentra pe mesajul poeziei. Să îşi îngăduie răgazul cunoaşterii, să devină complementul poetului.
Scenele de viaţă cotidiană,iubirea ca experienţă fizică, paternitatea,critica bărbatului făcută de soţia neînţeleasă,toate se transformă într-un spaţiu poetic în care cititorul se simte integrat, se simte ca în propria casă.
De reticienta parţială, lumea mare a literaturii încă învaţă receptarea aşa-numitelor ¨discursuri marginale¨.
Autor a două volume de versuri editate în România şi al unui al treilea zilele acestea apărut la Paris, Dan Ciupureanu demonstrează că există ca exponent al fenomenului liric actual.

Citindu-l, înţelegerea lucrurilor a primit şi vocea sa. Semn că ştie să crească înăuntrul celorlalţi prezenţa.
Numai că necunoaşterea, timp după ce poezia se întâmplă ca vers tipărit, trece prin mintea scriitorului ca o necesitate de a se duce din propria operă.
Existenţa în cititori e însă, încurajator gând, descendenţa triumfală a scriitorului. Chiar dacă nu întotdeauna consemnată de critic¡.