Categoric, Europa e mult mai mică acum. Lumea cea mare e mult mai mică! Zborurile low cost au transformat drumul spre casă intr-o călătorie de o jumătate de zi. Te culci în patul tău şi te trezeşti tot în al tău, departe, la mii de kilometri distanţă. Internetul ne permite să-i auzim şi vedem zilnic pe cei dragi, cei de departe. Televiziunea şi radiourile din ţară sunt disponibile live, ziarele le putem citi zilnic pe net, Facebook-ul te ţine la curent cu ce mai zice lumea, ce vrăji au mai făcut guvernanţii, ce petiţii mai semnează românii şi cine şi-a mai pus silicoane. România pare mult mai aproape, iar noi putem fi mult mai prezenţi în realitatea celor de acasă.
N-a fost mereu aşa! Pe vremurile nu foarte îndepărtate, drumul către casă dura 2-3 zile, convorbirile cu cei din ţară umflau facturile, românii făceau coadă pe la locutoriile de cartier, banii se trimiteau prin transferuri comisionate indecent, iar pe cei dragi îi puteai vedea doar în pozele pe care le mai aveai prin albumele vechi. Câte-o pagină de ziar mai ajungea la tine, învelind borcanul de murături, sau tabla de slănină afumată pe care le trimiteau de sărbători. Cărţile n-ajungeau deloc, nu aveam reader şi despre ebookuri încă nu ştiam nimic. În vacanţe eram copleşită de ofertă şi nu ştiam nimic despre autorii români, lansaţi după plecare. Abia ce învăţam despre Yahoo, ca despre ceva abstract,a cărui funcţionare nu mi-o puteam explica şi despre a cărui utilitate aveam certe îndoieli. Habar n-aveam ce inseamnă Google, motoare de căutare, site-uri de firme, rezervare on line, on line în general, plată pe net, transferuri pe net, shopping pe net; zboruri nu erau, low cost-ul nu se inventase pentru călătoriile în ţară şi mess-ul, poarta pe care-mi intră familia în casă, se întâmpla doar în vis.
Oamenii au făcut toate astea, iar eu mă simt măruntă şi recunoscătoare. Mă minunez în faţa ecranului, atunci când pe fereastra lui se deschide chipul fiicei mele, povestindu-mi ce-a mai făcut peste zi la şcoală. Mă bucur să-l ascult pe Moise la Europa Fm, să ascult ştirile şi să aflu cum e vremea pe la Cluj. Faptul că pot să urc pe avion şi să ajung acasă în trei ore îmi asigură liniştea, mult mai bine decât o pastilă de la farmacie. Lumea e mai mică şi asta au făcut-o oamenii.
Europa e mai temătoare. Lumea cea mare e puţin paranoică acum. La gară, în spaţii închise, lângă tine, pe scaunul din autobuz, la concertul din parc, la coada de la muzeu. Peste tot ar putea fi. Europa e plină de potenţiali terorişti, bombele se ascund sub jachete de blugi şi în rucsacuri cumpărate de la magazinele chinezeşti. Ştirile locale arată chipurile unor persoane cu care ai putea să te întâlneşti chiar în cartierul tău, chiar pe scara blocului unde locuieşti. Europa cea mică devine mare prin distanţele pe care le stabilim între noi. Sărăcia a erodat o generaţie, criza a urâţit suflete şi atentatele marchează limite. Europa devine tot mai distantă, într-un spaţiu micşorat de oameni, pentru oameni. Chiar şi cei mai toleranţi, devin suspicioşi. Suspiciunea naşte teamă, teama provoacă reacţii de apărare dintre cele mai neaşteptate. Pe unele le percepem în atitudinea celor care ne-au primit printre ei, uneori mai acizi în replici, categoric mai puţin disponibili pentru nedumeririle noastre, evident mai circumspecţi în apropieri.
Toate le-au făcut oamenii! Şi eu nu prididesc să mă mir cum au putut face o lume mai mică pentru toţi, în care începem să trăim tot mai departe unii de alţii!
Ionuț Prodaniuc, a fost găsit decedat marţi dimineaţa, 29 martie. Tânărul în vârstă de 30 de ani lucra la o fermă din localitatea madrilenă El Alamo.
Ionuț locuia de zece ani în Spania și a muncit până anul trecut în construcții. Firma la care lucra bărbatul a făcut restructurări și astfel s-a trezit în strada.
La scurt timp și-a găsit un post de îngrijitor la o fermă de cai, cu jumătate de normă. Marți dimineață, românul a fost găsit mort într-o încăpere din fermă. Din primele cercetări se pare că bărbatul s-ar fi asfixiat cu fumul de la o sobă.
Familia lui Ionuț încercă să-i trimită trupul tânărului în țară, dar nu are banii necesari.
Ajutaţi-l pe Ionuț să se întoarcă acasă!
Cei care doresc să le dea o mână de ajutor pot face o donație, orice sumă este binevenită.
contul ES27 2100 3650 1621 0013 6564 deschis la banca La Caixa.
Mai multe detalii puteți cere la numărul de telefon (0034) 642.324.509 (al familiei decedatului)
În cadrul manifestării Zilele Filmului Românesc care debutează astăzi la Valencia şi anunţată anterior de către ICR, vă invităm la film românesc. Primele proiecţii vor fi ale peliculei Aferim!, în regia lui Radu Jude, recent recompensată cu 13 premii în cadrul Galei Premiilor Gopo ale industriei cinematografice românești, printre care amintim premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, dar și Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal acordat lui Teodor Corban.
AFERIM
Radu Jude · Francia, República Checa, Bulgaria, Rumanía · 2015 · VOSE* · B/N · 108′ · Digital HD
Dirección: Radu Jude
Guión: Radu Jude, Florin Lazarescu
Fotografía: Marius Panduru
Montaje: Catalin Cristutiu
Productor: Jiri Konecny, Elie Meirovitz, Valentino Rudolf, Ovidiu Sandor, Ada Solomon
Intérpretes: Teodor Corban, Mihai Comanoiu, Toma Cuzin
Producción: Hi Film Productions, Klas Film, Endorfilm, EZ Films
joi, 31 martie 2016 – 18:00h (Sala Luis G. Berlanga, Valencia)
vineri, 01 martie 2016 – 20:00h (Sala Luis G. Berlanga, Valencia)
Biletele costă 2 euro;
Proiecţia cu sonor original în limba română subtitulată în spaniolă;
Pentru programul complet al proiecţiilor info aici
Următoarea proiecţie este a filmului UN ETAJ MAI JOS date de difuzare aici
Milioane de persoane urmează sfaturile japonezei Marie Kondo, un adevărat ‘guru’ al vieţii ordonate.
