Scenele de coșmar petrecute aproape de miezul nopții de vineri spre sâmbătă, 10/11 august, în centrul Bucureștiului, amintesc de raidurile violente ale trupelor speciale din Kiev împotriva Euro-Maidanului, din decembrie 2013-ianuarie 2014 sau, mai recent, ale poliției de la Moscova împotriva tinerilor mobilizați de Aleksei Navalnîi. Aproape 500 de răniți, dintre care 70 au fost internați în spital, reprezintă bilanțul operațiunii Jandarmeriei împotriva manifestanților.
Era greu de imaginat că astfel de scene s-ar fi putut petrece la câțiva zeci de metri de sediul guvernului unei țări care peste o jumătate de an va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Peste 100 de mii de oameni au participat la “protestul diasporei” din 10 august, împotriva guvernului susținut de coaliția formată din Partidul Social-Democrat, membru al Socialiștilor Europeni și Alianța Liberalilor și Democraților, ALDE, membră a grupului liberalilor europeni.
Tensiuni vechi între PSD și diaspora
Mitingul era din cel puțin două motive foarte sensibil. În primul rând era organizat de diaspora. Românii din afară țării, aprecierile privind numărul lor variază între 3 și 4 milioane, au devenit subiect de aprigă dezbatere publică în România în decembrie 2009, când Mircea Geoană, candidatul PSD la președinție a pierdut în fața lui Traian Băsescu. PSD a dat vina atunci pe diaspora, care devine un fel de “vinovat de serviciu” prin care PSD explică ratarea unor obiective electorale. La fel s-a întâmplat și în 2014, când Victor Ponta a pierdut alegerile în fața actualului președinte, Klaus Iohannis. Deci, între PSD și diaspora există o tensiune veche, acumulată în timp. Primul val de plecări masive, mai ales din rândul tinerilor, a fost generat de mineriada din iunie 1990, ceea ce a întărit narativul că tinerii, mai ales cei educați, studenții, și-au părăsit țara din cauza PSD, succesorul Partidului Comunist.
În al doilea rând, mitingul era dedicat susținerii luptei împotriva corupției, într-un moment în care guvernul face eforturi disperate ca s-o omoare. Or, tema anticorupției e cât se poate de sensibilă pentru social-democrați, al căror lider, Liviu Dragnea, a fost condamnat în prima instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru abuz în serviciu. Peste câteva săptămâni va începe recursul, de unde și disperarea cu care dl Dragnea vrea să modifice legile, îndulcind pedepsele sau dezincriminând unele fapte, cum ar fi abuzul în serviciu. Mai mult, în ultimii ani se vorbește insistent de promovarea de către guvern a unei amnistieri și grațieri. Liviu Dragnea mai are o condamnare de doi ani închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului din 2012, și sunt în desfășurare anchete ale procurorilor și în alte dosare.
Nevoia de Dragnea
Dar, această luptă pentru blocarea anti-corupției, controlul asupra Justiției și a Ministerului Public, adică al corpului de procurori, nu e doar în interesul d-lui Dragnea. Fără ca să-și asume public acest proiect, în fapt marea majoritate a partidelor și politicienilor români sunt interesați în omorârea anti-corupției. Numai că aceștia ar prefera ca Liviu Dragnea să le facă treaba. De fapt, asta este esența contractului social pe care Dragnea l-a încheiat cu establishmentul politic și cu elita de business din România, care se simt amenințate de procurorii anti-corupție. Așa se explică susținerea de care se bucură din partea elitei politice și de afaceri.
Establishmentul românesc de astăzi provine integral din nomenklatura de partid, din aparatul de represiune și justiție, Securitate și Armata comunistă, din acel 6-7% din populația României, numită de prof. Stephen Kotkin “uncivil society”, cea care de fapt l-a și dat jos de la putere și l-a împușcat pe Ceaușescu, în condițiile în care nu exista societate civilă și nici o mișcare disidentă în România anului 1989. Izolarea dramatică din ultimele două decenii ale lui Ceaușescu, autarhia care a dominat toate sectoarele, a făcut ca nivelul elitei românești să fie sensibil diferit de al altor țări cu un parcurs similar. Ethosul celor care contează cu adevărat în lumea politică și de afaceri e o combinație de naționalism și un capitalism din secolele XVIII-XIX (așa cum l-au înțeles Marx și Lenin), infuzate la cursurile de îndoctrinare pe care erau obligați să le frecventeze membrii establishmentului comunist.
Însă, felul în care membrii elitei de astăzi, copiii nomenklaturii comuniste de ieri fac afaceri și politică intră în conflict cu legislația, inspirată de modele occidentale, în condițiile pregătirii aderării la UE. De aici nevoia politicienilor și marilor afaceriști de Liviu Dragnea. De unde și susținerea tacită sau deschisă pe care i-o acordă aceștia, în speranța că-și va duce misiunea de salvare a carierelor politice, libertății și averilor celor care au profitat de tranziție, la îndeplinire. După care dl Dragnea poate să dispară. Pentru că și-a îndeplinit misiunea.
