Să ajungi acasă îți trebuie curaj – Emilian Pal - 16/09/2020
Colectiv, tragedie homeopata, impotenta, inutila - 30/10/2018
Te gândești să te întorci? Smart-up! - 31/01/2018
Fii mobil DIGI mobil. Participa si Castiga! - 19/05/2017
Unde, cum si acte pentru vot 9 iunie 2024 in Catalunya - 30/05/2024
Lista sectiilor de votare in Spania - 28/05/2024
11 Septembrie, luni, zi libera in Catalunya - 08/09/2023
Cabinet dentar romanesc in Barcelona - 20/06/2023
Azi incepe vara - 20/06/2023
Caietul Dragomirei - 12/12/2022
Cum au sărbătorit românii din Guissona Ziua Naționala - 07/12/2022
Horim la Guissona 2022 pe 3 Decembrie - 22/11/2022
Povesti Calatoare – Madrid - 01/10/2022
Miguel de Cervantes Saavedra, scurta biografie - 30/09/2022
Profesioniștii din PSD au câștigat, Prezenta slabă la vot în Diaspora – Alegeri 2016
Alegerile parlamentare au fost câștigate de partidul cel mai puternic, consolidat și mai bine condus. Votul pasional de data asta nu a funcționat.
12090 de voturi exprimate la 53 de secții de votare în Spania. Parlamentarii de diaspora vor fi din PSD, USR și PMP. Este posibil (conform estimărilor la ora aceasta) ca marele perdant al alegerilor parlamentare de anul acesta pentru Diapora să fie PNL, care se pare că nu va avea parlamentar de diaspora, – este posibil ca deschiderea listei liberare de către senatorul Voicu (cel căruia i se atribuie paternitatea legii electorale strâmbe pentru diaspora) să fi fost hotărâtoare în dezastrul pe care liberalii l-au suferit în afara țării.
Nu este vina lui Cioloș pentru diletanța cu care PNL a abordat momentul decisiv al campaniei, o blegie încremenită în proiect de care a profitat USR-ul care nu a luat voturi de la PSD dupa cum era de așteptat ci de la propria dreapta. Electoratul sancționeaza PNL și premiază PSD-ul chiar dacă acesta din urmă este perceput ca un partid fără voință reală pentru asanarea actualei situații a țării. Dar, are un proiect, iar oamenii care au dorit siguranța călduță pe care o promit docial-democrații au ieșit la vot, ceilalți nu.
PSD este legitimul câștigător al alegerilor parlamentare și pe bună dreptate. Dragnea a folosit în campanie o sintagma, spunea „tehnocrati” cu sens peiorativ, referindu-se la profesioniștii din guvernul interimar al lui Cioloș. Se dovedește însă că are în rândurile partidului său tehnocrați politici de mare calibru. PSD știe, are profesiniști, este un partid bine condus, cu obiective clare și tenacitatea de a le urmări până în pânzele albe. Au știut sa îl ascunda de sub reflectoare pe Ponta simțind că este un balast pentru campanie, l-au îndepărtat pe Ghiță iar asta a fost suficient.
Dreapta nu exista ca adversar politic de mulți ani, ajunge în parlament doar pentru că o parte din electorat are nevoie să creada în ideea de opoziție dar este o fantasmă, nu este în stare să lege doua idei într-o strategie electorală. S-au văzut, încă odată anul acesta, după experiența tristă de la locale, diletanți, obligați să joace pe o lege electorală șchioapă pe care ei înșiși au promovat-o, parcă împotriva lor.
În continuare opoziția parlamentară va fi tot presa ca și în ultimii ani.
Există măcar impresia că România nu urmează trendul trasat de recentele alegeri americane, sau de schimbările la vârf în Franța care sună a derapaj spre extrema dreaptă, naționalistă. Extremismul nu pare o opțiune, cel puțin de moment iar electoratul nu a mai votat de data asta cu inima ci a părut a face mai degrabă o alegere așezată, alegând partidul care le-a promis gospodărie, oamenii despre care spune că „au furat dar au și făcut”.
Viața nu este o fotografie încremenită în alb și negru, acum ne așteptăm ca social democrații domnului Dragnea să se țină de promisiunile electorale și, dacă nu cerem prea mult, să nu lase să se piardă lucrurile bune pe care Cioloș le-a început. Pentru că au fost câteva.