După ce s-a trezit în urma unui leșin datorat unei crize nervoase, i-a venit o idee care i-a schimbat viața: să găsească cea mai bună metodă prin care îşi poate pune ordine în viaţă. A găsit una care i-a adus ceva mai mult, trăieşte din ea, oferă ‘servicii de consultanță’ pentru a-și ajuta clienții să își pună ordine în lucruri în ideea că aceasta aduce de la sine şi obţinerea unei calităţi a vieţii optimă. Astfel a apărut metoda KonMari un fenomen ajuns la cinci milioane de urmăritori (followers) în jurul lumii.
Pasiunea pentru aranjat lucruri a început de la o vârsta fragedă când își aranja singură camera si era fascinată de revistele despre decorațiuni interioare. Încetul cu încetul, M. Kondo a trecut la amenajarea întregii case, apoi prieteni, cunoștințe și rude au apelat la ea în acest sens. La cincisprezece ani, citise toate cărțile despre ordine în viaţă care apăruseră in țara ei. Marie a călătorit în toată Japonia în căutare de noi clienți și a scris cinci cărți. Internațional, s-au vândut mai mult de 3 milioane de exemplare, iar cartea a fost tradusă în peste 40 de limbi. Anul trecut, japoneza a fost inclusă in topul 100 al revistei Time, ca fiind una dintre cele mai influente persoane din lume. Mai mult, în Japonia, aceasta face și o emisiune de televiziune foarte populară.
Metoda KonMari
Este vorba despre reorganizarea spațiului, astfel încât să rămână doar ceea ce este esențial, organizat într-un mod eficient. Primul pas este să arunci toate lucrurile de care nu ai nevoie, urmând un criteriu important: păstrează doar ceea ce te face fericit. Mai mult, lucrurile trebuie organizate pe categorii și nu pe locuri: ”A păstra toate obiectele de același tip într-un singur loc este esențial pentru a duce la capăt acest proces, facându-ți o idee exactă despre tot ceea ce ai.” Kondo te sfătuiește să începi cu lucrurile ușoare cum ar fi hainele si să termini cu obiecte care pot avea o mai mare încărcătură emoțională, precum fotografiile.
Punctul forte al metodei constă în a împacheta hainele și a le pune în cutii. Kondo împachetează tricourile în trei părți, pentru a se menține în poziție verticală și pentru a se depozita în cutii, în locul rafturilor. Avantajul este acela că, este mult mai ușor să le vezi atunci când le cauți și nu este nevoie să le mai cauți încă o dată. Din videotutorialele ei înţelegem din prima. Pare atât de simplu.
Ceea ce ne învată Marie Koondo nu este orientat doar în sensul de a ne ajuta să menținem casa în ordine, ci contribuie și la ‘realizarea pe plan personal’. Autoarea dă ca exemplu cliente care după ce au pus în aplicare sfaturile ei, au decis să iși schimbe locul de muncă sau au reușit să urmeze o dieta cu succes. Un lucru este cert: metoda KonMari funcționează, dovadă că, în prezent, sunt cu trei milioane de case puse în ordine în plus față de acum doi ani.
Zilele Filmului Românesc debutează astăzi la Valencia, în organizarea Institutului Cultural Român de la Madrid și a Cinematecii din Valencia. Ajuns la cea de-a șasea ediție la Madrid, festivalul va fi itinerat anul acesta în lunile aprilie și mai la Valencia, respectiv Barcelona, unde va fi prezentată o selecție a celor mai premiate lungmetraje lansate în 2015.
Ciclul de filme de la Valencia, ce se va încheia în data de 9 aprilie, include patru lungmetraje de ficțiune – Aferim!, Un etaj mai jos, Lumea e a mea, De ce eu? – și un documentar de animație – Muntele magic.
Festivalul va fi inaugurat cu pelicula Aferim!, în regia lui Radu Jude, recent recompensată cu 13 premii în cadrul Galei Premiilor Gopo ale industriei cinematografice românești, printre care amintim premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, dar și Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal acordat lui Teodor Corban. De altfel, actorul a fost recompensat și în Spania cu Premiul pentru cel mai bun actor în cadrul celei mai recente ediții a Festivalului de Film European de la Sevilla pentru interpretarea protagonistului din filmul Un etaj mai jos regizat de Radu Muntean. Filmul, considerat de criticul Luis Martínez de la cotidianul El Mundo “de o claritate totală și un dramatism eficace” a obținut și Premiul pentru cea mai bună regie la aceeași ediție a festivalului sevillan.
Documentarul de animație Muntele magic a fost recompensat în Spania cu Premiul ANIMAFICX la ultima ediție a Festivalului Internațional de Film de la Gijón, iar regizoarea Anca Damian a fost invitată, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid, să-și prezinte pelicula și să susțină un masterclass la Festivalul Internațional de Film de Animație din Catalonia din acest an.
Lungmetrajul de debut al lui Nicolae Constantin Tănase, Lumea e a mea, lansat în Spania în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la Madrid, a fost remarcat și recompensat cu premii la festivalurile din Karlovy Vary și Wiesbaden. În cadrul Galei Premiilor Gopo, filmul a obținut Premiul pentru cel mai bun debut, iar Ana Maria Guran a primit Premiul „Tânăra Speranțăˮ pentru interpretarea rolului Larisa.
Cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, De ce eu?, a fost selectat în competiția oficială a Festivalului SEMINCI Valladolid, din luna octombrie 2015. Premiera madrilenă a avut loc la Academia de Cine, în prezența regizorului, în cadrul unui eveniment moderat de Javier Tolentino, cunoscut jurnalist de film la postul public de radio spanio, Radio 3.
Institutul Cultural Român de la Madrid continuă să fie principalul susținător al cinematografiei românești în Spania, „aflată într-o stare de grațieˮ, în opinia aceluiași Luis Martínez, prin festivalul anual pe care îl organizează, ciclurile de filme tematice realizate în parteneriat cu cinematecile regionale, dar și prin evenimente punctuale precum retrospective ale unor regizori români sau susținerea participării acestora la diferite festivaluri din Peninsula Iberică.
Îndeplinind funcţiunea poetului, Dan Ciupureanu scrie.
Caută punctul dintâi, se vrea comunicat şi o face ca posesor al unui cod poetic revalorat, ca exponent al unei poezii-discurs de trăsături structurale şi stilistice lucrate cu efort în propiul Eu.
Versurile sale sunt prova unei necesităţi. Odată ajuns timpul personal al cunoaşterii de sine şi de lume, Dan Ciupureanu a început să-şi ducă la capăt scrisul.
