Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prinţesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre şi prevesteşte trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu.
Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte. După vremea de foamete, Ilie revine şi dovedeşte poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal sunt ucişi şi foametea încetează. În timpul vieţii, Ilie face minuni. După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.
Legenda românească spune că Ilie era om şi lucra la câmp ca toţi oamenii. Era foarte voinic, de aceea Necuratul a pus ochii pe el. Într-o zi, o voce îi porunceşte: mergi acasă şi vezi cu cine doarme nevasta ta în pat! Ilie ia toporul, intră în casă, vede un bărbat şi o femeie care dorm într-un pat şi le taie capul pe loc. Erau părinţii lui… Se urcă Ilie într-o căruţă de foc cu cai de foc şi merge la Dumnezeu să-i spună ce i-a făcut Diavolul. Dumnezeu îi dă un bici să-i săgeteze pe Draci. În vremea aceea Dracii mai stăteau încă în cer. Sfântul Ilie şi-a pus mintea cu ei şi a început să-i oropsească. Îi săgeta cu biciul şi ei cădeau câtă frunză, câtă iarbă. Vine rândul Dracilor să ceară ajutorul lui Dumnezeu, care îi recomandă lui Sântilie s-o lase mai domol. Dracii au rămas care cum a nimerit. Tartorul şi câteva căpetenii au ajuns în fundul pământului şi au făcut Iadul. Unii au rămas prin pomi. Ei sunt cei care dau brânci oamenilor care se urcă în copaci. Alţii atârnă în văzduh, cu capul în jos, şi împiedică sufletele să ajungă în cer. Unii mai amărâţi, tot cu capul în jos atârnaţi, umplu lumea de bale.
În multe legende revine ideea că Sfântul Ilie este prea puternic. Când îi săgetează pe Draci, se cutremură pământul din ţâţâni. Se zice că atunci când Maica Domnului năştea pe Fiul Sfânt, Ilie a trăsnit un Drac şi Fiul s-a speriat. Dumnezeu l-a pedepsit pe Sfânt şi i-a uscat mâna dreaptă. De atunci Ilie este stângaci.
Se mai zice că Sfântul Ilie nu ştie când cade sărbătoarea lui. Dornic să facă un chef, îl întreabă pe Dumnezeu dacă nu i-a venit ziua. Mai este până la ziua ta, îi zice Dumnezeu. Şi tot aşa, până când ziua a trecut… De furie, Sfântul Ilie începe ploile.
Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.
De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.
Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti
La Sf. Ilie morții vin pe la casele lor. Femeile cheamă copii străini de prin sat și, adunându-i sub un măr nescuturat, îl scutură pentru întâia dată, ca să culeagă copiii mere, iar morții să se veselească. Femeile în vârstă nu mănâncă mere până în această zi, iar acum, împărțind pentru sufletul răposaților, mănâcă și ele. Dacă nu se păzește această datină, cel ce mănâncă merele înainte de Sf. Ilie va culege veșnic mere pe lumea cealaltă, dar, când se va apuca să le mănânce, merele îi vor pieri de dinainte și nu va avea parte de ele. (Tudor Pamfile)
Rătezatul sau rătezarea știubeilor sau stupilor, adică recoltarea mierii de albine, se îndătinează a se face în ziua de Sf. Ilie, sau, mai rar, în ajunul Sf. Ilie, când se duc faguri la biserică. Cei ce au stupi cheamă vecinii și neamurile la ei și le cinstesc cu rachiu și miere. Când Sf. Ilie cade luni, miercuri sau vineri, rătezatul se face înainte sau după această sărbătoare, căci, altfel, făcându-se în zi de sec, stupilor nu le va merge bine, ci vor seca; asemenea, nu se face nici duminică, această fiind ziua Domnului. (Tudor Pamfile)