Picătura de Cultură – grupaj liric de Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române

31 august, este o zi deosebită pentru neamul nostru românesc sărbătorim Ziua Limbii Române, atât de dragi nouă tuturor românilor.

E bine de știut că propunerea legislativă din anul 2011 a fost votată de 166 de parlamentari, apraținând tuturor partidelor politice,  explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.”Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.”

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

După incursiunea mea făcută astăzi pe toate grupurile de poezie, am descoperit autori a căror creații, trebuie scoase la lumină și lecturate cu mare interes. Eu îi felicit pe aceștia, care au postat astăzi minunatele lor creații, și au adus omagiu limbii noastre românești. Mulțumiri!

Elena Buldum

 

Nu cred ca- n lume este…
O limba mai frumoasă
Mai dulce, mai duioasă
Ca limba romanească.

Oricât de bine ar fi aici
In inimă și -n gânduri
Port România noastră,
Nu- i alta mai frumoasă.

Arată- le,Tu Doamne!
Invață -i pe români…
Să și iubească țara
Și limba din străbuni”

Iubirea și Dumnezeu ne dă
Să ne iubim țara noastră
Și limba ce o vorbim
0riunde am fi și noi trăim.

Cornelia Chioseaua, Giurgiu, Romania.

Dulcea limbă romanească…!

Păstreaz-o -n suflet
lângă cuvântul mama,
A mea, a ta e dulcea limba romanească,
Incearcă atât cât poți să îți dai seama,
Că mult prea mulți
ar vrea ca să-o stâlcească…!

Intr-o baladă sau cânt de dor duios,
Niciunde-n lume nu sună mai frumos,
Până și Dunarea ne curge-n limba românească,
Cine-ar putea atunci să n-o iubeasca?

Oriunde aș pași pe acest pământ,
Din prima zi a vieții făcut-am legământ,
Ca voi îngenunchea, mă voi ruga,
La Dumnezeul meu, numai în limba mea…!


31.08.2015
Cornelia Dita…

31 august-ZIUA LIMBII ROMÂNE

Limba româneascã

S-a întrupat din veacuri neştiute
Şi-au moştenit-o rând pe rând strãbunii
Împodobind-o cu virtutea minţii
Cu harul dragostei şi prin trudirea mâinii.
Şi au numit-o “limbã româneascã”
De la “românul” cel legat cu Cerul
Urându-i viaţã lungã sã trãiascã
Fãrã a-şi pierde seva şi misterul.
Au plâns-o în doine şi-au cântat-o în sãrbãtori
Ca pe o mamã, fiicã, sorã;
I-au dãruit proverbe, zicãtori
Şi au strigat-o, bucuroşi, la horã…
Cu cine poate fi asemãnatã
O limbã rudã cu tot graiul,
Dulce la zis şi binecuvântatã
Ce-şi duce liniştitã dorul, traiul?
Fie ca sã rãmânã-n pururi legãnatã
La sânuri blânde şi pe mâini dibace,
Între Carpaţi şi Marea Înneguratã,
Simbol de omenie, crez şi pace!

(©Mariana Bendou)

DULCEA LIMBĂ ROMÂNEASCĂ

Nicuta Ioan Lungu

Din Bucovina, prin codrii ei măreţi
Până în jos, spre Dunărea albastră,
Pe câmpuri şi pe munţii cei semeţi,
Auzi doar dulcea limbă românească!

Şi de la Prutul lui Ştefan moştenire
Până la Tisa noastră strămoşească,
Prin ţara moţilor, cu-a lor psaltire,
Auzi doar dulcea limbă românească!

În veacul lor, strămoşii s-au luptat
Pe plaiul lor, cu hoarde de duşmani,
Cât sânge-a curs, dar iată c-au lăsat
O ţară mândră şi-o limbă peste ani!

Azi o cinstim prin veacuri să trăiască,
Dar nu-i de-ajuns o simplă pomenire,
Să ducem dulcea limbă româneasă
De la strămoşi, ca sfânta moştenire!

DOINA GRAIULUI

Burnea Stefania
Frunză legănată-n vânt,
graiul meu în doină-l cânt,
pică frunza pe cărare,
graiul dac de-aici nu moare,
pleacă păsări călătoare,
graiul nostru tot infloare,
sună buciumul pe dealuri
grai de doină pică-n plaiuri,
stau voinicii-n umbra deasă,
cântă doru-n grai de-acasă,
mamele se jeluiesc
tot în graiul strămoșesc,
mândra coase a sa ie,
graiu-n cântec o mângâie,
vorbele-i se-nnoada-n rime
inimi pot să le darame’
și iar verde frunză-n vânt,
românește munții-mi cânt,
apele se scaldă-n glie
de grai aprig la mânie ;
când iubirile ne-apăsa
și seara și pe la coasă,
românește-aș vrea să cânt,
știu că vorba mi-e descânt,
poate suflete să-nmoaie,
poat’să radă și în ploaie,
poat’să legene și pruncul,
poat’să miște și mormântul;
vechi și drag e al meu grăi,
comoara bietului trai
și cu el mă-mpodobesc
și cu straiul românesc,
cu credința strămoșească
îl vom face să-nfloreasca.

ST.B.-31 august 2015 -ZIUA LIMBII ROMÂNE

LIMBA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ

Costache Năstase
(Sărbătorită pe 31 August)

Limba noastră românească, şlefuită peste veacuri
Naturală-i şi firească şi va dăinui de-a pururi.
Din cuvintele-i măiastre se întrupă şi crescu
Până dincolo de astre, opera lui Eminescu.

Primind de la mama lapte, dulcele vieţii izvor,
Auzeam divine şoapte : nani, nani puişor.
Ne-a-ncântat copilăria cu poveşti nemuritoare,
Ne veghează omenia cu precizie, rigoare.

Am crescut cu limba noastră, acest minunat balsam,
Către lume o fereastră, spre slava acestui neam.
Prin ea putem exprima orice nuanţe sufleteşti,
Tot ce spune inima, simţiri vii şi omeneşti.

Sunt boabe de mărgăritar în graiul nostru românesc
Găsim când este necesar şi-njurături ce răcoresc.
Profundă-i şi melodioasă, bogată şi cuprinzătoare
Împregnată cu „acasă” şi cu străluciri de soare.

E cu noi în orice zi cu savoarea-i infinită
Şi o putem folosi ori mieroasă ori răstită
În ea ne-am rostit iubirea, cântecele, poezia,
Prin ea ne-mplinim menirea, ea ne este veşnicia.

Costache Năstase 30.08.2015

Dulce grai
Elena Buldum


Limba noastra-i dor și jale,
Noi pe veci suntem stăpâni
Pe pământul ăsta mare…
Să nu devenim strâini!

Limba noastră și cuvântul…
Graiul dulce din străbuni,
O citește și pământul?
Între cărți și rugăciuni.

Limba noastră, parcă, cântă
Și pe buze-i dulce miere-
Vorba dulce ne descântă;
Și de secole nu piere!

Limba noastră, ca o salbă
Prind șiragul de mărgele
Pe la tâmple-o floare dalbă
Ii cos brâu din floricele.

Are-un gust, puțin amară;
Înfierată cu venin,
Unii vor dorul de țară,
Graiul și cerul senin.

Dulce este limba noastră,
România-i țara voastră
Patria -și-a mea credință,
N-oi lăsa- o-n neștiință…

La mulți ani, români!

Alianta Medicilor – oficial

     Statusul medicului român in ochii pacientului normal (categorie in care ne incadram majoritatea dintre cei care din nefericire am avut experienta actului medical in românia) este un subiect delicat. De la parerea ca medicul e un sfânt care detine secretul tineretii vesnice si e dispus sa imparta putin cu tine din imensa lui generozitate si gratis, la a-l considera un mecanic calificat sa-ti dreaga piesele gripate sau obsolete, caruia ii ceri sa iti prezinte factura cu TVA la sfârsitul interventiei si pâna la imaginea capcaunului care se uita chiorâs la grosimea plicului pe care i-l bagi in buzunar cu mâna tremurânda chinuit de intrebarea „o fi de ajuns?”.

      Ne place sau nu toti trecem pe la „atelier” mai devreme sau mai târziu. Si, atunci când o facem, vrem sa fim tratati bine, de un medic bun, cu mintea limpede, nestressat de grija chiriei sau de povara datoriilor personale.
In ultimul timp pare ca prinde contur o initiativa a colectivului medical pentru aducerea in dezbaterea publica problemele din sector, in incercarea de a gasi solutii adevarate. Dulcegariile guvernamentale din ultima vreme, de un diletantism balcanic ingrozitor, departe de a rezolva ceva au facut mult rau imaginii medicilor si asa deteriorata.
Publicam si noi apelul facut de Alianta Medicilor la discutarea publica a sistemului de sanatate românesc, pe care il consideram o buna baza de discutie.

”              Dragi romani din tara si din diaspora,

     Ne adresam voua cu rugamintea sa ne ajutati sa explicam opiniei publice din Romania faptul ca situatia dezastruoasa din sistemul de sanatate este rezultatul deciziilor intregii clase politice care s-a perindat la guvernarea tarii in ultimii 25 de ani.