Produs al unui context cultural şi istoric particular, poet de expresie românească trăind în capitala Franţei, Dan Ciupureanu face din exteriorizarea singurătăţii, din restrângerea ambientului şi lipsa provizionala de activitate socială un fel nou de a sta în lumea poeziei. Dificil de confundat sau înlocuit.
Traducător: Carina Nedov
Dan Ciupureanu e prezent în cotidian, îl transformă în oportunitate poetică. Scrie în tren (¨în gara villeneuve carne cu carne/oamenii ies din ganguri/sub umbrele făcând piruete¨), scrie când îşi duce fetiţa la grădiniţă (¨Alexandra m-a luat de mâna să fim vaporii untului topit. Să fim culoarea unei pietre, înainte de răsărit. Spaţiul dintre două vise asemănătoare.¨), scrie acasă cu Iulia sau pe drumul spre hotelul unde lucrează şi asta dă versurilor sale ¨pluralitatea tematică a contemporaneităţii¨.
Facilitatea cu care se citesc poeziile lui Dan Ciupureanu, miză a majorităţii discursurilor lirice actuale, face ca destinatarul-lector să se poată concentra pe mesajul poeziei. Să îşi îngăduie răgazul cunoaşterii, să devină complementul poetului.
Scenele de viaţă cotidiană,iubirea ca experienţă fizică, paternitatea,critica bărbatului făcută de soţia neînţeleasă,toate se transformă într-un spaţiu poetic în care cititorul se simte integrat, se simte ca în propria casă.
De reticienta parţială, lumea mare a literaturii încă învaţă receptarea aşa-numitelor ¨discursuri marginale¨.
Autor a două volume de versuri editate în România şi al unui al treilea zilele acestea apărut la Paris, Dan Ciupureanu demonstrează că există ca exponent al fenomenului liric actual.
Foto: Dan Ciupureanu cu Radmila Popovici la Livre Paris
Citindu-l, înţelegerea lucrurilor a primit şi vocea sa. Semn că ştie să crească înăuntrul celorlalţi prezenţa.
Numai că necunoaşterea, timp după ce poezia se întâmplă ca vers tipărit, trece prin mintea scriitorului ca o necesitate de a se duce din propria operă.
Existenţa în cititori e însă, încurajator gând, descendenţa triumfală a scriitorului. Chiar dacă nu întotdeauna consemnată de critic¡.
Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe
BUCURESTI – 28 martie 2016
Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic
Comunicatul Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial.
În perioada 25-26 martie 2016 a avut loc, la Sinaia (România), cea de-a IV-a sesiune a Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial.
Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe
Prezenta reuniune a Comisiei comune este prima întâlnire după o pauză de 10 ani, aceasta desfăşurându-se într-o atmosferă deschisă şi constructivă, marcând un nou important pas în direcția studierii problemelor care intră în competența Comisiei.
Părțile au continuat schimbul de opinii privind diferite aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naţionale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum şi la restituirile din 1935 şi din 1956 de către Uniunea Sovietică a unor părți din valorile românești.
Pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Declarația comună a miniștrilor Afacerilor Externe, din 2003, părţile au convenit dinamizarea activităţii Comisiei comune, aprofundarea activității de identificare a documentelor în arhive, inițierea elaborării unor publicații comune, precum și înființarea unor grupuri comune de experți pentru cercetarea documentelor de arhivă referitoare la tematica activității Comisiei.
Partea rusă a exprimat mulțumiri Băncii Naționale a României pentru sprijinul logistic oferit bunei desfășurări a sesiunii Comisiei comune.
Părțile au convenit ca următoarea sesiune a Comisiei comune să aibă loc în Federația Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017.
Se zice că odată a trecut cu vînătoarea pe lîngă satul Frumoasa, din preajma Călărașilor, Domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare.
Trăiau pe atunci între pădurile Frumoasei o cușmă de oameni și, precum sunt codrenii noștri adulmecători și băgători de seamă la toate, au observat că Ștefan Vodă s-a oprit întrun rînd pe o coastă de deal, căreia azi i se zice ” Dealul mănăstirii” și a cugetat privind de jur-împrejur. Apoi s-a dus pe altă coastă de deal și iar a stat un pic pe gînduri. La un moment potrivit, localnicii i s-au înfățișat cuviincios și l-au rugat:
– Măria ta, binevoiește a ne mărturisi și nouă, ce cauți?
Vodă le-a răspuns:
– Caut o comoară.
– Și ai găsit-o, Măria ta? – a întrebat un codrean mai îndrăzneț.
– Da, – a răspuns Vodă.
Atîta au cutezat bieții pămînteni să întrebe și răspunsul Domnitorului a rămas o enigmă: care să fie acea comoară? Ștefan Vodă le-a zîmbit și i-a cercetat astfel cu vorba:
– Să-mi spuneți, dragii mei, ce vă place vouă mai mult decît toate pe lume?
– Omenia, Măria ta, – au răspuns codrenii, – căci fără omenie viața-i amară.
Ștefan Vodă și-a înclinat gugiumanul, binecuvîntînd înțelepciunea poporului, apoi a dat pinteni hărmăsarului și a plecat.
Vocabular: gugiuman – căciulă
Satul Frumoasa din raionul Călărași există pînă în ziua de azi, cu oameni la fel de omenoşi ca în acele timpuri, doar ca nu avem un Ștefan Vodă demn de aceşti oameni.
Înaintînd printre colinele din valea Ichelului, găsim un peisaj fascinant în care se armonizează de minune crînguri înverzite, vii, livezi şi loturi de pămînt cultivate de săteni. În această zonă de codru se găsesc 4 mănăstiri moldoveneşti aranjate în formă de cruce: Frumoasa, Răciula, Hîrjauca, Hîrbovăţ. Frumoasa este mănăstirea, care şi-a obţinut numele de la peisajul pitoresc de aici. Peisaj ce la impresionat pe Mihai Sadoveanu în “Drumuri basarabene” (1919): “Trecem prin dumbrăvi şi livezi la Frumoasa. Pe costişe line, în soarele fierbinte, lanurile de grîu par revărsări blonde de aur. Luciul lor dă parcă strălucire şi putere mai mare luminii. Intrăm în mănăstire pe un drumuşor curat şi ne oprim în cercul larg şi alb al chiliilor, într-o singurătate impunătoare… Găseam la Frumoasa sufletul curat al Ţării. Îl găseam neîntinat moldovenesc ca la 1813, armonizat cu acel peisagiu unic aşa de distinct, aşa de pătrunzător, plin de durere şi amintirile trecutului…” .
