A trecut ceva timp de la momentul la care semi-celebrul Catalin Radulescu era numit șef peste diaspora PSD-istă deși avea interdicție judecătorească să părăsească țara(!). În urma cu 4 ani EVZ titra: Culmea politicii: Șeful PSD Diaspora are interdicție să părăsească țara!
Astăzi partidul ostentează puterea absolută între granițe dar continuă să fie praful de pe tobă în preferințele electoratului din diaspora. Evoluția artistică a deputatului mitraliera a fost doar unul dintre multele episoade neinspirate care au îngropat partidului în intențiile votantului de peste granițe. În diaspora a obținut un scor mizerabil, la ultimele alegeri parlametare nereușind niciunul din cele 6 locuri disponibile în circumscripția 43 diaspora.
Între timp cineva de la ei a tras concluzia că așa nu se mai poate și că bătălia pentru diaspora trebuie cumva susținută, astfel s-a născut Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, o entitate guvernamentala dedicată teoretic mie și ție, cu rolul declarat de a identifica căi de comunicare cu romanii stabiliți înafara țării și, probabil, ulterior, dezvoltarea de politici pe tema asta. Actualul deținător al portofoliului ministerului nou creat are meritul de a-și fi întreținut cu grijă imaginea publică iar ăsta este un mare pas înainte pentru partidul din care provine.
Una peste alta invenția numită „ministerul românilor de pretutindeni” are o greutate specifică în mințile noastre în condițiile în care alții, din puterile anterioare succesive, nu l-au găsit necesar dincolo de toată retorica pro-diaspora și câștigurile electorale provenite din zona asta. L-a făcut PSD-ul. Bine că l-a făcut cineva până la urmă.
De la premise, intenții, statut declarat și imagine publică până la coerență în definirea și implementarea unor mecanisme funcționale pe relația România-Diaspora drumul e lung iar actuala echipa nu poate avea pretenția ca va fi luată în serios de la sine. Poate, în schimb, să trăiasca glorios o vreme din notorietatea câștigată odată cu pionieratul propunerii. Și o face.
Mai există o explicație posibilă pentru neașteptata aplecare a PSD-ului către diaspora, îmi pot imagina cum la marea împărțeală niște filiale din teritoriu, să spunem Hunedoara, au rămas fără minister. Țară mică, mese puține. Cum, pe oameni cu greutate nu îi poti ameți cu posturi mărunte prin agenții guvernamentale s-a inventat ministerul ăsta nou, cineva a zis ok boss, avem agenția asta pentru diaspora pe lângă MAE, să o facem minister, băgăm o organigramă subțire, 8-9 oameni pe același buget de agenție și mulțumim clientul din teritoriu.
Poate că nu am dreptate, poate că lucrurile nu au stat deloc în felul acesta, ministerul românilor de pretutindeni chiar face parte celebrul program de guvernare pe care nu l-am citit. Poate chiar exista un proiect rezultat din cercetare aprofundată pe tema relaționarii românilor plecați cu eventuale nevoi pe care țara le-ar putea avea. Poate există în organigrama profundă cineva care chiar știe cum este treaba cu românii plecați, le înțelege limba și logica demersului.
Cert este că senzația este că ministerul este prea puțin despre românii plecați, ci tot despre guvern si putere, despre politica de cadre și poze pe facebook, de mimarea responsabilitații și prepotență. Dar, una peste alta, suntem datori să le recunoaștem meritul de a-l fi înființat și să ne păstrăm evaluarile pentru legislaturile viitoare.
PSD a facut un mare bine diasporei; involuntar, România își recunoaște oficial diaspora, îngropatul Consiliu al Diasporei se răzbună glorios astfel profitând de apetența narcisistă a unui județ mono-industrial pentru poze. Acțiunile dezvoltate de minister în ultimii doi ani sunt palide, cu pronunțat iz sindical-optzecist dar au ca rezultat secundar justificarea diasporei închipuite ca un colectiv omogen.
Odată ce nu mai este invizibilă, diaspora are astăzi măcar teoretic perspectiva schițării unui dialog instituțional. Ori ăsta este indiscutabil meritul actualei puteri.