    Dupa 25 de ani de decizii politice total lipsite de intelepciune cand a fost vorba de sistemul medical, am ajuns la situatia catastrofala in care medicii, pentru ca au un salariu de mizerie, pleaca lunar cu sutele din tara. La aceasta se adauga conditiile precare din foarte multe spitale astfel incat multi medici ramasi in Romania se afla in imposibilitatea sa desfasoare un act medical de calitate pentru pacientii lor.

    Pe data de 12 august ne-am revoltat spontan pe Facebook pentru salarizarea proasta si conditiile mizere din spitalele publice, motiv pentru care am cerut modernizarea sistemului medical. Ca parte din acest proces de modernizare am solicitat administrarea eficienta a bugetului din sanatate astfel incat banii deja existenti sa ajunga atat pentru salariile medicilor cat si pentru modernizari in spitale, ca pacientii sa se bucure de servicii medicale de calitate.

   Suntem un grup de peste 32.000 de cadre medicale si persoane dornice de modernizarea sistemul medical din Romania, din pacate insa intampinam foarte multa rezistenta si avem nevoie de ajutorul vostru.

Ajutati-ne sa spunem romanilor:
– Nu dorim spaga si nici legalizarea ei;
– Dorim modernizarea sistemului medical;
– Dorim salarii dupa responsabilitate;
– Dorim sa putem oferi un act medical de calitate pacientilor nostri;
– Dorim o administrare eficienta a fondurilor din sanatate;
– Dorim eliminarea risipei din sistemul medical.

    Stim ca multi aveti pagini de Facebook, grupuri, site-uri. Ajutati-ne sa transmitem aceste mesaje simple romanilor pentru a sti ce se intampla in sistemul medical. Un SHARE dat acestui mesaj pe pagina proprie sau pe grupurile pe care sunteti ne-ar ajuta enorm.

    Profitam de aceasta ocazie pentru a transmite un gand bun si colegilor nostri, cadre medicale, care au plecat in strainatate. Stim de ce ati plecat. Ajutati-ne acum, va rugam, sa modernizam acest sistem ca sa va puteti intoarce acasa!

   Va multumim tuturor pentru sprijin si avem toata convingerea ca IMPREUNA putem produce o schimbare in bine in sistemul medical romanesc.

Dr. Coriu Letitia
Alianta Medicilor

Daca doriti sa discutati despre modernizarea sistemului medical romaneasc o puteti face pe grupul:
https://www.facebook.com/groups/1667018620201805/

Traiesti in Barcelona


Cum se vede Barcelona cosmopolita vazuta prin ochii unui localnic:

Cei care suntem nascuti in Barcelona, am avut norocul sa traim intr-un oras minunat. Deseori, prietenii mei straini imi aduc aminte de faptul ca am avut norocul sa fiu din Barcelona, iar eu mereu le spun ca nu tot ceea ce luceste este aur. Barcelona este un oras deschis, cu un caracter care te atrage, cu o identitate foarte definita si cu o frumusete exceptionala. Evident ca, sunt persoane care nu sunt de acord cu ceea ce am afirmat, dar este cert faptul ca majoritatea persoanelor care vin din alte tari pentru a trai o perioada sau pentru a se muta aici definitiv, cred acest lucru despre Barcelona. Trebuie sa recunosc ca eu ii invidiez pe acestia deoarece au ocazia sa descopere orasul meu chiar si ca adulti, luand-o de la zero.

In cursul lunii septembrie, ajung in Barcelona multi studenti internationali care se amesteca printre populatia locala, transformand-o intr-o populatie multiculturala. La inceput, sunt priviti precum turisti, insa treptat, vor transforma capitala catalana in cel de-al doilea oras al lor. Mereu va exista tipicul ”Erasmus” care nu vede altceva decat discotecile din Portul Olimpic, dar, mai mult decat atat conteaza faptul ca experienta de a trai in Barcelona pentru prima data este mult mai intensa decat oricare petrecere universitara. Insa, fiecare persoana se relationeaza cu Barcelona intr-un mod diferit. Unii exploateaza la maximum ”oferta culturala, underground” a orasului si descopera salile cele mai friki din oras, necunoscute chiar si pentru cei nativi. Altii se bucura de mare, de munte, de activitatile in aer liber sau de muzee, de oferta gastronomica sau de simplul fapt de a te aseza pe o banca si de a vedea Barcelona trecand prin fata ochilor tai.

Pentru cei care au ajuns recent in Barcelona si citesc acest articol, si vor sa afle o metoda prin care sa socializeze cu nativii din Barcelona, ii sfatuiesc sa caute un bar sau un mic restaurant aproape de casa si sa inceapa sa il frecventeze cat mai des. Sa bea cafeaua dimineata si sa ceara tapas seara. Cu o buna atitudine si cu mintea deschisa, intr-o saptamana, cel mai probabil, ospatarul va fi cel mai bun prieten al tau, care te-a botezat deja in fuctie de tara din care vii :” englezul”, ”francezul”, ”norvegianul”. Cel mai bine este sa incerci sa relationezi cu localnicii, pentru ca, daca le esti simpatic, cu siguranta ca vor vrea sa iti arate un loc secret al orasului, vreun sat de langa Barcelona sau sa iti povesteasca cele mai interesante istorii ale orasului.

Cand incepi sa traiesti in Barcelona, trebuie activate toate simturile pentru ca mirosurile, culorile, lumina, savorile, frumusetea si contactul cu oamenii si cu istoria lor, sa ramana pentru totdeauna acolo unde se pastreaza cele mai frumoase amintiri.

Cand ai sansa sa traiesti in Barcelona, trebuie sa lasi ghidul de calatorie intr-un sertar, sa uiti tot ce ai auzit despre oras si sa incepi sa scrii o poveste unica pe care sa o ai precum scenariu intr-unul dintre cele mai frumoase orase din lume!

Joan

Blue Air anunta Check-in Gratis in aeroport

     Incepand cu 28 August 2015, Blue Air anunta ca se poate face check-in gratis direct in aeroport, fara sa platiti nici o taxa.

  „Pentru agilizarea procesului de imbarcare” spune compania in comunicatul remis astazi.

     Continua sa fie valabil si check-in facut online cu prezentarea imprimatului daca preferati varianta aceasta.

  „Daca calatoriti doar cu bagajul de mana puteti merge direct la poarta de imbarcare cu 60 de minute inainte de ora prevazuta pentru zbor”

Blue Air, follow your dreams and fly!

Blue Air Destinatii:
Bacau, Barcelona, Bologna, Brussels, Bucharest, Catania, Constanta, Dublin, Florence, Larnaca, London-Luton, Madrid, Malaga, Milan-Bergamo, Milan-Linate, Naples, Nice, Paris-Beauvais, Rome, Sibiu, Stuttgart, Turin, Valencia, Cologne, Liverpool, Athens, Thessaloniki

O saptamina in Provence si Cote d’Azur

       Povestea noastra incepe intr-o duminica a lunii august 2015. Vacanta este una atipica pentru oricine altcineva, tip maraton infernal. Aceeasi vacanta se poate face insa in 2 saptamini sau se pot reduce obiectivele.

     Mi-a fost destul de dificil sa aleg ce merita vizitat din toate recomandarile de pe internet, cautind distante, fotografii si impresii.

     Plecind dimineata devreme din Barcelona, am parcurs peste 400 km pina la prima destinatie. Am reusit sa vedem in prima zi Uzes, L’Isle sur la Sorgue, Gordes si Roussillon, parcurging inca 200 km. Merita vazute pentru pitorescul fiecaruia, aspectul medieval, stradutele pline de farmec si magazinele care te imbie sa cumperi orice. Pentru cazare am ales Mazan, un sat destul de mic, unde am stat la pensiunea Loupitchoun84. Cocheta si primitoare, gazda foarte draguta, dar satul mic si fara multe locuri de vazut. Printre invatamintele trase inca din prima zi se numara: francezii au radare peste tot, la orice viteza, pe orice tip de drum, anuntate sau nu, insa foarte dese. Plata autostrazii se doveste a fi o aventura, pentru ca merge doar cu cardul de credit (pe care uneori aparatul decide sa nu il citeasca) sau cash. Parcarea se plateste cam in toate oraselele mici, norocul nostru insa ca nu a verificat nimeni, pentru ca nu prea functionau aparatele sau nu ne-am descurcat noi sa platim. Cel mai important, francezii au ore fixe de masa, in afara carora nu te serveste nimeni cu mincare. Prinzul nu mai este tipic spaniol, ci intre 11.45 si 14 de regula. Asa ca totul iese dupa cum iti e norocul. Din cauza orelor stricte, nu ma pot lauda cu faimoasa bucatarie frantuzeasca dupa prima zi, ci cu un biet hamburger si o salata italiana. Poate avem mai mult noroc totusi in orase mai mari…

harta-1     Ziua a doua se continua intens, conform traditiei. Astazi vedem Aix-en-Provence, Les Beaux de Provence si Saint Remy de Provence. Desi drumul se poate face pe autostrada (cu plata), recomand cu incredere drumurile mici. Nu sint aglomerate, se merge uneori cu aceeasi viteza ca pe autostrada, soseaua este mult mai apetisanta (soferii vor intelege la ce ma refer), iar peisajul infinit mai frumos. Desi Aix-en-Provence nu a fost asa de spectaculos cum ma asteptam, merita vazut intr-o vizita de maxim o jumatate de zi. Les Beaux de Provence este spectaculos, un oras-cetate pe virf de stinca, cu restaurante care merita drumul si o priveliste foarte frumoasa. Saint Remy de Provence nu a fost pe gustul meu, insa amatorii de pictura ar fi fost mult mai impresionati de picturile lui Van Gogh raspindite pe 1 km in oras, pe strada care ii poarta numele.

