Un frizer plătit cu 10,000 de euro pe lună.

Un frizer plătit cu 10,000 de euro pe lună.

Trimite și altora

Astăzi 14 Iulie este Ziua Naţională a Franţei iar preşedintele François Hollande va saluta de la tribuna oficială marea defilare militară de pe Champs-Élysées şi se va adresa francezilor printr-un mesaj televizat. Trebuie să arate bine iar la asta va contribui şi frizerul său personal plătit cu 9,895 de euro lunar.

Săptămânalul francez Le Canard Enchainé a publicat ieri ştirea că şeful statului are un frizer personal contractat cu aproape zece mii de euro lunar. Amănuntul poate părea exagerat iar colaboratorii preşedintelui încearcă din răsputeri să găsească justificări şi punctează marea dedicaţie pe care frizerul o dedică serviciului: „Aranjează părul preşedintelui în fiecare dimineaţă şi de câte ori este nevoie” citează ElPais. Împotriva tuturor eforturilor de convingere, freza domnului Hollande, care deja a pierdut destul de mult păr, nu este chiar punctul forte al aspectului său fizic.

„Prea mulţi bani pentru un frizer”, s-a plâns un deputat socialist. Mai lipseşte ca preşedintele să aibă pretenţia să se tundă „cu foarfeci de aur”, a glumit într-un twitt Florian Philippot, vicepreşedintele Frontului Naţional. „Cel puţin unui francez îi merge mai bine”, a publicat şi conservatorul Eric Ciotti, referindu-se la fraza preferată din ultimul timp a preşedintelui Hollande: „Franţa merge mai bine”.


Trimite și altora