Viajero, escápate a Rumanía, a perderte en su historia y sus leyendas. Allí encontrarás un país dinámico, liberado y acogedor. Allí vas a descubrir paisajes de contraste, ciudades con encanto y gente generosa, colorida, a la imagen de su bandera. Azul, amarillo, rojo. Flota en el aire junto a la bandera de la Unión Europea, en la que entró en 2004.
Fuente: Google Maps
Viajero, párate en la ciudad de Cluj Napoca, segunda ciudad mas poblada de Rumanía, centro cultural del país y polo tecnológico y universitario de primer plano. Bienvenido a “la ciudad de tesoros” (“orașul comoară ), situada en el Norte de Rumanía. Se encuentra en el corazón de Transilvania, una región caracterizada por sus paisajes de montañas, sus castillos y sus historias de vampiros, contadas por Bram Stoker en su obra literaria “Drácula”.
2000 años de historia
Cluj es una ciudad bicultural, debido a sus grandes comunidades rumanas y húngaras. Su historia, de casi 2000 años, nos deja con un patrimonio arquitectónico de gran valor, principalmente renacentista, barroco y gótico. La ciudad fue construida en la época romana, durante el reinado del emperador romano Marco Aurelio. Tras los siglos, ha sido anexada varias veces a otros territorios, como en 1867 al ser incorporada a Hungría. La Primera Guerra Mundial concluye con la caída de la monarquía de los Habsburgo y acaba con la emancipación de la nación rumana. El 1 de diciembre de 1918, el Consejo Nacional de Transilvania vota la unión con Rumanía. Después de la Segunda Guerra Mundial, el país y la ciudad conocieron 45 años de comunismo que se terminaron en diciembre de 1989 a costo de cientos de vidas y una revolución. Tras siglos de ocupación y de cambios de territorio, Transilvania eligió la unión, la libertad y la democracia. Un pasado escrito en los edificios en monumentos de Cluj Napoca. Recorrido por los rincones de la ciudad y su historia, del siglo XV al año 2015.
Siglo XV: La influencia de Hungría
La casa de Matías Corvin
La casa de Matías Corvin, al fondo, Calle Virgil Fulicea. Foto: Lucille Guiheneuf
Mathías Corvin fue uno de los reyes más importantes de Hungría, reinó de 1458 hasta su muerte en 1490. Está considerado como el más justo de los reyes húngaros y su memoría sigue conservada. Nació en esta casa, calle Virgil Fulicea, el 23 de septiembre de 1443. El edificio conocido como “la casa de Matías Corvin” es una de las casas más antiguas que se pueden encontrar en Cluj. De estilo gótico, sirvió como albergue hasta 1740, año de su compra por la ciudad. Decidieron transfórmala en prisión, luego en hospital. Allí no acabaron con las transformaciones porque luego la casa se hizo museo de Transilvania (entre 1902 y 1935), colegio y al final acogió la Universidad de Arte de la ciudad, hasta hoy. Una casa llena de historia, desde el nacimiento de un Rey hasta ser un lugar para viajeros, prisioneros, enfermos, curiosos y estudiantes…
La imponente estatua de Matías Corvin, en la plaza de la Unión. Foto: Lucille Guiheneuf
Matías Corvin se convirtió en un símbolo de la ciudad, así que las autoridades húngaras le consagraron una estatua en la plaza de la Unión (Piaţa Unirii). Fue pensada en 1894, para la conmemoración del 450º aniversario del nacimiento del Rey y fue terminada en 1902.
El monumento, obra del escultor húngaro János Fadrusz, se impone por su gran tamaño: 12 metros. Se compone por la estatua ecuestre del rey Matías Corvino y de cuatro esculturas que representan los generales y aristocráticos al servicio de Matías Corvino. De izquierda a derecha están representados Pablo Kinizsi, Blas Magyar, Esteban Szapolyai y Esteban Báthory (1430–1494).
En el pedestal se puede leer la inscripción latina “Mathias Rex”, pero la estatua fue inaugurada con la inscripción húngara “Mátyás Király” (Mathías Rey de Hungria). Este cambio ocurrió después de la liberación del país en 1944, pasando del húngaro al latín. Reputado para su lucha contra los otomanos, Matías Corvin también contribuyó a la prosperidad de su pueblo, favoreciendo la construcción de muchas iglesias y encorajando el arte y las ciencias. Su biblioteca (la Bibliotheca Corviniana) era una de las colecciones de libros más importantes de Europa.
1918: Años de unificación de Transilvania y Rumanía
La Catedral Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului (Catedral de Nuestra Señora de la Asunción)1923 – 1933
la Catedral Ortodoxa y su domo con inspiración bizantina. Foto: Lucille Guiheneuf
La Catedral situada en la Plaza Avram Iancu es el principal edificio Ortodoxo de Cluj Napoca. Fue construida en los primeros años de unión de Transilvania y Rumanía, después del fin de la Primera Guerra Mundial. El obispo Nicolae Ivan esta a la iniciativa del proyecto, y obtuvo el terreno donde se construyó. A partir de 1920, se organizó un concurso de proyectos de arquitectura para empezar la construcción. Dos arquitectos de Bucarest lo ganaron: Georges Cristinel y Constantin Pomponiu. La catedral esta ubicada en la Plaza Avram Iancu, junto al Teatro Nacional de Cluj Napoca, construido en 1904. Con una altura de 64 metros, su particularidad viene de su domo principal, inspirado en el domo de la basílica Santa Sofía en Estambul. Dentro, la pintura mural fue realizada por los artistas Catul Bogdan y Anastasie Demian, unos de los primeros profesores de la Unversidad de Arte de la ciudad.