     Si dintr-una in alta, am ajuns sa vizitam si ceea ce este supranumit Grand Canyon-ul Europei, respectiv Gorges du Verdon. Am ales un traseu care nu implica taxe de drum, cel mai scurt ca distranta, dar cel mai lung ca timp. GPS-ul folosit de google are o vointa proprie numai de el cunoscuta, astfel incit a ales cele mai ascunse si cel putin dubioase stradute cu putinta. A se remarca faptul ca in Franta drumurile care strabat tara sint extrem de inguste, astfel incit conduci cu teama de a vedea o masina venind din sens opus. Uneori abia am avut loc pe toata soseaua doar cu masina mea, insa am senzatia ca nu mai stia nimeni strada, atit era de ascunsa, iar asfaltul parea proaspat turnat special pentru mine. Avantajul de a conduce prin locuri mai mult pustii este ca te poti bucura de privelistea cimpiilor de lavanda (in sezon, evident). Norocul nostru ca in august deja se culesese, altfel nu cred ca ne-am fi putut desprinde de cimpiile inflorite. Cele mai proaste experiente pe care le-am avut (cam in fiecare zi de altfel) sint legate de aptitudinile francezilor pentru limbi straine (am ajuns mai degraba sa invat eu franceza decit sa ma pot intelege cu francezii in orice alta limba) si acoperirea pe partea de telefonie mobila (lipsa sau foarte slaba, atit la apeluri telefonice, cit si la serviciul de date). In ceea ce priveste insa obiectivul zilei, a meritat din plin excursia de cca 400 km dus-intors. Canionul se poate vizita pe ambele parti si este la fel de spectaculos. Locul este plin de turisti care practica multe sporturi (acvatice sau aeriene) sau pur si simplu fac o baie in apa de o culoare greu de descris a lacului St Croix.

harta-2     Ca ultima destinatie in Provence, inainte de a ne indrepta spre Cote d’Azur, am vizitat in a patra zi Avignon-ul. Merita din plin o jumatate de zi sau chiar mai mult. Este interesant, pitoresc, primitor si plin de viata. Intimplator, in perioada in care am fost aveau si spectacol de lumini noaptea la palatul papal. O adevarata incintare, il recomand cu mare incredere.

    A venit insa vremea sa ne indreptam catre Cote d’Azur. Pe drum se pot vedea urmatoarele: Cassis (pentru cei care cunosc multe din orasele sau statiunile de pe Costa Brava nu este cu nimic mai special), Hyeres (nu am traversat pe insula, iar plaja nu are nimic special, am vazut in schimb orasul vechi, medieval si frumos, unde din pacate am sfirsit prin a minca la un restaurant italian, dar cu nume de rezonanta frantuzeasca), Bormes-le-Mimosas (aici nu am vazut plaja, dar centrul orasului construit pe deal ofera o priveliste impresionanta asupra marii si a intregului oras), iar spre final Saint Tropez (foarte asemanator cu Mamaia sau statiunile tipice de pe litoralul romanesc, cu masini aproape la fel de speciale ca in Romania 😉 dar atentie mare la plecarea din oras dupa amiaza – nu cred ca am prins vreodata un trafic mai infernal, nici in Romania, nici in Spania sau oriunde am mai condus: 3 km parcursi cu greu intr-o ora, incercind din rasputeri sa nu adorm la volan). Ca si cazare recomand hotelul Pilotel situat linga Antibes (pret rezonabil, conditii bune, linga parcul de distractii).

harta-5     Urmatoarea zi este dedicata mai mult oraselor, incepind cu Nisa, urmata de Monaco si Monte Carlo, Menton, Antibes si Cannes. Centrul vechi din Nisa se aseamana destul de mult cu Barcelona, insa merita urcat in parc, de unde veti avea o panorama impresionanta asupra orasului si a marii. Cam toate plajele pe care le-am vazut sint formate din pietre, in schimb la nici o masa nu lipseste sticla cu apa potabila din partea casei. Monte Carlo seamana izbitor de mult cu Andorra, nu merita vizitat mai mult decit in trecere. Menton este numit perla Frantei si este ultimul oras inainte de a trece in Italia. Este un oras frumos, marginit intr-o parte de Mediterana, iar in cealalta de coline. Merita vazut intr-o plimbare si eventual incercata si apa marii. Antibes a devenit din ce in ce mai mult destinatia preferata pe Cote d’Azur a celor “posh / pijos”. Este un oras destul de mic, deloc fascinant, dar cu plaje cu nisip, multe dintre ele ascunse de ochii celor neavizati si destul de greu accesibile. Apa este foarte limpede, multe golfuri imprejurul orasului cu stinci de peste 5 metri, de pe care se pot face sarituri. Cannes este un oras luxos, opulent, in care se regasesc mai toate marcile de lux, dar care are un farmec deosebit seara, atunci cind luminile hotelurilor impunatoare de pe faleza se oglindesc in apa marii si cluburile de pe plaja se fac auzite de departe.

harta-7

     Ultima zi pe Code d’Azur am petrecut-o intr-un tur de forta trecind prin Grasse (oras celebru pentru parfumurile frantuzesti artizanale, ca Molinard, Galimard sau Fragonard – un orasel cochet care merita vizitat), Gourdon (un mic oras medieval unde nu am zabovit mai mult de citeva poze), Gorges du Loup & Cascades du Saut du Loup (cheile riului Loup si o cascada mica destul de reusita), St Paul de Vence (medieval si pitoresc, plin de magazine cochete si restaurante), Cagnes-sur-Mer (oras tipic de coasta, cu plaja formata din pietre mari dar comoda, insa cu o parte medievala sus pe deal care ofera o vedere frumoasa asupra orasului nou si a marii), si in final inapoi in Antibes pentru o plimbare pe malul maii in nocturna. Invatamintele zilei de astazi sint urmatoarele: nu alegeti niciodata benzinarii fara personal unde se introduce mai intii cardul, apoi se pune benzina si in final se taxeaza suma respectiva. Mi s-a intimplat in doua ocazii sa ma taxeze de 2 ori pentru aceeasi tranzactie, iar ultima oara, desi am alimentat de 35 de euro, am fost taxata 100. Primul drum acasa va fi clar la banca! Francezii astia…

     Si cum nu se putea sa facem drumul de intoarcere fara sa mai vizitam ceva, am vazut de data aceasta Collioure. Foarte aproape de granita cu Spania, este un oras medieval, cu vinuri reusite, un castel frumos si evident plaja. Merita si ca excursie de o zi din Barcelona, pentru amatorii genului.

     Din punct de vedere logística si costuri, am parcurs 2500-3000 km intr-o saptamina, cu cheltuieli pentru benzina in valoare de 300 de euro, taxe de drum platite in Spania si Franta de pina la 130 de euro si aproximativ 50 de euro pentru parcare.

     Si astfel se incheie vacanta de august in Franta. Desi am mai fost cu alte ocazii si in alte zone ale Frantei, nu pot spune ca excursia in Provence si Cote d’Azur m-a impresionat in mod deosebit. Merita ca experienta, insa nu renunt si o sa revin in Franta, sub auspicii mai bune, plina de speranta si in cautare de noi aventuri interesante. Chiar daca, spre dezamagirea mea, cu toate locurile “fancy” in care am fost, nu am reusit sa vad nici macar o vedeta, cit de mica. Poate data viitoare, cine stie…

Picătura de Cultură – Povestea fetiței de Virginia Pârvu

     Citeam povestea acestei minunate fetițe și de la prima vedere m-am indentificat cu trăirile acestui copil. Nostalgia m-a cuprins, amintirile copilăriei mi-au revenit în memorie, ca și cum s-ar fi petrecut acum, aici. Poveștile, joaca, bunicii, pisica, mama, tata, frații, verii, educatoarea, învățătoarea, vacanțele petrecute la bunici, sunt de fapt amintiri pentru toți copiii care au avut o copilărie frumoasă.

Dar aici, mă opresc, cu șirul descrierii, vă las pe dumneavoastră să pătrundeți lumea minunată a acestei povești scrisă cu inima de autoarea Virginia Pârvu.

