„Mulți politici dar puțini oameni de stat”.
Se plâng spanioli și francezi, englezii o repetă de la prima bere iar pentru germani a devenit o mantră.
Europa mea și a ta, locul în care ne potrivim cu arme si bagaje se referă la timpuri grele ca la vremuri în care nu se găsea de muncă.
Noi, est-europenii, spunem că ceva nu se găsea, nu se dădea. În capul nostru Om de Stat e ăla care ne dă, care are el niște lucruri de care noi avem nevoie și ni le dă. Dacă vrea, dacă nu, aia e.
Și totuși
Vedem că în țările cu apă caldă Om de Stat e ăla care se duce la serviciul lui, statul, și scrie reguli care să-i încapă pe toți care l-au trimis acolo. Și o face cu obstinație chiar dacă riscă să se aleagă praful de el. Vocațional, nu te faci om de stat, pentru salariu bun sau că așa s-a nimerit, om de stat devii, nu e ceva care se dă odată cu fișa postului.
Omul de stat este politicul care lucrează pentru ca regulile să funcționeze. Pot fi bune sau proaste dar regulile sunt jaloanele civilizației funcționale, cea mai bună dintre cele inventate până acum, înspre Rusia nu prea migrează nimeni iar noi oameni de stat care să le actualizeze pe cele proaste acolo nu apar.
Cioloș este un Om de Stat. Unul care se duce la serviciu dimineața și se forțează cu obstinație să scoată untul din locul ăla de muncă, la fel ca tine și ca mine. Știi sentimentul ăla de siguranță când te gândești că fără tine s-ar duce dracului prăvălia care îți plătește nomina, că ești cel mai bun lucru pe care compania îl are? Aia e conștiință și vine fix din suma eforturilor tale.
Al doilea job, primul serios, mi-a permis să îmi aduc familia în Barcelona într-o chirie și facturi plătite, altfel decât la grămadă șase inși, mi-a pus pe masă încrederea. Am dat fata la școală, ne-am cumpărat în rate o plită electrică și-am făcut planuri să ne luăm saltele noi.
Cioloș a venit de aiurea și-a cerut să-și facă un guvern cum l-a tăiat pe el capul, a obținut trei sferturi, că așa erau vremurile, cam ca mine cu saltelele în rate.
Omul s-a dus la serviciu. Zilnic.
Cu task-uri, ținte puține dar clare, a tăiat hărtii, normat administrație, unificat regulamente, simplificat fiscalitate, a făcut chiar și-o aroganță, a riscat crezând că schija strămoșească ar crede într-un Brâncuși eclectic dar a ratat; nu-i nimic, a încercat, ne-a plăcut, a avut încredere.
Când e să compari politicul românesc cu cel european te umflă râsul. Om de Stat, dincolo de declinația de gen, e ăla care face lucruri pentru toți, cei din ograda sau din clubul din care face parte, ori fix definiția asta suferă de inadecvare înlăuntrul granițelor.
Avem miniștri de finanțe care nu plătesc taxe, demnitari care nu au încredere în sistemul bancar românesc, vice-prim miniștri cu mașini personale înscrise pe Bulgaria, consilieri cu lingouri dosite prin cimitire ori sfinți cripto-comuniști care nici să fure ca lumea nu au fost în stare.
Cârma e tot la unii din Floreasca, există o ierarhie, Teleormanul nu are o Cireșica; oricâte Beline și-ar trece în cartea funciară tot TR scrie pe placa de înmatriculare, tot țăran pe șosete. Ora exactă se dă când e rece vinul la Perla în Dorobanți. O vreme s-a dat de la Potcoava dar cursul istoriei nu era ăla.
Un sămădău a tot rotit aiuritor plutonul de slugi până a rămas cine trebuia plus câțiva ca orezul din sarmale. Cu hărmălaie i-a rotit, cât să acopere zgomotul a trei zboruri charter plus două neprevăzute dar necesare, convins că e ca la păcănele, casa câștigă întotdeauna.
E așa pănă vine ăla de la RENEL cu factura pentru curent. Păcănele, păcănele, dar fără curent nu crește nici iarba.
Cunoașteți vreun om de stat?
În treizeci de ani am reținut multe nume proprii, mai multe decât am fi dorit; pe unele le-am uitat la primul lustru, altele rămân subiect de bancuri, dar unul ne-a rămas, în ciuda vremelniciei prim-planului, Dacian Cioloș.
Ce a făcut dumnealui ca să merite statornicia în mentalul colectiv? S-a dus la serviciu făcând ce știa el mai bine, reguli care să ne cuprindă pe toți.