Control politic integral
Numai că Liviu Dragnea refuză să interpreteze partitura maurului care-și face datoria și care-și acceptă senin moartea. Liderul PSD dă semne că vrea și mai multă putere și că are planuri pe termen lung. Funcționarea tuturor instituțiilor create în procesul de aderare al României la UE, în primul rând a celor care asigură independența Justiției și lupta împotriva corupției este amenințată. În cazul în care conducerile lor rezistă presiunilor politice, PSD schimbă legile de funcționare. Pe hârtie există Consiliul Național al Audiovizualului, Agenția Națională Anticorupție, Avocatul Poporului, Consiliul de Combatere a Discriminării și multe altele, la fel ca în oricare altă capitală occidentală. În realitate, nici una dintre acestea nu funcționează normal. Sunt simple forme fără fond. Ele sunt integral controlate politic. Până și Curtea Constituțională a fost arondată politic, într-un fel fără precedent în istoria recentă a României.
Pe lângă controlul asupra instituțiilor de la toate nivelurile, coaliția PSD – ALDE are și un narativ de succes, lupta cu “statul paralel”. Suspiciunea față de serviciile secrete care fac și desfac totul în România datează de pe vremea Securității comuniste și este cât se poate de îndreptățită. Legislația învechită care ține serviciile militarizate, nereformarea acestora, continuitatea afișată public cu vechea Securitate a lui Ceaușescu, relatările privind cazurile de nepotism, corupție și abuzuri ale ofițerilor sunt teme vechi, prea bine documentate, sunt fire roșii care au traversat cele aproape trei decenii de tranziție. Numai că, lupta cu “statul paralel” este o temă pentru manipularea electoratului, nimic mai mult. Liviu Dragnea vrea să controleze, el și partidul său, numeroasele servicii de informații din România, atâta tot, nu să le reformeze, ori să le aducă la standarde de excelență.
Marea miză electorală
Peste câteva zile protestele se vor stinge. Diaspora care a participat se va întoarce în țările din Vest, pentru că se mai termină și concediile. Acei oameni vor fi tot mai frustrați pentru că nu pot influența evoluția României încât își vor pierde în curând interesul pentru ce se petrece la București. În toamnă, vor începe în Parlament dezbaterile asupra modificării legislației electorale. În 2019 sunt alegeri pentru Parlamentul European și alegeri prezidențiale, iar în 2020 alegeri locale și parlamentare. În ciuda demonstrațiilor care reflectă o stare de nemulțumire reală în societate mai ales pentru incapacitatea de a guverna țara, în acest moment, PSD nu are adversar.
Din perspectiva alegerilor, controlul instituțiilor, mai ales al Justiției, i-ar putea curăța scena politică de orice indezirabil. Așa că PSD ar putea controla și opoziția, nu doar puterea, pe liderii acesteia, și o mare parte din mass media. Astfel, România are șansa să devină prima țară membră UE care trece la modelul “autoritarismului electoral”, patentat în Rusia de președintele Putin. Care și el are tot felul de instituții, cu denumiri europene, și întreține o birocrație numeroasă doar pentru a o pune în vitrină.
O problemă de sistem
Însă, dl Dragnea mai are în față un drum destul de complicat. Are susținerea elitei politice și economice acum, pentru blocarea anti-corupției. Dar mâine, aceeași oameni, după ce se vor vedea cu problemele din justiție rezolvate, îi pot întoarce spatele, pentru că vor căuta politicieni proaspeți, necompromiși. Președinția românească a Consiliului UE de la 1 ianuarie ar putea să-i creeze mai multe probleme lui Liviu Dragnea decât să-i aducă beneficii. Derapajele Bucureștiului de care până acum Bruxelles-ul nu avea timp și energie, ar putea să nu mai fie tolerate, de vreme ce liderul temporar al clubului trebuie să încarneze valorile lui. Și nu contrariul lor.
Lecția pe care o dă România clubului occidental ar putea fi utilă în viitor, într-un ciclu istoric în care extinderea spre Est s-ar putea relua. Nu omul politic Liviu Dragnea este problema. România are o problemă de sistem. În contextul entuziasmului generat de prăbușirea regimurilor comuniste, din rațiuni care țin și de geografie politică, într-un mod destul de superficial România a fost luată la pachet, tratată după aceleași rețete și integrată alături de ceilalți foști sateliți ai Moscovei, care formau lagărul socialist. Greșit. Elita de la București care a administrat tranziția era diferită de cea de la Varșovia, Budapesta, chiar și de la Sofia. Ea a devenit primul și cel mai important obstacol în calea occidentalizării reale a României.
Articol aparut pe site-ul Deutsche Welle