Elena Buldum

     Fetița era uneori tristă. Nu înțelegea de ce copiii nu se jucau cu ea, nici la gradiniță, nici pe uliță. Nici educatoarea nu o iubea, odată când i-a arătat o planșă și a întrebat-o ce vede acolo, ea nu a știut, să spună. Educatoarea a mormăit încet printre dinți un singur cuvânt: ”proasto”. A lăsat capul în jos și ochișorii negri i s-au umplut de lacrimi, o iubea pe domnișoara educatoare, era înaltă, cu părul coafat frumos, uneori se gândea că așa va fi și ea cândva, dar acum o îndoială se strecura în sufletul ei, dacă e proastă, nu va fi niciodată ca ea. Începuse să urască să meargă la grădiniță.
Cu două săptămâni înainte de începutul vacanței de vară, pleca de acasă cu gentuța în care avea pachețelul, mergea o porțiune din drum pe lângă gard, apoi cu puțin înainte să ajungă la grădiniță, intră pe o ulicioară ce cobora prin față de șosea, trecea de câteva case, mergea un pic pe câmp și urca pe un dâmb pe care îl credea deal. Era un singur copac acolo, dar avea trunchiul gros și coroana bogată, în jurul lui creștea iarbă deasă plină de floricele. Se așeza în iarbă cu grijă să nu-și murdărescă șorțulețul bleu și privea la frunzele copacilor, imaginându-și scene din poveștile pe care i le spunea mama. Încerca să nu se gândească la cele cu zmei și balauri, o apuca frica. Când îi era foame, scotea pachețelul și mânca, își făcuse prietene câteva furnicuțe și impărțea mâncarea cu ele, le pusese chiar și nume, deși nu le deosebea între ele, era sigură ca ele și-au ținut minte numele când le-a botezat; Hărnicuța, Negruța, Picioruș, Antenuța, Micuța, Lunganul… Într-un târziu se ridica din iarbă și ieșea în drum așteptând să iasă copiii de la grădiniță și pleca și ea spre casă. În zilele ploioase sau mai reci, mergea la grădiniță și când o întrebau de ce lipsit, spunea ca a fost bolnavă.
Tare mult își dorea fetița să joace un joc, ”mingea în gaură”, se săpau cinci gropițe mici, cât să încapă șapte pietricele și deasupra lor să intre o mingiuță mică de cauciuc, se trasa o linie în praf cam la un metru de gropi și aruncai cu mingiuța spre ele, în groapa în care intra mingea, puneai pe rând pietricelele ce stateau cuminți pe marginea gropii. Jocul se termina când toate gropțele erau pline, dar ea nu reușea decât să umple prima groapă… Și pentru că nu se juca prea mult, se ținea scai de toți cei mari din familie, purtând după ea o carte de povești și se ruga de ei să îi citescă. Cu o lună înainte să implinească șapte ani, a început școala, a aflat speriată că învățătoarea ei este cea mai rea din școală, toți copiii fugeau din hol când apărea Doamna Cosma cu bățul de arătat la hartă în mână. După ce închidea ușa clasei, Doamna era însă blândă cu ei, avea o voce aspră dar fața ei era senină, s-au îndrăgit reciproc de la prima întîlnire, Fetița era cuminte și frumoasă, în prima zi a spus în clasă cea mai lungă și frumoasă poveste, a spus-o ca și cum ar fi citit-o dintr-o carte, ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fară de moarte”:
– O știi pe de rost? s-a mirat învățătoarea.
– Mi-a citit-o mama.. a răspuns, ea….
Adevărat, i-o citise mama, dar și tata, mamaia, tataie, de câteva ori fiecare, cum sărea vreunul un cuvânt, ea îl corecta repede, o învățase pe de rost, pe toate le știa așa, zeci de povești, poate mai multe.
A fost ca o dragoste la prima vedere, a învăța a citi.
Într-o zi fetița a mers fericită acasă și i-a spus mamei:
– Mămico, eu nu vreau să se termine niciodată școala!
– Ai să te plictisești în curând, asta a fost doar prima zi, a răspuns mama zâmbind.
Doamne, ce frumoasă era mama, mai ales când zâmbea, avea ochii verzi și părul negru. Seara își despletea cozile și fetița o pieptăna și îi facea diverse coafuri, erau fericite și râdeau amândouă. Pe lângă poveștile pe care i le citea, mama îi spunea și niște întâmplări de-ale ei din copilărie:
– Mai spune-mi te rog de când erai tu mică!
Câtă rabdare avea mama! Numele i se potrivea perfect, o chema Lina, era așa de blândă , nu o refuza niciodată. Și avea un glas dulce, îi cânta de multe ori ”Hai Dunarea mea” , ”Frumoși mai sunt ciobanii, când beau apă cu pumnii” erau cântecele lor preferate. Fetița nu avea voce muzicală, dar cânta încetișor închipuindu-și că glasul mamei este al ei. Bucuria primei zile de școală a fost umbrită un pic seara când tata a venit de la serviciu. Tata era strungar la o fabrică mare, facea naveta la oraș, erau aproape douăzeci de minute de mers cu trenul. Lucra în trei schimburi dar ea îl aștepta întotdeauna când venea de la serviciu pentru ca niciodată nu venea cu mâna goală, îi aducea dulciuri și uneori iarna, niște gutui de la un coleg , erau preferatele ei, parfumate, ușor degerate și moi. Alergă deci fericită să-și întâmpine tatăl, avea in mână ghiozdănelul cu Abecedarul, aritmetica, caietele, creionul și guma puse într-un penar micuț de lemn:
– Am fost la școală, uite ce am primit!
Tatăl se uită atent, scoase cu grijă cărțile, caietele și penarul, apoi puse ghiozdanul jos și îl călcă în picioare nervos, fără să spună un cuvânt. Fetița rămase nemișcată, nici nu mai clipea, tata nu o certase niciodată, de lovit nici nu încăpea vorbă, nu o lovise niciodată și nici de atunci încolo nu a facut-o, o iubea tare mult.

    Mama veni și ea apropiindu-se încetișor, se așeză în spatele ei și îi puse mâinile pe umeri, amândouă așteptau fară să întrebe nimic.
– Am o singură fată, niciodată nu va merge la școală cu un ghiozdan de carton, pentru ea muncesc! Mama oftă cu ochii la cartonul făcut praf, îl ridică de jos și plecă spre grădină. Tatăl luă copila de mânuța și plecară la magazin unde ceru vânzătoarei cu un glas hotărât:
– Vreau un ghiozdan de piele, fata mea a început astăzi școala!
Fericirea umpluse sufletul fetiței, l-a iubit întotdeauna pe tata cu o iubire aparte. Mama zicea de multe ori că îl iubește mai mult decât o iubea pe ea, dar era mulțumită de asta, de multe ori când își dorea ceva, o punea pe ea să ceară tatălui:
– Tătelule, a adus la magazin un material pentru rochie, frumos tare, aș vrea să am și eu cu mama rochii la fel!
Tata râdea privindu-și fericit fetele și când lua leafa le aducea materialul.
Toată noaptea nu a dormit fetița de nerăbdare să meargă din nou la școală. Învățătoarea o așeză în prima bancă:
– Albu Veronel, treci lângă ea, tu ai un nume prea lung. Iar ție o să-ți spun Mara, îți place? o întrebă învățătoarea cu blândețe în glas pe fetiță.
Au început lecțiile, mai întâi cu bastonașe, liniuțe, oușoare. Era foarte încântată de scoală.
În fiecare zi cum ajungea acasă, Mara se dezbrăca și își așeza cu grijă sorțulețul pe spătarul unui scaun să nu se șifoneze, mânca repede și se apuca să își facă lecțiile. Se așeza la o masuță mică și începea să înșire semnele din abecedar. Așa de tare strângea creionul, că o dureau degetele și se plictisea repede. Pe sub scaun, Cenușa, pisica ei, i se tot freca de picioare dornică de mângâieri. Atât aștepta și fetița, lăsa creionul și se ocupa de pisică. Aceasta trebuia să asculte tot ce se întâmplase la școală, cum încerca să adoarmă era trezită și trasă de codiță. Până nu încerca să o zgârie, nu scăpa din mâinile ei. Seara, când venea tata de la serviciu, începeau adevărate manevre de razboi:
– Uite cât mi-a dat astăzi de scris, nu mai pot, mi s-a umflat mâna și mă doare tare! Tătelule, nu mai îmi scrii și mie un picuț? Vezi, eu știu să le fac, uite ce bine le-am facut pe astea!
Tata se uita la mâna micuță, la ochișorii negri care clipeau des, la gurița cu colțurile coborâte a supărare și nu rezista:
– Stai de pază, cum se apropie maică-ta vii repede, iei creionul și te apuci să scrii tu.
– Da, da, dar să scrii frumos, uite așa cum am scris eu până aici, se lumina deodată fetița.
Nu mai avea răbdare să ajungă la lecțiile cu litere și cifre și se ruga în fiecare seară de mama să o învețe ea. După ce termina treaba, aceasta se așeza cu ea la masă și începeau să scrie literele așa cum erau lecțiile în abecedar. Când la școală învățătoarea le-a predat prima lecție, ea știa deja tot alfabetul. Avea o cutie plină cu bucățele mici de carton pe care era scris alfabetul și o tabliță pe care le așeza formând cuvinte, Alfabetar. Cutiuța aceasta era cel mai de preț lucru al ei, o lua și, așezată în pat lângă Lili, păpușa ei de cârpă, o învăța și pe ea literele.