21 de diciembre de 1989: día de revolución, día sangriento
Calin Nemes enfrentando a los soldados en la Plaza de la Libertad. Foto: wikipedia commons
La Revolución rumana (Revoluția română din 1989) ocurrió en los últimos días de diciembre de 1989. Los manifestantes reclamaron el fin del régimen estalinista y comunista de Nicolae Ceaușescu, quien fue líder del gobierno desde 1974. Su régimen, cada vez más brutal y represivo, instauró un culto de la personalidad y una policía política de las mas temido: la Securitate. Los enfrentamientos empezaron en Timisoara , ciudad al oeste de Romania. El 17 de diciembre de 1989, Ceaușescu ordenó al Ejército y a la Securitate disparar contra la población civil que se manifestaba en Timisoara. Poco a poco los manifestantes protestan en otras ciudades de Rumanía, y entre ellas, Cluj Napoca. El 21 de diciembre, se formaron grupos de obreros, trabajadores, caminando hacia el centro de la ciudad, protestando contra el dictador. El punto caliente de la Revolución a Cluj Napoca fue la Plaza de la Libertad (Piata Libertatii) ahora llamada Plaza de la Unión (Piata Unirii). Un grupo de amigos guiado por el actor Călin Nemeș se puso a gritar “Timisoara, Timisoara” en solidaridad con la ciudad, pidiendo que todos les siguieran gritando. Este era el momento cuando los soldados empezaron a disparar y cuando los primeros muertos y heridos cayeron en el suelo de la Plaza de la Libertad. Călin Nemeș y sus amigos fueron unas de las numerosas víctimas de esta masacre. Las manifestaciones y los actos violentos que ocurrieron en toda Rumanía obligó al dictador a huir con su esposa. Pero fueron capturados y enjuiciados por un tribunal militar bajo los cargos de genocidio. Su ejecución tuvo lugar el 25 de diciembre de 1989, filmada y transmitida por las televisiones rumanas y europeas. Una calle de Cluj cambió de nombre después estos eventos, llamada ahora “calle del 21 de diciembre de 1989”.
Cluj, Capital Europea de la Juventud 2015. Foto: Lucille Guiheneuf
Después de la revolución de 1989, el país empieza su transición hacia la democracia. Tras los años, su economía crece rápidamente y el país entra en la Unión Europea en 2004. El país se desarrolla y Cluj se hace una de las ciudades mas importantes con sus universidades y sus estudiantes, nuevas influencias y un impulso de la cultura y de la industria.
En 2015, la ciudad de Cluj fue elegida como “Capital Europea de la Juventud”. Sus numerosas universidades, su dinamismo y sus nuevos desafíos para el futuro la hicieron ganar este título, codiciado por muchas ciudades europeas. Siendo la capital europea de la juventud, la ciudad desarrolló proyectos y acciones a lo largo del año 2015. El lema elegido por Cluj-Napoca es “compartir”, refiriéndose a compartir la diversidad cultural e intergeneracional, la cultura y las costumbres de la ciudad, así como la promoción de la amistad y el entendimiento entre los jóvenes europeos. “Compartir los espacios, la cultura, el poder, el trabajo, la alegría, la fe y los valores europeos comunes”, precisa el sitio web de la ciudad.
Este año, no menos de 1500 eventos están previstos en Cluj. Entre ellos: un festival de fotografía (el “Photo Roumanian Festival), festivales de música (el Untold festival trae grupos y artistas como Avicii, David Guetta, John Newman y muchos otros…) y festivales de cine (el Comedy Cluj es uno de los más famosos de Rumanía). Cluj Napoca se hizo famosa por su ambiente de noche, y como suele pasar en las ciudades universitarias, esta llena de cafés bohemios, bares y discotecas. Una ciudad donde hay que perderse tanto de noche como de día.
Mis recomendaciones
Ambiente en el Flying Circus. Foto: Corneliu Druta
Para beber y comer: el Klausenburg. Hay que subir a la gran teraza del bar, desde allí se puede disfrutar de una vista preciosa de la ciudad, de su centro histórico y de las montañas.
Para salir de noche:Flying Circus. Atrévete y entra en los sótanos de este bar/ sala de concierto donde se escapan notas de música de todo estilo. Se dice que Cluj es una ciudad de excelencia para salir y disfrutar de la noche.
Escápate en la natura:Lacul Tarnița (el lago de Tarnita). Cluj está rodeada de montañas y propone varios caminos para descubrir Transilvania.
Articol publicat în blogul de călătorie de către Lucille Guiheneuf, în categoria Voiaj, Impresii de Călătorie
MediaBarna anunţă MediaBarna Web Design Barcelona, adresată în principal afacerilor mici şi mijlocii ale românilor stabiliţi în străinătate.
Dacă nu este On-Line, afacerea Dv lasă să îi scape un segment important de clienţi, aveţi nevoie de Pagina Web Corporate de prezentare a afacerii. Dacă consideraţi că un profil de Facebook vă este suficient greşiţi; imaginaţi-vă că vă ţineţi banii la un cumnat, sub saltea, în loc să îi păstraţi în casă. Reţelele sociale sunt utile însă volatile şi imposibil de controlat.
Indiferent că afacerea Dv este o companie, un restaurant, o florărie, fotografie, avocatură, amenajări interioare, asigurări, reparaţii, construcţii sau zugrăveală, despre un SL sau PFA, Autonom sau oricare altă activitate, site-ul dumneavoastră reprezintă cartea de vizită on-line pe care trebuie să o aibă orice afacere mică sau mare. Trăind afară există particularitatea că vorbim o limbă care nu este cea a locului unde afacerea noastră se desfăşoară şi, de cele mai multe ori limba clienţilor Dv. nu este româna.
Oferim Web Design pentru pagini în limba română sau în limba de care aveţi nevoie: engleză, spaniolă, franceză, germană, italiană. Sau, dacă afacerea Dv. se adresează către o piaţă mai vastă puteţi opta pentru un site în mai multe limbi de circulaţie.
MediaBarna Web Design Barcelona are o experienţă vastă în domeniul serviciilor de web design şi şi-a sporit considerabil portofoliul de clienţi tocmai datorită calităţii asigurate prin activitatea experţilor implicaţi.
Noi, cei de la MediaBarna, punem pe primul plan clientul, iar el ştie cel mai bine ceea ce doreşte de la noi sau poate identifica ceea ce i se potriveşte cu ajutorul nostru. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, totul e creat cu atenţie şi adus la standardele cele mai bune pentru ca rezultatul sa fie cel optim.
Despre MediaBarna
Web Design | Creare Magazin Online | Creare Site web | Campanii Media www.mediabarna.com
Portofoliul nostru şi mărturiile lăsate de clienţi, sunt mărturie a profesionalismului şi performanţei.
Posturile de televiziune HBO2 si HBO3 in grila Digi TV
RCS & RDS introduce in grila de televiziune Digi TV prin cablu digital si prin satelit doua posturi noi de televiziune: HBO2 si HBO3. Cele doua posturi de televiziune sunt disponibile atat pentru clientii Digi TV care au optat pentru extraoptiunile HBO si HBO MaxPak, cat si pentru cei care le activeaza acum.
Extraoptiunea HBO include din aceasta luna noile canale de televiziune HBO2 si HBO3, pe langa cele existente deja in pachet. Astfel, pentru un tarif lunar de 12,58 lei (TVA inclus), clientii pot urmari canale: HBO, HBO HD, HBO2, HBO3 si HBO3 HD. Extraoptiunea HBO MaxPak poate fi activata pentru doar 13,55 lei/luna (TVA inclus) si contine urmatoarele posturi de televiziune: HBO, HBO HD, HBO2, HBO3, HBO3 HD, Cinemax si Cinemax HD.
