- La Creu de Sant Jordi este suprema disticție pe care cineva o poate primi din partea Generaltății Catalane.
Printre puținii români care au avut onoarea să primească Creu de Sant Jordi o menționăm pe Jana Balacciu Matei, și nu doar pentru recunoașterea excelenței dovedite cu supramăsură în eforturile constante pentru apropierea culturii catalane de literele românești ci mai ales datorită consistentei ulterioare. La ani distanță activitatea continuată a traducătoarei arată justețea deciziei forului care a propus-o.
O confirmare așteptăm din partea premiatului surpriză de anul acesta, profesorul Virgil Ani, care s-a declarat de curând încântat să primească înalta distincție oferită de generalitatea catalană. Pentru că cineva l-a propus, probabil cu temei, ne alăturăm bucuriei familiei și coloniei românești din Spania care are prilejul astfel să își mai flexeze odată mușchiul mândriei naționale în peisajul cultural iberic.
Domnul profesor este o necunoscută, spre rușinea noastră am pierdut constant prilejul de a-l cunoaște, nu am coincis la niciunul dintre cele treizeci și nouă de evenimente culturale în care care RoBarna s-a implicat în ultimii cinci ani în Barcelona. Dar asta poate însemna și că frecventăm cercuri diferite nicidecum că domnia sa nu are merite culturale cunoscute.
Nici faptul că în mediul cultural românesc nu tresare vreo sprânceană la auzul numelui domniei sale poate să nu înseamne că acordarea „Creu de Sant Jordi pentru merite excepționale în câmpul apropierii culturii catalane de cea românească” ar fi una nepotrivită. Poate este vorba doar de o deosebită discreție.
Recursul la memorie repară în mică măsură scăparea, numele Virgil Ani sună abia la rememorarea unui episod oarecum tulbure desfășurat în urmă cu câțiva ani la Universitatea de Barcelona când domnia sa s-a opus de la toată înălțimea catedrei înființării lectoratului de limbă și literatură română din cadrul UAB. Lectoratul s-a făcut totuși cu toată împotrivirea, numărul de studenți înscriși crește an de an, s-a dovedit un proiect viabil.
Numele dumnealui mai sună prin absență la parcurgerea desfășurătorului acțiunilor culturale româno-catalane propuse universității de Institutul Ramon Llull pe parcursul a câtorva ani la rând. Cele care s-au concretizat corespund strict perioadei în care în cadrul lectoratului de limbă română a funcționat ca profesor Adina Mocanu dar atât. Nici ICR-ul nu poate spune prea multe despre trecute colaborări de substanță cu domnul profesor.
Prezentarea pe portalul Universității din Barcelona este una sumară, probabil că CV-ul domniei sale este mult mai cuprinzător, suficient pentru o Creu de Sant Jordi, dar n-a fost spațiu destul pe pagină. Deasemenea lipsa din descriere a studiilor doctorale trebuie că este o scăpare de editare.
De aceea spunem că este foarte posibil să ne fi pripit, vom afla în perioada care urmează mai multe despre domnul profesor, despre meritele, activitatea și serviciile prestate care au avut ca rezultat apropierea catalano-română și despre părțile care lipsesc din CV-ul academic. Ne dorim să fim mândri de oamenii noștri, distincția culturală supremă din partea Generalității nu este lucru puțin însă alegerea premierii domnului Virgil Ani înaintea multor altor nume este surprinzătoare.
Adevărul este că am trecut de episodul „mândru că sunt român, fie care o fi compromisul necesar pentru asta”, recompensele sunt rare dar tocmai din acest motiv poate că este timpul să ne uităm mai atent spre cei care ne devin reprezentativi pe tăcute. Nu am vrea de exemplu ca toți românii din Barcelona să apărem reprezentați în ochii administrației catalane doar de unii care și-au scris ei primii pe piept România și trăiesc din asta.
Catalanii ce să facă, îi iau de buni, îi cred pe cuvânt, dacă noi nu spunem nimic ce să știe ei!?