      La sfârșitul clasei întâi, citea deja singură povești. Cu aritmetica se descurca mai greu, cifrele i se păreau reci și nu îi spuneau nimic, dar se străduia să țină pasul cu ceilalți copii. Bineînteles că a luat premiul întâi cu coroniță. Aceasta a fost făcută de nașul ei din trandafiri roșii de plastic, printre care ieșeau vârfuri mici de brad verde crud. A fost tare mândră când a urcat pe scena de lemn cu o cortină din catifea albastră și ciucuri mari aurii.  A spus o poezie, ”Mama” de George Coșbuc, iar din sală o aplauda fericit tata. Mama nu era în sală. Nu a știut niciodată de ce mama nu venea nici la ședintele cu părinții, nici la serbările școlare.

     Apoi i se parea firesc ca tata să fie alături de ea în momentele importante. Acasă, mama o îmbrăca, îi facea codițele, o conducea până la poartă, o săruta pe frunte și ea pleca cu tata. A primit ca premiu trei cărți: ”Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș, ”Cuore” de Edmondo de Amicis și ”Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu. În fața Marei se afla prima ei Vacanță Mare; aventura abia acum începea!
Marei, zilele de vară i se păreau scurte. Când era jocul în toi, se trezea cu mama că o cheamă acasă. Întotdeauna se ruga să mai rămână:
– Uite, mamă, nu e chiar noapte, noapte, un picuț mai lasă-mă, te rog, toți copii sunt aici!
– Bine, dar să nu mai vin după tine, că mâine nu te mai las!
Doar la amiază stătea în curte, era prea cald și nici ceilalți copiii nu ieșeau. Lângă căsuța văruită în alb, sub bradul înalt, a trăit Mara unele dintre cele mai frumoase momente ale vieții ei de copil fără griji. Își așeza la umbra bradului un preș țesut de bunica din resturi de țesături, se rezema de trunchiul mirosind a rășină și își începea călătoria printre literele așezate frumos în paginile cărților. Îi placea călătoria printre dealurile și văile paginilor, citea sorbind cu nesaț literele negre înșirate pe coala de hârtie, uneori îngălbenită de vreme. Între coperțile frumos ilustrate se deschidea un univers din care își imagina că face și ea parte. Căldura verii o cuprindea în brațele ei, mirosul de iarbă crudă și ciripitul păsărelelor o legănau și privind printre crengi își închipuia că din vârful bradului începe
Își imagina că îi cresc aripi de mătase care o poartă ușor până sus. Odată ajunsă acolo, curioasă, puse încet piciorușul desculț și făcu câțiva pași. Prinse curaj și înaintă. În timp ce mergea, se ruga să nu fie acasă, se temea de el. La un moment dat, un norișor alb și pufos se apropie de ea și o invită să se așeze pe el. Fetița sări imediat, voia să vadă cât este de moale. Se așeză pe burtă și se aplecă să vadă ce este dincolo de norișor. Ceea ce văzu îi tăie respirația și o umplu de încântare. Prin aer pluteau o mulțime de norișori ca al ei și fiecare purta pe cineva. Pe cel mai apropiat de afla alături de , lângă ei se afla Hansel cu surioara lui Gretel. Se întoarse și privi în spate. Cei trei purceluși Tom Degețel se juca cu Mica Sirenă. Cel mai mare norișor era ocupat de Albă cazapada și cei șapte pitici, Scufița Roșie îi facea semn cu mâna, se gândi să meargă, poate vor fi prietene, dar își aminti de lupul cel rău și își întoarse privirea în altă parte. Era atât de fericită încât uită de Vrejul cel de fasole al lui Jack și se gândi că o să rămână aici, era o lume atât de frumoasă! Simți ceva umed la ureche, apoi ceva moale ce o gâdila. Puse instinctiv mâna și simți o blănița pufoasă binecunoscută. Genele clipiră și ochișorii se deschiseră alungând toată lumea ascunsă sub pleoape. Era Cenușa, care o înțepa ușor cu gheruțele în lobul urechii. Era așa de fericită că văzuse toate acestea încât nu se supără pe pisicuță, ci îi povesti ceea ce văzuse in visul ei. Ba chiar mai adaugă câte ceva ce nu văzuse, dar știa ca făcea parte din poveste. Plictisită, mâța o zgârie și o luă la sănătoasa. Mara se ridică atunci privind în jur, dornică să găsească un alt ascultător mai docil decât pisica. Mama îi tăie însă elanul:

      – Du-te repede la bunica și adu-mi trei ouă, nu știu ce au găinile noastre că nu mai ouă de ceva vreme!

Să vii repede, nu căsca gura pe undeva, am nevoie acum de ele.

Fetița o zbughi imediat, bucuroasă că mama nu o întrebase nimic. Ea știa de ce ”nu mai ouă găinile”…

*

Când se născuse Mara, părinții ei proaspăt căsătoriți, locuiau cu părinții tatălui, mamaia Voica și tataie Dumitru. Amândoi o iubeau nespus de mult și o răsfățau, așa cum fac toți bunicii buni cu nepoții lor. Avea și alți verișori, dar nu locuiau împreună cu ea. Cel mai apropiat era Ștefan, cu câteva luni mai mare și cu care era și colegă de școală. Crescuse împreună cu bunicii până la patru ani, când se mutaseră în căsuța lor. Îi despărțea numai o casă așezată în curbă astfel încât gradinile lor corespondau, Mara trecând ușor de la ea la bunici. Avea mulți prieteni în vecini, Geta și Veronica erau de vâsta ei, Doinița cu doi ani mai mare si un băiețel Adi cu doi ani mai mic. Acesta se ținea după ei ca un cățeluș și îl acceptau pentru că era foarte draguț și nazdrăvan. Formau o ceată pe cinste și erau nedespărțiți, uniți și veseli, erau adesea invidiați de ceilalți copii din jur. Doinița, fiind cea mai mare, era într-un fel șefa. Fiică de intelectuali, tata profesor și directorul școlii, mama învățătoare, se juca mai mult în curtea casei. Avea o bucătărie mare și îi așeza pe toți în jurul mesei, servindu-i cu prăjituri facute de o femeie ce o ajuta pe mama ei, Doamna, la treburile gospodărești. De la ea învățase și Doinița să facă spumă din albuș de ou. Separa albușul de gălbenuș, îl punea într-un castron înalt, adăuga un praf de sare, o linguriță de zahăr și cu un tel micuț începea să îl bată energic. Adăuga treptat zahărul până ce spuma devenea consistentă și puteai să întorci castronul făra să curgă. Adăuga la sfârșit o linguriță de cacao, o punea în pahare mari și adăuga fructe de sezon sau o mâncau pur și simplu așa. Fiecare copil venea cu oul lui, plus bănuți să cumpere zahăr și cacao. Cea mai bună era spuma de frăguțe și de zmeură, puneau castronul cu fundul într-un lighean cu apă rece din fântână și apoi mâncau. Dacă ar fi fost numai asta sursa dispariției ouălor n-ar fi fost o problemă. Dar la magazine, Nea Aurică dădea și Eugenia pe ouă și ciocolata cu rom. Cum să reziști? Și nici aici nu se termina problema. În fiecare duminică, pe la ora prânzului, se auzea un glas puternic strigând pe drum:

– Îngețată specială făcută cu ou de cioară, înghețată aromată făcută cu ciucalată!

Erau țiganii dintr-un sat apropiat, care se ocupau cu vânzarea de înghețată în toiul verii. Veneau cu o căruță micuță, trasă de un singur cal, în care aveau un cazan strălucitor cu capac. Acesta era bagat într-un vas mai mare cu gheață, înfășurat în blană de oaie care să protejeze gheața de căldură. Mara îl aștepta întotdeauna pe Calomfir, el era cel mai generos. Toți dădeau ”patru înghețate la leu”, el era singurul care vindea ”trei la leu și una degeaba”. Cum poți să refuzi oferta asta? Pentru prima serie, Mara avea întotdeauna un leu de hârtie. Negustorul mergea până la capătul satului și se întorcea pe același drum. Pentru seria asta trebuia neapărat trei ouă, nu mai primea bani pentru că, spunea bunica ”va face cu singuranță gâlci”. Tot bunica spunea ca înghețata musai că e facută cu lapte din țâța țigăncii, care tot timpul avea un copil mic cu ea. Dar Marei nu-I păsa de asta, înghețata era așa de bună, încât nu conta din ce lapte e făcută. Și când o să fie ea mare, cu banii ei, va cumpăra o dată toată înghețata din cazanul lui Calomfir! În toată încurcătura asta, vinovate erau găinile. Nu numai că făceau un singur ou pe zi fiecare, dar îi spusese mama că sunt zile când nu fac ou deloc. Și atunci de ce se tot miră mama unde sunt ouăle? Citind gândurile fetiței, o găină mare, neagră și cu moț alb, hotărî să se razbune.