Abonatii Digi TV pot solicita aceaste extraoptiuni in orice magazin Digi si punct de prezenta RCS & RDS sau apeland serviciul de Relatii cu Clientii la numarul de telefon 031 400 4414 pentru Bucuresti si pentru 03XX 400 414 (unde XX reprezinta prefixul judetului).
Preturile abonamentelor Digi TV prin cablu digital si satelit incep de la 23,23 lei/luna (TVA inclus) si contin pana la 100 de canale de televiziune dintre care 27 in format HD.
HBO2 si HBO3 propun programe pentru intreaga familie: de la comedii si filme pentru copii, la filme de actiune si thrillere, seriale, dar si productii in premiera.
Informatii suplimentare despre serviciile companiei sunt disponibile pe www.rcs-rds.ro.
RCS & RDS este unul dintre cei mai importanti operatori de telecomunicatii din regiune, furnizand servicii in Romania, Ungaria, Spania si Italia. Compania este lider pe piata din Romania in furnizarea serviciilor de internet si de retransmisie programe de televiziune, dar si unul dintre furnizorii principali de servicii de telefonie fixa si mobila, internet mobil precum si servicii de continut video la cerere, prin Digi Online si Digi Play. Prin divizia Digi Business, clientii persoane juridice beneficiaza de solutii integrate de telecomunicatii si beneficiaza de calitatea si siguranta serviciilor marca Digi, dar si de consultanta si asistenta permanenta. Compania detine singura televiziune de stiri din Romania in format full HD, Digi24 HD, cu 8 statii regionale, 4 canale de sport, Digi Sport 1, 2, 3 si 4, un canal de filme Pay-TV, Digi Film, 3 programe de documentare, Digi World, Digi Life si Digi Animal World, un canal de muzica, Utv, 4 posturi de radio: Pro FM, MUSIC FM, DANCE FM si Digi FM.
NOTA:
Comunicatele de presa contin detalii legate de oferte si promotii valabile la data publicarii lor. Pentru oferta curenta si promotiile valabile in acest moment, va rugam consultati paginile la care fac trimitere link-urile continute in comunicate.
CONTACT MEDIA
Departament Marketing
T: 031.400.44.40
F: 031.400.44.41
Pentru informatii legate de oferta Digi sau pentru sugestii si sesizari, intra in legatura cu noi
Între cei care iubesc nu se poate trăi
sunt curaţi
ca o boală mare aşteptând viitorul
cu sânii intacti şi spatele descumpănit
de treaba asta bine făcută
aproape zilnică.
Nu poţi pune măcar două pietre
să nu-şi facă rău
într-o casă de pământ.
Ei fac alte lucruri, noi suntem
linii care-şi dau seama
din când în când
cunoscuţi, vecini, lume.
Zborul în care ai repetat sămânţa
învinge carnea
chiar dacă furiei îi e frică
vertical, de la dinţi
fără ruina împrăştiată a vocii.
Omul rupt într-o singură pasăre
începe mai multe primăveri deodată
şi toate la lumina nopţii
n-o să se oprească pentru atât
la câţiva metri de ţările calde
aglomerat şi nesigur în sus
de la câteva lacrimi.
Vorbesc despre aşezarea cu faţă
în drumuri scurte, de foame
peregrinarea dresată a sexului de ocupaţie
dens şi foarte jos
ca norii în ţările cu intemperii kilometrice
împărţirea descendenţilor pe tablele pubisului
şi continuitatea în arc
ca semnul războiului, clară
ajutând timpului de recoltă.
Dacă ar există Dumnezeu
(că nu există)
trei zile a murit fără să-l vadă nimeni
mort cât să sufere
cu bunăstarea căderii speriată
tu nu l-ai cunoscut
(doar i te-ai pus pe mâna)
visa cu oameni, de asta l-au luat,
oboseală uscată a orbilor îi maceră rostul
la trocul cu fum îl îndrăzneau toţi
cum era de aşteptat, nu putea merge
cu ei, niciunde
în egalitate de sexe, orfani
copii de cârpe.
Într-o camera mică
încă pescuieşte, vânează.
Fericirea începe imediat
cum anumiţi copaci cresc
rude îndepărtate de care abia se vorbeşte.
Nimeni nu scapă de piatră
dispreţuind-o într-un om fără regi
până nu mai rămâne.
Abundenţă tăcerii respirând
în zile de poze,transparentă
fericirea începe.
Eu mai ştiu cum erai
cel mai bogat mort copil
singurul în casa căruia mergeam
toţi desculţi
oricum dădea spre sud ca şi ochii
ai tăi erau toţi numai bromură şi bomboane mici
te scuturau de cuţit la coapsa de lapte
şi te coborau la noi
(tu nu ai fi coborât )
îţi puneau picioarele pe pământ
să nu se legene, ca de ram,necuratul.
mai ştiu că plouă lung
mereu eram cu gură plină prin apă
şi că la uşa voastră
fierul se sărase de umblet:
tu erai primul mort copil de pe stradă
şi noi ne bucurăm
ca de o haina nouă.
Ea avea trei zăvoare care băteau invers/
le golea de răni şi se ierta singură/
aşa nevrednică să fie teacă/
încă se mai uitau la pasul ei mic/
sfinte duminici, căţelandri /
şi vitejii crescuţi doar cu pâine./
Îi lua către casa ei/
şi strigă la cuţit şi la puterea lui/
“Doamne, frumoasă grădina şi cuminţi toţi !”
Îi înflorea să nu li se piardă pământul/
de sub picioare./
Trei zăvoare erau şi trei/ de trecut/
ca în toate poveştile unde-s prinţese.
am aflat că sunt oarbă
când mă credeam mai frumoasă
eu care făceam să le iasă mâini după somn
şi de la război ziua morţilor aduceam
cu mere şi vin de al treilea martor
am aflat că sunt oarbă
şi că îmi face bine să mă joc cu păpuşile
cele care dorm pe o parte
iubite de toţi cu intenţia de a rămâne.
am aflat că sunt oarbă
unui bărbat îi pupi coajă înainte s-o tai
atâta pâine pentru nimic.
Pentru una care îşi lăsa părul tuns scurt
în zilele de sânge
cărnii i se aşezase bine mersul
scria, nu caut eroi, sunt vânzătoare de dulciuri
de la coapse îmi ies grijile lumii
aproape noi la ochiul cheii.
