M-am întâlnit cu Opoziţia. Am trei veşti: una proastă, una bună şi una excelentă.
Mădălin Hodor – istoric
Ieri seară [21 noiembrie 2018 n.r.] la sediul GDS a avut loc dezbaterea „Opoziţia încotro?”. Nu vă plictisesc cu detaliile discuţiei pe care o puteţi urmări, dacă aveţi chef şi răbdare, pe Epoch Times, care a transmis-o live ca de obicei. Apropo, big like pentru băieţii ăştia, care fac o treabă foarte bună şi sunt cam singurii care se încăpăţânează să transmită dezbaterile astea, văzute de foarte multă lume drept cam inutile.
O să încerc să vă spun ce nu se vede pe înregistrare. Sunt opiniile mele, ca participant direct, aşa că luaţi-le ca atare.
Pe vremea aia, de să nu scoţi un câine afară, cum zic strămoşii, au venit la GDS, în Calea Victoriei, cam toţi liderii opoziţiei. Au lipsit cei de la PNL, deşi au fost invitaţi, dar după umila mea părere nu a fost mare lipsă, din moment ce ei nu prea sunt în opoziţie şi cred că nici nu o să fie într-un orizont de timp previzibil. Ceea ce s-a întâmplat ieri în Camera Deputaţilor, când Dragnea a rămas în funcţia de preşedinte prin absenţa strategică a reprezentanţilor PNL de la vot este dovada irefutabilă, dacă mai avea cineva îndoieli. Eu nu le aveam, dar mă gândesc că poate printre voi mai există unii. Reprezentând şi nu prea PNL-ul a fost prezentă doamna Săftoiu însoţită de alţi doi membri ai partidului. Domnia sa a repetat de cel puţin două ori că nu reprezintă punctul de vedere oficial al conducerii, aşa că am contabilizat-o pe persoană fizică. O altă absenţă a fost aceea a lui Traian Băsescu, vă place sau nu, lider al opoziţiei şi el, dar probabil că ar fi fost prea mult să am această pretenţie. Prea multă apă pe sub pod, prea multă istorie, prea multe resentimente. Mă rog. Eu personal aş fi fost interesat să aflu ce are de spus. Poate data viitoare. Bun.
Cum deja s-au dat nişte ştiri în sensul ăsta nu fac decât să confirm faptul că dezbaterea a început sub auspiciile unui „optimism” debordat. Doamna Săftoiu, care s-a prezentat drept „cinică” ne-a asigurat că PSD-ul „va zdrobi opoziţia la europarlamentare” şi că până în 2020 slabe şanse să se schimbe ceva. Poate nici atunci. Coincidenţă, exact când vorbea, eu citeam ştirea despre blatul PNL din Camera Deputaţilor, aşa că am fost convins că ştie ce spune. Am înregistrat dezamăgirea din vocea dânsei şi lehamitea de rigoare. Ca să zic aşa, era cam ofticată. Justificat, zic. A intervenit apoi domnul Tomac, care în mare a zis acelaşi lucru: PSD e foarte tare, Dragnea e puternic, noi suntem mici şi neajutoraţi.
Cum deja începuserăm toţi să ne enervăm puţin, că nu îi chemasem la o şedinţă de psihoterapie pentru femei abuzate şi ideea era să ne spună ce pot face, nu ce nu pot face, intervenţia domnului Cioloş a schimbat puţin atmosfera sumbră şi de aici a început să se mai mişte câte ceva. Bun. Cam asta a fost la început.
Cum puteţi vedea şi singuri ce s-a întâmplat în continuare trec direct la ceea ce vroiam să spun.
Mai întâi vestea proastă. Sunt şanse minime ca proiectul ale unei opoziţii unite să se realizeze. Poate se va întâmpla ceva neprevăzut în viitorul apropiat, ceea ce în România nu este niciodată exclus, dar strict pe ce am văzut aseară zic să ne luăm gândul. Oamenii chiar sunt din filme diferite şi impresia a fost că nici nu prea au ce discuta unii cu alţii. La PNL e dezastrul lăsat în urmă de USL, iar Tomac e tipul ăla care cu 5% sau cât Dumnezeu are partidul lui vrea să primească de la ceilalţi 50% din orice. Adică exact tipul acela de partid balama, care te ajută dacă le oferi ceva şi care te lasă când ţi-e lumea mai dragă pentru că le-a oferit adversarul mai mult. Un fel de UDMR. Sau dacă vreţi un Traian Băsescu fără talentul de aranjor. Ideea unei coaliţii cu cele două formaţiuni menţionate este o iluzie. Vorbesc de o coaliţie funcţională şi care să aibă nişte principii comune clare şi nu ceva de tip CDR, unde te sabotează aliaţii mai dihai decât adversarii şi ajungi să negociezi şi ordinea în care se intră la baie. Asta e vestea proastă.