*

Cine și-a petrecut copilăria la țară înțelege și mai bine ceea ce trăia Mara. Dimineața se trezea, ieșea din cameră și se așeza pe prag. Imediat, lângă ea, dornică de mângâieri, venea Cenușa. Era luată în primire și smotocită până când o lua la sănătoasa. Ursei, cățelul, se bucura, agitându-și în aer coada. Sărmanul, era mai tot timpul legat și, desigur, o invidia pe mâța ce se plimba în voie. Primea și el o bucățică de pâine și, fericit, intra cu ea în coteț. Copila se spăla pe față cu apă rece și limpede din fântână, apoi mânca repede ceva pregătit de mama. Se gândea apoi cu ce să se încalțe, pentru că asta era important. Avea teniși albaștri și opincuțe albe, cu un elastic de jur împrejur, ca să le țină strânse pe picioare. Erau dintr-o pânză moale, cauciucată, foarte bune pentru alergat. Dar nu putea merge cu ele decât în anumite locuri, nicidecum în grădină, unde erau mărăcini sau cioburi care intrau ușor prin materialul moale. Avea nevoie cam de trei perechi de teniși într-o vară, piciorușele ei erau într-o continuă alergare și ei se rupeau repede. O întreba apoi pe mama:

– Trebuie să mă duc undeva?

”Undeva” însemna la magazin, care era la câteva minute distanță de mers, sau la bunica, care locuia și mai aproape.

– Încă nu știu. Iar ai de gând să pleci? Mai stai și tu acasă, zicea mama.

Știa, desigur, raspunsul fetiței, de fiecare dată îi raspundea la fel:

– Aș sta, dar cu cine să mă joc, mamă? Eu nu am nici frate, nici surioară. Veronica îl are pe Valentin, Doinița o are pe Luminița, Adi îl are pe Liviu și Geta o are pe Nuța! Doar eu nu am pe nimeni.

În replica fetiței erau, de fapt, vorbele tatei. Mama ofta și pleca la treburi. Frații prietenilor ei formau o altă tabără, erau cam cu patru ani mai mari ca ei și aveau alte preocupări. Mama plecă la treburile ei în grădină. Cât era încă răcoare, uda zarzavaturile, săpa buruienile din ele, avea destulă treabă.

Ziua aceasta despre care vă povestesc acum nu o va uita Mara niciodată. Merse întâi la coșuletul unde trebuia să fie ouă. Gol, goluț! Rămăseseră doar opt găini care ouau, restul de patru erau cloști. Deși puii erau măricei, ele tot cu ei umblau. Unii spun că găinile sunt proaste, au capul mic și nu creier destul de mare ca să gândească. Ei bine, găinile astea gândeau, de ce să nu stea cu puii lor și să mănânce mălai împreună cu ei? Odată desclocite, nu mai primeau decât grăunțe. Cele opt outoare nu făceau ou în fiecare zi, așa e regula la ele. Și, desigur, nu ați uitat câtă nevoie era de ouă. Cuibarul era deasupra cotețului unde creștea porcul și găinile intrau printr-o ușiță mică. Sus erau diverse ligheane cu paie în ele și de regulă o piatră mare, albă, care să semene cu un ou. Așa vor ști ele că mai trebuie să facă încă unul. Ca să ajungi la ușiță trebuia să urci o scăriță mică din lemne subțiri, cam șubredă. Mara era o fetiță dolofănică, scărița asta nu o mai ținea. Trebuia să o dea la o parte, să aducă scara cu care urcau în podul casei. Era ceva de treabă, trebuia să se miște repede, căci mama se putea întoarce oricând. Se urcă repede pe trepte, tenișii erau grozavi pentru urcat. Se uită in cuibarul de lăngă ușă, nimic. În celălalt, nimic. Pe al treilea statea așezată o găină neagră cu moț alb. La vederea ei, se înfoie și incepu să scoată sunete. Se priviră preț de o clipă și apoi fetița inaintă fără teamă. Apucă găina de penele de pe spate și căută sub ea să gasescă oul. Atunci se petrecu atacul. Speriată, găina se repezi la fată, ciugulind-o de mâini și, vrând să iasă amândouă în același timp, își incurcă ghearele în părul ei. Ușa era prea mică pentru amândouă. Ursei începu să latre nebunește și să tragă nervos de lanț, copila striga ca din gură de șarpe. Mama veni într-o fugă, cu sufletul la gură, și eliberă victimelele. Mara se așeză jos, plângând speriată de ceea ce pățise, dar mai mult de reacția mamei, care descoperise totul.

– Ai pățit ceva? o întrebă mama îngrijorată, căutându-i eventuale urme de zgârieturi. N-ai nimic, doar păr mai puțin. Ce căutai acolo?

Mama era atât de frumoasă și de bună și o iubea tare mult. Privi cu drag spre fetiță și începu să râdă cu hohote. Mara ridică mirată ochișorii negri plini de lacrimi amestecate cu teamă și se aruncă în brațele ei plângând și mai tare.

Brațele fermecate ale mamei care o mâgâiau ușor risipiră îndată toată îngrijorarea fetiței. Mai târziu, când se făcuse mare și mama nu mai era lângă ea, nu trebuia decât să închidă ochii și să-și amintească îmbrățișarea aceasta. Prindea atunci curaj și putere să treacă de greutăți. Cât despre găini, ce să vă spun? Deși au trecut mulți ani de atunci, foarte mulți ani, Marei îi este încă teamă de găini. Asta e! Toți aveam teamă de șoareci, de păienjeni, de șerpi, lupi sau crocodili…

(va urma)

autor :Virginia Pârvu

15.08.2015

fotografia: internet

Oficierea casatoriei in cadrul consulatului

casatorie consulat

     In conformitate cu prevederile art 44 alin. (1) al Legii 119/1996, sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare de cariera ai Romaniei pot incheia casatorii, daca aceasta este in concordanta cu legislatia tarii in care sunt acreditati si daca cel putin unul din viitorii soti, cetateni romani, are domiciliul sau resedinta in circumscriptia consulara a misiunii diplomatice ori a oficiului consular.

     Dosarul pentru oficierea casatoriei contine OBLIGATORIU :

* CERTIFICATE DE REZIDENTA PE TERITORIUL SPANIEI

* CERTIFICATE DE NASTERE ( SA NU FIE PATATE, RUPTE, LIPITE SAU PLASTIFIATE)

* CARTI DE IDENTITATE SAU PASAPOARTE VALABILE

* SENTINTA DE DIVORT DEFINITIVA/ CERTIFICAT DE DECES AL FOSTULUI SOT/ SOTII SI CERTIFICAT DE CASATORIE ANTERIOR , DACA ESTE CAZUL

* CERTIFICATE MEDICATE PRENUPTIALE IN CARE SA FIE PRECIZAT ¨¨APTO/ A PARA CONTRAER MATRIMONIO ¨¨ LEGALIZATE CU APOSTILA DE LA HAGA SI TRADUSE IN LIMBA ROMANA.

* COPII CARTI DE IDENTITATE LA DOI MARTORI

TOATE DOCUMENTELE TREBUIE PREZENTATE IN ORIGINAL +2 FOTOCOPII

     Certificatul medical (de culoare galbena) trebuie sa fie completat de medicul de familie sau la un cabinet medical particular cu mentiunea ¨¨APTO/ A PARA CONTRAER MATRIMONIO ¨¨ la data specificata. Valabilitatea acestuia este de 14 zile.

     Dupa ce il obtineti ( faceti o copie), trebuie legalizat la Colegiul Medicilor – Consiliul General al Colegiilor Medicale. Apoi, este necesara legalizarea la notar, iar dupa aceasta procedura, supralegalizarea cu apostila de la Haga la Colegiul Notarilor . Certificatul medical trebuie tradus in limba romana, dupa ce ati obtinut toate legalizarile.

     Toate aceste demersuri le puteti face realiza biroul nostru (contra cost) pentru provincia BARCELONA – C. Provenza,42, Tel.618 421 600

Traducerile se pot realiza tot de catre biroul nostru- cost total – 90 euro .

Taxa pentru oficierea casatoriei este de 95 euro si se achita la depunerea dosarului. (numai miercurea)

Toate documentele trebuie prezentate in copie si original.

Documentele deteriorate, rupte, lipite sau plastifiate SE RESPING.

IMPORTANT !

     IN CAZUL IN CARE VETI PREZENTA CERTIFICATE MEDICALE DE LA MEDICUL DE FAMILIE DIN ROMANIA NU MAI ESTE NEVOIE DE APOSTILA DE LA HAGA, NICI DE TRADUCERE.

Consulat – de bine!

     Devine tot mai evident ca atunci când vine vorba de lucruri concrete, care ne afecteaza viata de zi cu zi, agenda noastra nu e aceeasi cu a celor din tara. Ca nu este nici macar asemanatoare cu cea a românilor imprastiati pe te miri unde. Aici este unde apare masura lucrului facut sau nu pentru comunitate. Unde conteaza intr-adevar oamenii care pot si trebuie sa faca lucrurile de care avem nevoie.

