România parea că și-a întors fața spre noi cu legea 86/2106 care se referă la inființarea unor centre comunitare în diaspora. Propusă de 9 parlamentari care, interesați sau nu, înțelegeau că încercam totuşi să rămânem cetățeni români, cu bune și cu rele, a fost îngropată cu ferpar de către guvernul Cioloș prin regulamentul de aplicare pe care l-a emis.
Îmi plăcea guvernul Ciolos, eram mare fan al eforturilor spre normalitatea instituțională spre care pare că îndreaptă țara dar mi-a trecut. Se vede că etapa sa de expat la Bruxelles nu are nimic în comun cu realitatea de zi cu zi a diasporeanului atârnat de volanul furgonetei plină cu scule sau în picioare, pe pervazele exterioare ale caselor în care facem curăţenie, pe care o trăim noi, cei de-afară. În birourile unde domnia sa a comisariat agricultura europeană înainte de a deveni prim-ministru, vântul rece al depărtării de casă pe care noi îl simțim cotidian, nu a ajuns.
Forma în care a fost adoptată legea, stoarsă de conținutul propus inițial, lăsa totuși speranța că, dacă ar fi fost asezonată cu un regulament de aplicare bine intenționat (care era în sarcina guvernului Ciolos), necesarele centre comunitare din diaspora ar fi putut avea o șansă. Ghinion. Regulamentul de aplicare pe care l-a alcătuit este scuza perfectă pentru a da vina pe noi pentru eşecul previzibil al acţiunii.
Asociațiile au creat de-a lungul timpului, după puterile fiecăreia, embrioane ale unor centre comunitare, chiar dacă nu au fost definite ca atare și s-au numit ateliere, proiecte, activități etc. Acestea nu au depășit stadiul de intenție și nici nu ar fi putut fi altceva decât acţiuni singulare. Subfinanțate, activitățile mor de la sine, imediat ce entuziasmul promotorilor se stinge din cauza dezinteresului celor care ar fi avut doar de câștigat din coagualarea comunităților locale românești din zonele în care trăim.
Îmi imaginez dialogul de la ședința în care s-a discutat elaborarea regulamentului, „băi, ia să vedem ce condiții imposibile ar trebui să îndeplinească o zonă de-asta din diaspora, unde sunt mulți adunați, ca să refuzăm în aşa fel încât să ieșim cu fața curată. Să reiasă că de, noi am vrut dar voi nu îndepliniți condițiile!” Şi a rezultat textul de mai jos.
Întreb, doar pentru a stabili un lucru clar: înfiinţarea centrelor comunitare în diaspora este o necesitate cu avantaje bilaterale sau un favor, un hatâr pe care ţara, prin reprezentanţii ei vremelnici ni-l face? Ca să ştim cum stăm.
Ni está, ni se le espera
Sevastian Hulub
Art. 1NORME METODOLOGICE de aplicare a Legii nr.86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate 06.05.2016
Se aprobă prezentele norme metodologice de aplicare a prevederilor legii privind înființarea centrelor comunitare românești din străinătate.
Art. 2
(1) Centrele comunitare româneşti au drept scop asigurarea coeziunii comunităţilor de români din afara graniţelor ţării, reprezentativitatea acestora, organizarea de proiecte şi programe cu caracter cultural, educativ şi artistic, în scopul promovării realităţilor istorice, a tradiţiilor, a obiceiurilor, a valorilor naţionale şi a identităţii lingvistice.
(2) Centrele comunitare româneşti din străinătate funcționează pe lângă oficiile diplomatice și consulare ale României și nu au personalitate juridică.
(3) În cadrul centrelor comunitare româneşti din străinătate pot fi organizate acțiuni cu scop de informare, educativ, cultural sau de promovare a României și a comunităților din zonele de referință.
(4) Înființarea centrelor comunitare româneşti din străinătate, structura lor organizatorică, regulamentul de organizare și funcționare, numărul de posturi și categoriile de personal, inclusiv personalul angajat pe plan local, se stabilesc prin ordin comun al ministrului afacerilor externe și al ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(5) Cheltuielile de înființare și funcționare a centrelor comunitare româneşti din străinătate se finanțează din bugetul MAE iar programele, proiectele și acțiunile derulate de acestea sunt finanțate din bugetul alocat în acest scop Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.
(6) Centrele comunitare pot reţine şi utiliza în condiţiile art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, venituri din vânzarea produselor editoriale şi din proiecte realizate în parteneriat public-privat. Veniturile realizate se utilizează pentru finanţarea cheltuielilor cu acţiuni cu caracter social și cultural.
(7) Centrul poate primi şi folosi donaţii şi sponsorizări, potrivit legii.
Art. 3
(1) În scopul asigurării unei bune reprezentativități a românilor din afara granițelor țării și a coeziunii în cadrul comunităților, se pot înființa centre comunitare în statele în care cel puțin 5000 de cetățeni români sunt înregistrați la misiunile diplomatice românești din statele respective.
(2) Înființarea unui centru comunitar într-o anumită localitate se face în baza cererilor adresate Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE de cel puțin o treime din cetățenii români înregistrați la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv.
(3) Cererea de înființare a centrului comunitar va conține datele personale de identificare și adresa de domiciliu sau reședință în străinătate ale solicitantului. În cerere se va preciza localitatea în care se dorește înființarea centrului comunitar.
Art. 4
Prezentele norme de aplicare intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Oficial aici:
