„Nagie (este numele pe care îl foloseşte reporterul ElMundo pentru singura din grup care rupe spaniolă, deşi probabil se numeşte Nadia) repetă de câteva ori: ‘Măcar de ne-ar umili aşa în fiecare zi’. Fraza scârţâie auzul. Însă de asemenea este mai uşor de înţeles dacă ne punem în locul unei mame văduve, cu 8 copii care cerşeşte în stradă. Şi nu este liberă. A ajuns în Spania cu cinci ani în urmă înşelată. Trăia rău la ţară undeva în sud-estul României, în Medgidia, un oraş construit acum două sute de ani pentru refugiaţii războiului din Crimea.
Acolo un vecin a vorbit cu ea şi cu încă una dintre protagoniste, Maria. Le-a oferit bilete de autobuz până la Madrid să vină să muncească. Când au ajuns, le-au spus că au o datorie faţă de ei şi nu se pot întoarce. ‘Ne-au dat de ales cum vrem să cerşim; la semafoare cu o cârjă sau împărţite pe la colţuri’ spun femeile. Amândouă trebuie să împartă ‘colecta’ de fiecare zi cu ceilalţi. Unii dintre ei funcţionează ca o mafie.” detaliază articolul din ElMundo.
Cazul a luat amploare, s-au implicat cu declaraţii oficiali de rang, cazul a fost preluat pe larg de jurnaliştii marilor ziare şi credem în buna intenţie a reporterului. Ne punem întrebări însă despre cât e poveste şi cât realitate din istoria pe care o spun în faţa presei conaţionalele noastre; înclinăm să nu credem un cuvânt din istorisire, din motive care ţin de o lungă experienţă. Dar dacă este adevărat, dacă nu doar nevoia le împinge pe femeile astea să se umilească pentru bani?
Dacă reporterul are dreptate când spune că : „Nici măcar cerşetoria nu este gratis”?
Sursa: ElMundo