    Consulatul României la Barcelona este o componenta a comunitatii de la care ne asteptam sa aiba un cuvânt de spus in viata noastra, sa nu fie doar destinatia obligatorie spre care te indrepti scrâsnind din dinti si de nevoie pentru vre-o hârtie stampilata. Nu pot spune ca a avut parte de reactii favorabile de-a lungul timpului din partea noastra, din motive pe care nu le discut aici insa, o initiativa recenta a Doamnei Consul a dat de gândit.

plangere    Acordul semnat cu Politia Locala din Catalunya privind posibilitatea de a completa formularele legate de reclamatii in limba româna este una dintre masurile care fac diferenta dintre sloganuri si fapte concrete. Cunoscând particularitatile societatii Catalane pot spune ca nu este putin lucru. Este o masura concreta, adevarata, palpabila, care ne priveste.

    Cred ca de astfel de lucruri are nevoie comunitatea, clare, utile. Si, asa cum nu ne sfiim sa criticam când lucrurile nu par in regula, de data asta apreciem: Jos palaria, Doamna Consul!

Nu Stim sa Primim Iubire

Pentru mulţi oameni este mai dificil să primească decât să ofere darurile relaţionale. Complimentele, aprecierile verbale şi încurajările autentice nu sunt lesne de primit de către cei mai mulţi dintre noi, deoarece se izbesc în zidurile protectoare pe care le-am ridicat în jurul sufletelor noastre. Când vine vorba despre relaţiile de iubire, lucrurile pot sta destul de diferit de aceea ce ne-am obişnuit să credem. Una dintre ideile cele mai promovate accentuează faptul că putem păstra fericirea în doi dacă oferim constant ceea ce persoana dragă are nevoie să primească. Însă ceea ce am observat, ca terapeut de cuplu, este că pentru mulţi oameni este mai dificil să primească decât să ofere darurile relaţionale.

Complimentele, aprecierile verbale şi încurajările autentice nu sunt lesne de primit de către cei mai mulţi dintre noi, deoarece se izbesc în zidurile protectoare pe care le-am ridicat în jurul sufletelor noastre. Muncim intens pentru a învăţa într-un final să verbalizăm cuvintele magice, să ne exprimăm grija şi emoţiile, faţă de persoana de lângă noi, şi cu toate acestea ceea ce primim în schimb este o reacţie de genul nu este suficient. Şi apare pertinenta întrebare de ce se întâmplă acest lucru sau cum putem explica acest fenomen relaţional? Răspunsul îl primim de la teoria IMAGO (una dintre cele mai complexe viziuni asupra relaţiilor de cuplu) care ne atrage atenţia asupra fantomelor relaţionale din trecut care, născute atât în experienţele pozitive cât şi în cele negative, ne reamintesc de momentele în care am fost cu adevărat iubiţi şi acelea în care am fost extrem de răniţi – şi toate acestea sunt aduse în relaţia de cuplu şi ne influenţează mai mult decât am fi dispuşi a crede.

Continuă lectura „Nu Stim sa Primim Iubire”

Experimentul Banana

Un grup de cercetatori au pus intr-o cusca 5 maimute iar in mijloc, o scara cu banane in vârf.
De fiecare data când o maimuta urca sa ia o banana cercetatorii udau cu apa foarte rece celelalte maimute.

the_2     Dupa un timp, de fiecare data când o maimuta incerca sa ia o banana celelalte o luau la bataie.

the_3     Dupa un timp, nici o maimuta nu mai indraznea sa incerce sa ia o banana oricat de tentant ar fi fost.

the_4     Cercetatorii decid sa schimbe una dintre maimute cu alta noua. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa incerce sa ajunga la banane. Imediat celelalte au luat-o la bataie.

the_5    Dupa câteva batai, noul membru al comunitatii de maimute a invatat sa nu se mai apropie de lada cu banane chiar daca nu a stiut niciodata de ce o bateau celelalte.

the_6    O a doua maimuta a fost inlocuita si acelasi lucru s-a intâmplat. Mai mult, prima maimuta schimbata era la fel de agresiva cu cea noua chiar daca nu stia de ce. O a treia maimuta schimbata iar bataile s-au repetat si in final a cincea maimuta a fost schimbata.

the_7     A rezultat un grup de 5 maimute care nu au primit niciodata dusuri cu apa rece dar care continuau sa o bata pe oricare dintre ele ar fi incercat sa se apropie de lada de banane.

the_8    Daca ar fi posibil sa intrebi maimutele de ce continua sa o bata pe oricare ar fi indraznit sa ia o banana raspunsul cel mai probabil ar fi:
„Nu stiu. Asa e obiceiul la noi”

Va suna familiar?

Duminica 16 August – Va invitam la Hramul Bisericii din Tortosa

Parohia Româneasca din Tortosa

Va invita Dumineca 16 August la Sarbatoarea Hramului Bisericii din Tortosa.

Sfanta Spovedanie se poate face atat vineri, incepand cu ora 19, cat si duminica, incepand cu ora 9,30.

Pentru mai multe detalii va astept la telefonul: 677 030 511 in orar normal.

Doamne ajuta.
P. Simion
PS: Daca dorit sa contribuiti cu un cozonac sau cu flori, va asteptam cu drag.
C/ Costa del Castell nº1 – Tortosa

Picătura de cultură. Grupaj liric al grupului ” Vise Târzii” 2015

Din seria celor mai frumoase poeme alese de pe grupul de poezie ”Vise Târzii” a căror autori plini de talent ne cuceresc cu versurile lor, un strop de lumină, pentru o picătură de cultură.

Țin, să-i anunț, pe toți creatorii de frumos din acest grup, că vor mai urma asemenea acțiuni de afirmare. 

Le mulțumesc, tuturor, multă inspirație!

Elena Buldum

FERICIRE DEPLINĂ 

Marilena Perijoc


Averea toată le era pământul
Și datina rămasă din străbuni.
Se încălzeau cu vreascuri și cu cântul
Și ca podoabă ei purtau cununi.

Se pregăteau de sfânta sărbătoare
Spoindu-și casa dragă-n var și lut.
În jurul mesei mici cu trei picioare,
Bătrâni și tineri, toți au încăput.

Pe masă o mămăligă și-o tigaie
Era festinul care-i răsfăța.
În hornă focul mirosea a paie,
De boală și de rău îi curăța.

Și fericirea lor era deplină
Chiar dacă multe poate le lipseau.
Aveau credință, dragoste divină
Ce-n suflet cu iubirea se-mplineau.

TU AI VENIT…

Nicuta Ioan Lungu

Tu ai venit din timpul pământesc,
Ca o lumină blândă din poveste,
Zile şi nopţi rămân să te privesc…
Eşti ca un dar al porţilor celeste.

În jur se-adună zâmbete şi dor,
Iar raze blânde sufletu-mi alină,
Când vraja lor mă-nvaluie uşor
Aduce-n dar privirea ta senină.

Şi zorii-alungă negura din nopţi
Lăsând în urmă roua din petale,
Privesc aievea prin celeste porţi
Spre nemurirea mângâierii tale.

Adie vântul în farmec nesfârşit
Şi-aud în zări cântările măiastre,
Mirajul scurs în clipa de-asfinţit
Aprinde-n taină bolţile albastre.

Tu ai venit din timpul pământesc
Să-mi dăruieşti plăcerile aprinse,
Dar oare, e deajuns cât te iubesc
Să pot păstra şi clipele nestinse?

 

O LACRIMĂ DE ROUĂ

NASTASICA POPA
11-08-2015

O lacrimă de rouă
Căzută de pe-o frumză
Un ochi de apă nouă
Un lac va fi…o pânză.

Din picuri de mărgele
Un râu ca o chemare
Îți mângâie cu ele
Sublima ta candoare.

Petalele căzute
Alină luciul apei
Ce izvorăsc tăcute
Din nesfârșirea pleoapei.

Bei lacrimă de rouă
Din dorul unei flori
Și-aștepți iar să mai plouă
Să vezi pe cer culori!

 


297 DU-TE!

autor Viorina Pop ©.

Îndepărtează-te acum până mai poţi
Intrarea-n suflet ţi-a fost gratuită
Dar ştiu că nu mă mai suporţi
Deşi eram cândva fiinţa ta iubită.

Pleacă şi înapoi să nu te uiţi!
Valuri de lacrimi s-ar putea să cadă.
Prin roua unde dănţuiam desculţi
Ne-am transformat în oameni de zăpadă..

Fugi până poţi…,eu încă te iubesc!
Nu vreau să te cuprindă remuşcarea
Chiar dacă-n întristare mă topesc
Cu flori de iasomie îţi parfumez cărarea.

Du-te în lume ,eu nu ţi-am fost decât
Un gând ce-ţi provoca din mila nod în gât
Vinovăţia să nu-ţi întoarcă privirea înapoi
Compasiunea nu mai poate sa stea între noi.

