Pentru o zi am stat la Consulat dincolo de geam –
O să scuzaţi licenţa, nu am avut acces dincolo de geam, astfel că am realizat documentarea pentru articolul acesta în sala de aşteptare, încercând să mă pun în pielea funcţionarului de acolo, să fiu pentru o zi „funcţionar consular”, să descriu cât mai exact modul în care abordează relaţia cu publicul pe parcursul unei zile normale de lucru. Vă anticipez că personal nu aş rezista nici trei zile în postul acela dar, cu toată empatia de care sunt în stare, nu mi-a trecut de tot supărarea izvorâtă din experienţele personale mai vechi sau din spusele altora mai nemulţumiţi decât mine de modul în care suntem trataţi acolo. S-a mai nuanţat însă.
Ce am învăţat din experienţa asta?
Prima remarcă ar fi aceasta: Consulatul nu e o tienda de ropas unde să poţi proba o după amiază întreagă tricouri după care să nu cumperi nimic iar vânzătorii de acolo să fie numai zâmbet şi miere. Nu, este locul unde te duci de nevoie, până la urmă nici la notar nu te duci pentru că îţi place mirosul de hârtie, te duci cu treabă. Şi pentru că e un loc unde te duci cu treabă relaţia ta cu omul de la ghişeu este una strict funcţională, dacă îl abordezi cu arţag cel mai probabil îţi va răspunde la fel.
A doua remarcă: De cele mai multe ori treaba pe care o ai tu la Consulat este foarte importantă pentru tine şi nu suferă amânare, drept pentru care ajungi acolo cu nervii întinşi la maximum şi pregătit pentru o confruntare care ţie ţi se pare inevitabilă. E adevărat, contactul cu autoritatea şi mai ales cu una care îţi aduce aminte că nu te afli chiar unde ţi-ai fi dorit implică o doză de tensiune inerentă, dar asta nu este suficient ca să explice încordarea de pe feţelor majorităţii românilor care au călcat pragul consulatului în ziua aceea. Poate nu e în toate zilele la fel, îmi spun.
Lume amestecată, copii nerăbdători, tineri însurăţei, oameni veniţi de departe, porniţi de acasă de cu noaptea sau chiar de cu o zi înainte „să îşi rezolve o treabă”. Buletine expirate, paşapoarte, reclamaţii, acte varii, procuri, poveşti despre case, terenuri sau moşteniri nerevendicate la timp, diplome sau patalamale diverse, cununii, botezuri, înmormântări sau rude prin puşcării. Lista nu se mai termină. Îmi dau seama că în oraşul meu natal o întreagă armată de funcţionari sunt puşi să facă exact ce se aşteaptă de la mâna asta de oameni de aici să facă pentru mai mult de 100 de mii de conaţionali răspândiţi prin Catalunya şi Baleare. Şi să o facă cu zâmbetul pe buze.
Un domn indignat se răsteşte la funcţionara din spatele geamului pentru că depusese acte cu o săptămână înainte şi nu avea soluţie. Nu se rezolvase pentru că petentul „omisese” să spună că era căsătorit, „aaaa, păi asta a fost de mult, acum 20 de ani, credeam că nu se mai pune”. Aha. O pereche insistă neapărat să facă cununia în Barcelona, din nou, cea anterioară oficiată acum doi ani la Istambul, cred ei, că nu e „pe bune”. Observ că în tot timpul dedicat dialogului imposibil iscat din situaţiile astea două, coada s-a lungit exasperant pentru toţi ceilalţi, mă întreb câţi or fi ratat treaba pentru care veniseră.
Episoadele de mai sus poate că par amuzante, anecdotice, însă mă îndoiesc că funcţionarii de acolo le privesc cu aceeaşi relaxare ca mine, un „turist” la consulat. Am în continuare reţineri în ceea ce priveşte relaţia pe care cetăţeanul o are cu Consulatul, acolo este încă mult de lucru însă trebuie să recunosc că lucrurile parcă nu mai sunt cum erau, probabil că şi atitudinea noastră faţă de ei s-a mai schimbat. Prieteni nu o să fim niciodată, nici nu ar fi normal să fie aşa, totuşi parcă se îndreaptă spre genul de relaţie instituţională pe care o întâlnim la centrul civic din cartier, când cerem un certificat de „patron” unei funcţionare catalane care nu este nici posacă, nici zâmbitoare, este doar eficientă şi nu simţim la rândul nostru nevoia de a fi arţăgoşi cu ea: îşi face treaba.
În zilelele şi săptămânile următoare se anunţă schimbarea modului în care se procesează hârtiile noastre, prin conectarea consulatului la baza de date cu care se lucrează în ţară la buletine dar despre asta veţi citi în zilele ce urmează, când vom şti mai multe despre procedurile simplificate şi avantajele care ar trebui să reiasă din asta pentru toată lumea, atât pentru ei, funcţionarii consulari cât şi pentru noi cei din partea asta a ghişeului.