Vestea bună este că i-am văzut direct pe ceilalţi. Surpriza plăcută a fost pentru mine Dacian Cioloş. Nu neapărat pentru că a spart atmosfera de înmormântare, ci pentru că omul are ceea ce se numeşte „charismă”. Nu din aia proastă şi populistă, nici din aia că e frumos, înalt şi muşchiulos. Are exact din aia care te face să îţi dai seama după două minute că omul e meseriaş. În sensul că ştie ce vorbeşte şi nu vorbeşte ca să se audă. Poate sunt subiectiv şi recunosc că sunt, dar mie îmi plac oamenii care vorbesc direct, fără vrăjeli şi citate ca să demonstreze cât sunt de culţi. Ei ăsta e Cioloş. Spune clar ce are de spus, pe înţeles, concis. Te uiţi la el şi vezi pe cineva care a muncit, ştie ce are de făcut, are un plan, îl explică şi îţi spune cum îl face. Îl plăceam eu din auzite, dar după aseară pe mine unul m-a convins. Îl votez fără rezerve şi dacă o să candideze la preşedinţia republicii sau la şefia unei scări de bloc. Apoi mai este acolo Vlad Voiculescu, pentru care am acelaşi tip de afinitate. Bun. Atât deocamdată, să nu credeţi că sunt vreun gruppie. Mai vedem.
Cea mai tare chestie pe care am auzit-o aseară a fost spusă de liderul USR, Dan Barna. Ajuns cu întârziere din cauză că a făcut o oră de la Arcul de Triumf la sediul GDS şi vizibil obosit a intrat direct în dezbatere. Cum la începutul discuţiilor li se solicitase tuturor să îşi definească electoratul pe care contează i s-a solicitat şi domnului Barna să răspundă. Ei aici a fost treaba. Pentru cei care nu ştiu, GDS-ul, şi numai el, este în continuare blocat într-o paradigmă a anilor 90’: există un electorat al PSD-ului, care este doar al PSD-ului, numai al PSD-ului şi n-ai ce-i face. Tot ce poţi face este să îi convingi pe ceilalţi. Ce răspunde domnul Barna şi cu ocazia asta mă unge pe suflet? Ba deloc. USR nu este un partid al unui anume tip de electorat, electoratul nu se împarte în electorat PSD, electorat PNL sau electorat USR, ci există un singur electorat. Electoratul român. Noi ne adresăm întregului electorat, care cuprinde inclusiv electoratului PSD. Bineeeee Barnaaaa! Exact. Exact aşa trebuie pusă problema. Arma PSD-ului a fost mereu asta. Electoratul captiv, care este captiv mai ales pentru că ceilalţi îl consideră aşa şi îl aruncă sistematic în braţele gangsterilor. Părerea mea, repet, a fost declaraţia serii.
Eu m-am băgat în discuţie mai pe la sfârşit. Recunosc că mă vorbisem cu prietenul meu Mihai Demetriade ca oricare dintre noi apucă microfonul, să întrebe ceva concret. Noi am decis că ce vrem să auzim este un răspuns concret la chestiunea Justiţiei şi a luptei anticorupţie. Adică ce au de gând dânşii să facă în sensul acesta în eventualitatea în care ajung la putere. Cum era loc pentru un singur vorbitor, cu o singura întrebare, am deliberat să o pun eu. Am făcut o frumoasă introducere şi am întrebat, mă rog, după ce am văzut înregistrarea mi-am dat seama că de fapt am cerut aşa cam imperios oarecum, să se facă un pact scris între partidele de opoziţie că vor restaura Justiţia, vor reface DNA şi vor lupta pentru aplicarea confiscării averilor obţinute din acte de corupţie pentru ca toată lupta asta vitală să aibă şi finalitate şi efecte concrete.