DOAR  EU ȘTIAM

Magda Maria Iosub

Sunt eu cea care-și va aduce-aminte
De-aceasta despărțire fără flori,
De plânsu-ndureratelor cuvinte,
Când te strigam în vis de-atâtea ori.

Doar eu știam când pleoapa îți tresare,
Când sufletu-ți ardea în jar aprins,
Iar gesturile-n prag de disperare
Cădeau iubiri pe ruguri ce s-au stins.

Eu te-am trăit cu ploile, cu vântul,
Ți-am împletit în par minunile cerești,
Am răscolit cu sufletul pământul
Să aflu cât m-ai vrut, și cine ești.

Doar eu voi întreba în fiecare noapte
In care vis trăim această despărțire,
De ce-mi răspunzi la nerostite șoapte
Când ura dintre noi va fi mereu iubire?

MĂ-NTORC ÎN MUNŢI

Mugurel Puşcaş
( Liga Scriitorilor din România )

Când apa cerne timpul, peste praguri,
Şi freamătă copacii-ncetişor,
Eu te aştept să vii înspre-nceputuri,
În munţii INIMILOR FĂRĂ DOR.

Sub roua dimineţii zac ruine…
Suflete vechi se plimbă prin păduri,
Se caută transcedental destine,
Ferindu-se de-a lumii rele guri.

E verde totul… Fumul se înalţă,
Cabana ascunsă e iubirea mea…
Ea te aşteaptă să îmi fii pereche,
Feriţi, îndepărtaţi de lumea rea.

Pădurea, visul, vântul, cerul, apa,
Ne vor înconjura cu har divin,
Cuprinşi de armonie şi tristeţe,
Vom degusta al nemuririi vin.

Îndepărtând ce-i rău… ( ce-a fost în urmă ),
Vom înota în rouă şi zenit,
Vom face dragoste în praf de stele –
Amorul nostru?… Prag spre infinit!

******************

Te mai aştept să vii dinspre-nceputuri,
În munţii INIMILOR FĂRĂ DOR…
Îţi este greu… Ştiu… Nu găseşti poteca
Spre lumea mea…Tu, veşnic călător…

CANICULĂ

Vasile Neagu-Scânteianu

Parc-aş vrea şi nişte nori
Pe seninul cel de sticlă,
Soarele din depărtări-
Varsă fulgere de mică!

Mai adie câte-un vânt
Ce răscoace totu-n cale,
Şerpi de foc peste Pământ-
Scuipă un venin de jale!

Nu mai plouă nici un strop,
Nici la deal,nici în câmpie,
Galbenă-i frunza de plop-
Ce se zbate-n vânt…zbanghie!

Trece vara ca un scrum
Peste tot şi peste toate,
Va veni toamna pe drum-
Cu privirile plecate!

Porumbiştea s-a uscat
Şi foşneşte-a sărăcie,
Arde Soarele roşcat-
Zi-lumină ca-n pustie!

CENUSIU…

 Elena Moisei


Umbre lungi sub felinare
peste iadul din asfalt,
Pâlpâie în resemnare
legănate în hazard…

Peste umbra cenușie
aplecată în cuvânt,
vise scurse-n fantezie
risipite sunt din gând…

Felinarul plânge-n noapte,
picături de ceară cad,
peste-un suflet ce se zbate
prin asfalturi care ard…

Ia treziți-va voi toate
suflete nemuritoare
și vedeți voi că se poate
să ieșiți vii din vâltoare!

ZAMOLXE ÎN KOGAINON

Ionescu Stejarel

au coborât sfinţii din înalturi
şi s-au aşezat alături de Zamolxe
în Kogaion,
dincolo de curgerea timpului
Focul cel Viu era Veşnic,
şi odată cu venirea Marelui Lup Alb
plinul, ne umplea golul făpturii,
iar fiul omului aprindea
focuri pe dealuri
în cinstea Marelui Preot
şi al Marelui Lup Alb,
între tunet şi lumină
se revărsau umbrele celor plecaţi,
muntele era înconjurat
de sus şi până jos de ruguri de foc,
în interiorul lui
cei prezenţi la sfat
aprindeau smirnă şi tămâie
şi afumau sorerele spre apus
cu stingerea zilei,
un copac din apropierea tempului,
cel mai semeţ copac
avea rădăcinile împletite
cu zenitul
la talpa muntelui,
un firicel de apă se furişa
dimineaţă de dimineaţă
să aducă răcoare
acelui copac
care dădea viaţă muntelui,
taina omului era ca şi fulgerul
care brăzdează universul
şi despică pământul
până la rădăcini,
şi pământul se înroşea şi rodea,
fiul omului adăpa pământul
şi pământul da roade
pentru om şi fiul lui,
pământul care a fost cândva sterp
acum dădea roade
datorită fiului omului,
iar Zamolxe în Kogaion
se ruga pentru om
şi fiul lui,
iar omul atunci s-a dus în junglă
şi a chemat la el toate animalele
ca să le hrănească,
apoi a strigat păsările din înalturi
şi le-a dat grăunţe, s-a dus la ape
şi a hrănit vieţuitoarele adâncurilor,
iar Zamolxe i-a mulţumit omului
şi fiului său şi s-a rugat pentru el,
iar omul a plantat pomi fructiferi,
a semănat grâu şi a crescut dobitoace,
şi omul şi fiul lui
au avut de toate, au avut îndestulat.

DIN NOU

11.08.2015
Corina Mihaela Soare

Iată-mă aici
Din nou în mers
Din nou pe strazi
Cunoscute sau necunoscute.
Mă plimb printre
Trecătorii care merg indiferenţi
Spre păduri nesfârşite sau
Spre plajele însorite
Şi liniştite în prag de apus
Dar pline de amintiri.
Iată-mă aici,
Din nou plimbându-mă
Nu are importanţă unde
Când şi cum.
Un drum este întreaga viaţă.
Străzile mă cheamă mereu
Ca un câine care-şi
Urmează stăpânul…

Mări și țări
Elena Buldum 

Întind privirea peste zări;
Să văd din care lume aparții,
Acolo peste mări și țări
Iubirea-ntre noi o- mpărții.

În una am legat doruri promise
În alta funii -ntregi cu rugăminți
În inimă le-am prins speranțe, vise
Le -am-nnodat- n lacrimi și fierbinți.

Din doruri, nu știu câte -au fost
Le-am strâns la margine de gând
Și -n vise care n-au vreun rost
Am interzis să fluiere pe rând.

Un iad am inventat devreme,
În rai mi-e sufletul tăcut,
Uitarea scurge timpul cam alene…
Pe un tărâm puțin recunoscut.

ILUZII

OANA BERDILĂ

10.8.2015

Iluzii de mărire, iluzii de cădere,
Iluzie de zgomot, iluzii de tăcere,
Trăim pe neștiute în fiece minut
Iar ceasul ce urmează ne e necunoscut…


Trăim în nebuloasa clipitelor ce fug
Ardem în întuneric pe al secundei rug
Noi suntem trecătorii ce-aleargă ne-ncetat
Iar floarea se-ofilește pe al iubirii pat.

Fii viu acuma, astăzi, și nu cerși un mâine
Veni-va singur, sigur, mușca-va ca un câine
Sau fi-va cu lumină la omul ce-i Uman
Astfel vor trece iute minute, ore, -un an…

Sitges – Chiriguito. Primul chiringuito din spania.

     First chiringuito in Spain. Anunta un afis din localul asta suta la suta tipic, care se umple de turisti, localnici si straini in trecere prin Sitges dar care, inainte de orice nu renunta la clientii locali care se aseaza la o masa pentru o cafea sau o „caña” ca prim aperitiv al zilei.

    Se numeste El Chiringuito (sau Chiringuito) si asa este cum il cunoaste toata lumea din localitatea situata la o jumatate de ora de Barcelona. Trebuie sa te intorci in timp pana in 1913 ca sa cunosti inceputurile negotului, inceput de capitanul Calafell, care pentru legaturile sale cu marinarii si indienii sud-americii a botezat chiringuito acest local.

De unde provine cuvântul „chiringuito”? Se pare ca din Cuba, unde chiringuito era o forma de a consuma cafea in plantatii: cu un bat si un pahar de sticla inalt cafeaua iesea filtrata jet sau „chiringo”. Pentru asta era frecventa expresia pune-mi un chiringuito, care, mult timp dupa a ajuns la negotul care a pornit in Sitges si care dadea serviciu sud-americanilor sau calatorilor care poposeau in vechiul Pabellon del Mar, situat foarte aproape de El Chiringuito. Acolo, un soi de club al epocii, era normal sa ceri un chiringo o chiringuito referindu-te la o cafea si de aici expresia a fost preluata pentru a denumi noul local de aperitive din Paseo Maritimo din Sitges.

Serveste pescado, calamar sau sardine la gratar, gambas sau cartofi bravas.

 

Brasov

Hi, I’m Danny Paun, please enjoy my film about an epic city…Brasov, Romania!
Probably the most important personal project to date…a short film about…my home city – This is Brasov. It’s the least I can give back to a place I call home for the last 30 (something) years (and counting)… The aim is to promote the city through beautiful visuals, can also be seen on thisisbrasov.com