Ieri, 14 septembrie, la miezul nopţii a expirat termenul până la care am fi putut să ne înscriem în registrele electorale pentru a putea vota prin corespondenţă sau/şi să putem cere înfiinţarea de noi centre de votare mai aproape de domiciliu. În zilele următoare vor apărea cifrele privind statistica numărului de înscrişi în registrele electorale. Se poate anticipa că vor fi mici.
Semnul unei iniţiative eşuate, nu neapărat prost comunicate, dezinteresul nostru pentru facilitatea pe care am avut-o la dispoziţie ar trebui să dea de gândit celor care au propus-o ca fiind soluţia absolută la o problemă pe care nu am generat-o noi. Cel mai probabil vom avea parte de reproşurile obişnuite şi ne vor încărca de adjective şi atributele care răsar aproape de la sine de fiecare dată când realitatea dă de pământ cu proiectele făcute pe genunchi.
Sunt convinşi că ne-au făcut favorul să ne bage în seamă, ne-au văitat pentru orele pierdute la cozile de la votul din 2014, au hotărât că hatârul ăsta va produce în rândurile diasporei un orgasm general urmat de urale şi artificii. Ghinion. De aici de la noi, se vede puţin altfel. Harababura din 2014 îşi are originile acolo, la Bucureşti, indiferent care sunt numele foştilor sau actualilor decidenţi în materie. Nimeni din Diaspora nu a cerut tratament preferenţial, oamenii au mers la vot şi se aşteptau să poată vota într-un timp rezonabil urmând apoi să-şi continue liniştiţi o duminică normală.
Faptul că am ajuns la secţia de vot şi ne-am văzut puşi într-o situaţie umilitoare, oarecum previzibilă dacă ne gândim la multele aroganţe de care am avut parte în trecut, nu a fost prima umilinţă suferită de românii din diaspora şi nici nu va fi ultima. Cam toţi ne-am luat-o aproape firesc şi ne-am revoltat la fel de firesc. Numai că, din nou, nu a fost nimic surprinzător în tratamentul pe care l-am primit atunci.
La doi ani distanţă, campania prin care eram îndemnaţi să ne înscriem pe nişte liste pentru a gira în felul acesta reparaţia unei disfuncţionalităţi vecină cu codul penal şi de care nu eram responsabili, s-a dovedit a fi un răsunător eşec. Oarecum normal dacă ne gândim că ne aşteptăm de fapt la gesturi normale, fireşti şi logice din partea statului român, ori asigurarea secţiilor de votare necesare este unul dintre ele, nu ar trebui să facem ceva special pentru le avea.
Partea bună este că a reieşit în ceasul al 12-lea, cu forcepsul, forţată de împrejurari, o măsură care chiar are sens, aceea că putem vota la consulat în continuare şi probabil în mai multe secţii organizate de cei care chiar trebuie să facă asta, şi pe liste suplimentare.
Pentru că, dacă nu ştiaţi, noua lege electorală prevedea ca numărul secţiilor de votare să fie mult mai mic decat cel din 2014. Strategia asta chiar că ar fi avut succes, ne-am fi împrietenit şi mai tare.