Doar pentru că e toamna
prietenii comuni o să-ţi stârnească sânul
nu plânge, spune-le bărbat fiecăruia,
mai sus de genunchi minciună nu cere
obligatoriu smoking.
O să plouă săptămâna asta, ştiu.
Aşteptarea cuiva, ştia mama
după cum lovea în pantalonii de bărbat
ai cui mă făcuse copil pentru ea
e o supărare importantă
în cruce roşie pusă cu sfinţii
de umeri drepţi
unde da Dumnezeu şi ne udă.
Numai eu arătăm cu mâna murdară
locul gol de la masă, femeia
de când cu istoria vămilor
nici îmbrăcată n-ar fi putut de amândoi
de sărăcia asta nu o cruţa nimeni
îmi zicea, nu-i semăn,
şi întindea la pliuri peste coapsele zăcute.
Pune cu lut şi adu-l acasă
măcar în zilele în care nu dorm
nu zi că ai fost
scăpată prunc fără tată.
Când plecau la mai cald
oamenii lăsau lumina aprinsă, se pare.
Am recunoscut întotdeauna faptul că bucătăria spaniolă mă încântă. Prin simplitatea ei, mai ales. Atunci când am descoperit „plancha”, timpul petrecut pe lângă cratiţe s-a redus considerabil. O salată se „găteşte” în cinci minute, timp în care sfărâie pe plita încinsă o bucată de proteină, suficient cât să-ţi dea timp să aşezi masa. Te învârţi de două ori prin bucătărie, arunci o mănă de pastăi verzi intr-o cratiţă, zdrobeşti puţin usturoi peste ele şi e gata prânzul. Legume proaspete, fără prăjeli şi sosuri greu digestibile , pâine în cantităţi neglijabile. Rezultatul: un pânz sănătos, ultrarapid executat şi o speranţă de viaţă care depăşeşte pe cea a multor europeni. Recunosc, e mult mai uşor să fii femeie în Spania, decât acasă.
N-aş fi reuşit niciodată să muncesc în „jornada completa” şi să-mi hrănesc copiii cu măncare proaspătă, gătită de mine , dacă m-aş fi încăpăţânat s-o fac precum bunica. N-aş fi reuşit să fierb zilnic oale de supă, să prăjesc şniţele şi chiftele, să învârt sarmale în frunză subţire şi să descânt fripturi coapte la foc încet. Nici măcar de o tocană de cartofi n-aş fi avut timp să fierb, atunci când ieşeam de la muncă la ora prânzului, oră de vârf în traficul oraşului spaniol, care mi-era acasa momentului. M-am adaptat rapid, am devenit specialistă în fast food-ul de casă, varianta lui fără ulei şi fără calorii de prisos. Am trecut peste dorul cârnaţilor afumaţi din cămară şi mi-am adaptat papilele gustative noilor descoperiri culinare. Am devenit fană înrăită a salatelor proaspete, pe care acasă le ocoleam cu eleganţă. În familia mea s-a moştenit reţeta frunzei de salată scufundată într-o piscina de apă, zahăr, ulei de floare şi oţet după gust. Am evitat-o, copil fiind şi am renunţat s-o prepar, ca chef-ul propriei bucătării. Am redescoperit-o aici, într-o multitudine de forme, la fel de variate ca ciorbele pe care le preparam în iernile de acasă. Am măncat alimente despre care ştiam doar că sunt floră, sau faună şi nicidecum alimente. Le-am privit prima dată ca pe nişte ciudăţenii, apoi le-am înghiţit cu poftă. Am decojit şi decapitat langostine, am smuls carnea dintre cochilii cu miros de mare, am scuipat sămburi amărui, dezlipiţi cu poftă din carnea măslinelor umflate de soare, am scrâşnit nisipul din carnea moluştelor sărate şi am pescuit melci din cochilii întortochiate. Am încercat să-mi maschez nepriceperea, atunci cănd am avut peşte în farfurie, pentru că habar n-am să mănânc elegant un peşte cu oase! Mi-e frică de oase şi dau un spectacol foarte puţin elegant, bag mâna prin carnea lui fragedă, o despic fără milă şi graţie, cu spaima consumatorului care a crescut departe de mare, a măncat peşte extrem de rar şi habar nu are să deosebească după savoare un păstrăv, de un crap. Am gustat tot ce mi s-a pus în faţă, convinsă fiind că nimic nu poate fi clasificat drept necomestibil, de vreme ce alţii îl savurează cu poftă. Şi că, desigur, nici sarmaua noastră, deşi absolut delicioasă, nu e chiar cireaşa de pe tortul gastronomiei mondiale!
Bucătăria spaniolă a fost o revelaţie pentru mine. Şi un alt mod de viaţă. Mai simplu, mai sărac în calorii şi cu siguranţă, mult mai uşor de digerat. N-am renunţat la reţetele noastre, pe care atunci când le prepar, nasc în mine emoţii cu doruri parfumate. Nimic nu mă tulbură mai puternic decăt mirosul, nimic nu descătuşează mai profund legătura pe care o am prestabilită cu tărâmul din care îmi vin rădăcinile. E suficient să arunc într-o cratiţă o bucată de cîrnaţi afumat şi să-mi revină în memorie cele mai mici amănunte ale cămării de acasă. Apoi ies virtual din cămară şi plec prin curte, unde primăvara se încăpăţânează să umfle mugurii mărului din faţa ferestrei de la bucătărie, să puşte-n floare magnoliile plantate de mine şi să umple plămânii de aer curat, cu miros de pământ reavăn si de iarbă crudă.
Pornesc pe străzile oraşelor, pe unde mă îndeamnă amintirile, unde primăvara işi pierde izul şi miroase a măncare la orice colţ: chebaburi, şaorme, langoşe, plăcinte cu varză, brănză, sau gem; gogoaşe înfuriate, hamburgeri zemoşi, covrigi de la Gigi, Fornetti; felii de pizza, plăcinte dobrogene, melci cu nucă; pleşcoviţe, crenvuşti în corn, mici, grătare, pârjoale, kurtos kalacs, clătite. Street food România, de o diversitate impresionantă, la preţuri accesibile, la îndemâna tuturor, savurate la orice oră, pe orice trotuar, fără pretenţii şi fără reţinere. Şi realizez brusc că nu ştiu dacă aici există street food, dar eu n-o ştiu căuta, sau dacă, în simplitatea lor, spaniolii n-au descoperit bucătăria străzii!? Sau dacă, în marele lor respect pentru masa aşezată, savurată în linişte, acest tip de mâncare, implicit acest mod de a te alimenta, nu va fi niciodată popular in Spania siestelor prelungite! Cu toate astea, ce bine ar merge un covrig cu susan, lângă o halbă cu San Miguel!