Mi-a răspuns imediat domnul Vlad Alexandrescu, care a înţeles exact unde bat. A spus-o mai bine ca mine. Trebuie refăcut statul de drept, pentru că ăştia l-au făcut praf. Iar fără această resetare, zero şanse să se facă ceva. De aici ar trebui plecat. Bun. Ok. Sper că şi ceilalţi au înţeles, că de răspuns nu au răspuns, probabil şi pentru că a intervenit o doamnă cu altă întrebare şi nu s-a mai discutat asta.
În concluzie. După discuţia de aseară eu personal am o concluzie clară. Voi susţine fără rezerve o coaliţie Cioloş (partidul lui Cioloş)+USR. Sau îi voi vota separat, dacă aleg să meargă separat şi îi voi susţine să se alieze ulterior. Asta era intenţia şi înainte de întâlnirea de aseară, dar mă bucur că am participat şi am putut să mă conving că nu greşesc.
A, da. Ziceam ceva de o veste excelentă. Vestea excelentă este că vin nişte alegeri, iar decizia ne aparţine. Putem vota în număr covârşitor o astfel de coaliţie care are principii clare (fără penali în funcţii publice, cu oameni noi, cu sprijinirea luptei anticorupţie etc) şi o putem trimite spre o majoritate confortabilă care să îi permită să le implementeze. Sau putem să împărţim voturile aiurea, să le dăm pe aranjamente şi negocieri, pe false principii de colaborare şi pe false idei de opoziţie faţă de PSD şi să-i trimitem spre o coaliţie sortită eşecului. Unde se vor compromite, nu vor putea face mare lucru, iar de câştigat va avea din nou de câştigat eternul partid mafiot PSD. Cum ar veni singurii care decid suntem fix noi. Acum nu mai avem scuza că nu avem cu cine. Eu zic că e excelent.
Şi ca să nu închei debordând de un optimism care să vă strepezească dinţii am rezervat şi premiul pentru dezamăgirea serii. El merge către Demos. Nu ştiam mare lucru despre băieţii ăştia, dar am văzut destui entuziasmaţi că a apărut o formaţiune nouă „pe stânga”. Cică ar fi o concurenţă pentru PSD. Cum au început aseară, că PSD nu este un partid socialist, am crezut şi eu în asta vreo zece minute. Apoi l-am auzit pe secretarul lor general (îmi scapă numele, îl găsiţi voi) vorbind despre construirea unei „Românii egalitare”. Mi s-a rupt filmul. Oi fi eu aşa mai de dreapta, dar asta e chiar o tâmpenie de zile mari. Demnă de Lenin pe scara trenului spre Rusia. Părea băiatul că este la un seminar la SNSPA despre revoluţia bolşevică. Frate, zic, ce fumează ăştia? Şi dăi şi luptă cu teoria egalităţii, cum au ei nişte planuri să reducă clivajele sociale. Serios. Referat de anul doi. Mă rog.
Dar lovitura de graţie a dat-o o domnişoară, tot din conducerea asta a lor, care, după intervenţia mea cu Justiţia, a spus că din sondajele lor pe oameni nu-i interesează „problema Justiţiei” ci salariile şi sindicatele. Că noi vom face programe sociale, vom crea sindicate puternice. Am vrut să sar de pe scaun, dar nu se făcea, plus că nu mai era timp. Intenţionam să o întreb ce sondaje a văzut dânsa şi dacă ele au ţinut cont de faptul că din februarie încoace sute de mii de oameni au ieşit în stradă, nu pentru salarii şi sindicate, ci pentru, ce să vezi, apărarea Justiţiei, a legilor şi a statului de drept. Deoarece, spre deosebire de dânsa, restul lumii s-a prins că degeaba faci salarii mari, faci sindicate şi dai ajutoare sociale la copii, dacă vine unul ca Dragnea şi ţi le fură, iar apoi schimbă legile ca să nu intre la puşcărie. Că mă luase rău amocul vroiam să îi recomand Narcos de pe Netflix, ca să vadă cum stă treaba cu reformele sociale într-o ţară fără Justiţie, dar aşa am rămas doar la concluzia că băieţii şi fetele de la Demos ar trebui să iasă mai des în oraş.
