Ponta Demisioneaza

Ponta Demisioneaza

Trimite și altora

Noi ne-am asumat împreună niște principii la Congres, am stabilit că producem o ruptură totală de trecut, care înseamnă și o ruptură totală de vechiul mod e a face politică. Am stabilit că facem politică pentru oameni și a face politică pentru oameni înseamnă că nu trebuie să fii surd sau orb atunci când oamenii își strigă nemulțumirea”, a spus Liviu Dragnea, președintele PSD.

Am înțeles că unii parteneri de-ai noștri nu doresc să își asume nicio responsabilitate și nu înțeleg că nu se mai poate face politică rupți de societate sau de ceea ce cer oamenii în toată societatea. Dacă ei nu își asumă, primul ministru a hotărât să își depună mandatul pentru că nu se mai poate continua așa. O să avem o întâlnire în Coaliție. Imediat după această declarație o să îi sun pe colegii noștri din Coaliție să ne vedem la ora 1 (13.00, n.r.), să ne vedem cu primul ministru și să stabilim împreună care este calea de urmat”, a mai spus liderul PSD. 

„Am obligația să constat supărarea legitimă care există în cadrul societății. Oamenii simt nevoie de mai mult și ar fi o greșeală din partea mea să ignor acest lucru”, a declarat Victor Ponta.

„Societatea vrea altceva”, a spus Liviu Dragnea. Vicepremierul a mai spus că Victor Ponta va rămâne în funcție până se va găsi un înlocuitor.

„Pentru mine este o surpriză, nu mă așteptam. Eh, m-a suprins plăcut. Și-a dat demisia acum, după demonstrația de aseară”, a spus Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.


Trimite și altora