Fiul unui vânzător de fructe de pe lângă stadionul din Amsterdam, Johan Cruyff a crescut destinat a fi exponentul Portocalei Mecanice, selecţionata olandeză care a dominat lumea fotbalului la Mondialul din 1974, ulterior fiind mai mult decât curioasă încăpăţânarea sa de a rămâne să joace în campionatul olandez.
‘Uscatul’ Cruyff a fost marele excentric al fotbalului. Duşman declarat al regulilor, şi-a riscat cariera lovind un arbitru şi a acceptat să poarte numărul 14 care în epoca sa era destinat exclusiv rezervelor. A fost primul jucător dispus să pună în dubiu orice reguli stabilite până atunci.
Simţul Pericolului
Partizan al sexului în timpul cantonamentelor (majoritatea antrenorilor interzic viaţa de cuplu a jucătorilor în ajunul unei competiţii), fuma o ţigară sau mânca un sandwich între reprize. Capacitatea sa pentru a se împotrivi convenţiilor l-au transformat în protejatul ideal al antrenorului Rinus Michels, care aborda fotbalul ca pe un carusel unde numai portarul îşi păstra poziţia. Sosirea sa la Barcelona a reprezentat cea mai mare revoluţie culturală din istoria blaugrana.
Cruyff apărea în cele mai neobişnuite poziţii din teren generând acelaşi sentiment de pericol. Jocul lui dezechilibra la fel de mult ca şi felul în care înţelegea fotbalul. Convins că în teren trebuie să se mişte mai mult mingea decât jucătorul, era incapabil să dezvolte o fază care să nu fie în acelaşi timp o mişcare tactică.
Împreună cu Franz Beckenbauer, a fost singurul rege al fotbalului care a excelat atât ca jucător cât şi ca antrenor. Când juca pentru Ajax, lumea îl felicita pentru dârzenie; la Barcelona oamenii îi mulţumeau, o diferenţă care s-a dovedit decisivă. În oraşul al cărui nume se confundă cu marea, Olandezul Zburător a găsit o patrie sentimentală. Triumfurile sale urmau să fie ale oamenilor care l-au adoptat.
Portocalul ca formă de adaptare
Când ajungeau în America, imigranţii spanioli sădeau un portocal care servea de măsură a adaptării la Lumea Nouă. La capătul a şapte ani, copacul dădea primele fructe; era semnul că deja aparţineau locului: portocala era semnul de identitate. Fiul vânzătorului de fructe a găsit cea mai bună portocală în Barcelona, şi a stabilit că pe fiul său o să îl cheme Jordi.
Aclimatizarea mediteraneană a produs un insolit uz al limbajului. A învăţat o spaniolă perfectă, şi-a perfecţionat accentul catalan şi amesteca cu plăcere aforisme şi fraze sforăitoare.
Siguranţa cu care insista să reinventeze limba vorbită venea din convingerea că realitatea se schimbă dacă alegem asta. Ca lider al Dream Team, a transmis jucătorilor săi o încredere nemaiântâlnită în vestiarele de pe Camp Nou. Înaintea finalei de pe Wembley, în 1992, le-a cerut doar să se bucure de joc. Numai cineva care are o înţelegere secretă cu succesul consideră că provocarea este o formă de distracţie.
Porecla nu era o exagerare
Elevii săi îl numeau ‘Dumnezeu’. Supranumele nu a fost o exagerare. Discipolii săi i-au urmat învăţăturile în La Masia unde un fost copil de mingi creştea pentru a se converti în cel mai mare succes al său: Cruyff a câştigat din nou cu Guardiola la cârma echipei. Aşa cum nu exista biserică fără erezie, Excelenţa Sa a fost preşedinte onorific în timpuri complicate. În rarele momente de incertitudine spunea: „Numai Dumnezeu ştie…”, amânând răspunsul pentru un moment posterior cu sine însuşi.
Incapabil de a juca o fază mediocră în teren sau să spună o frază comună în afara lui, Cruyff a trăit ca să uimească. Cu prilejul unui interviu, gazetarul l-a găsit aşezat pe o minge la marginea terenului. „Sunt la birou”, i-a spus Cruyff.
Impredictibilul ‘Dumnezeu’ al gazonului a oferit cea mai impresionantă fază a carierei: deja nemuritor, a decedat totuşi, la 68 de ani.
„Când Dumnezeu a murit” („La mortalidad de Dios”) este titlul articolului publicat de Juan Villoro în ElPeriodico, dedicat lui Johan Cruyf, decedat joi, recunoscut ca fiind creatorul fenomenului care este astăzi Barcelona în fotbalul mondial.
«Îngrijesc bătrâni, merg din fermă în fermă ca zilieri la cules de măsline sau portocale, curăţă case, îngrijesc copii sau fac mâncare într-un hotel. Aşa îşi câştigă traiul mai mult de 12.000 de români în Andalucia, cei care într-o zi au decis să parcurgă cei mai mult de 3.000 de kilometri care separă ţara lor de Spania. Sunt deja cel mai numeros grup de imigranţi din provincie.
„Când am ajuns în Cordoba un 15 iulie acum 10 ani am leşinat de călduă; acum este casa mea. Mă încântă Los Patios; ştiu pe dinafară muzeele şi Medina Azahara. Ştiu mai mult despre cultura cordobeză decât cordobezii înşişi”. Aşa de mândră se simte Mariana, de 31 de ani, care mulţumeşte primei familii pentru care a lucrat, un cuplu de 86 şi 89 de ani unde a învăţat limba, bucătăria locală şi obiceiurile. „Astăzi vorbesc spaniolă perfect şi am reuşit să îmi scot o calificare de auxiliar la Institutul Ramon y Cajal”»
Astfel vorbeşte această tânără văduvă, mamă cu un copil, ajunsă în Cordoba venind la mama sa care era de şase luni aici. Astăzi, la fel ca alte mii de români în Andalucia, Mariana se simte comod şi încearcă să uite drama autoexilului.
Este un fragment din articolul dedicat comunităţii româneşti din Cordoba de către ziarul ABC – ediţia locală din Andalucia şi este o istorie care seamănă cu oricare alta despre români emigraţi oriunde în Spania. Vorbeşte despre trăsăturile comune ale imigrantului român plecat de nevoie din ţară în căutarea unui rost, a unui loc în care să se simtă împlinit. Şi mai vorbeşte despre felul în care înţelege imigrantul român să abordeze relaţia cu societatea pe care o găseşte în ţara de adopţie, despre cum caută formele cele mai naturale de integrare în comunitatea care îl primeşte.
