Malaga – Cluj cu Wizz Air. Nouă cursă aeriană regulată

Malaga – Cluj cu Wizz Air. Nouă cursă aeriană regulată

Trimite și altora

Wizz Air, liderul pieţei locale de transport aerian, a lansat cursa Malaga Cluj, cu o frec­venţă de două zboruri pe săptă­mână, în zilele de marţi şi sâmbătă. Noua cursă aeriană va fi operată pe tot parcursul anului, cu o aeronavă de tip Airbus A320, de 180 de locuri. Malaga este cea de-a şaptea destinaţie spre Spania, disponibilă pasagerilor prin intermediul zborurilor directe cu plecare de pe aeroportul din Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat de presă al aeroportului din Cluj-Napoca.

Compania aeriană Wizz Air operează din Cluj-Napoca 29 de rute spre 13 ţări, alături alte de 7 noi destinaţii adăugate de la începutul acestui an spre München Memmingen, Doncaster Sheffield, Berlin Schoenefeld, Billund, Alicante, Malaga, precum şi ruta internă spre Bucureşti. Wizz Air a transportat anul trecut 4,5 milioane de pasageri pe rutele pe care le operează din şi spre România, iar pentru acest an estimează un număr de şase milioane de pasageri. Wizz Air va creşte flota la 20 de aeronave în ţară până la finalul anului 2016 şi va opera de la 9 aeroporturi notează ziarul financiar citând comunicatul oficial al companiei.


Trimite și altora