Amânare, respingere și tergiversare.
Tactica politică l lui Mariano Rajoy. El este cel despre care se știe că a câștigat în fața adversarilor politici folosind tactici de uzură și pare că își aplică strategia preferată în conflictul catalan. Primul ministru spaniol și-a luat o figură marțială pentru a declara că referendumul nu va avea loc. Dinamica și calendarul demonstrează altfel.
În acest calendar particular al aventurii catalane, în fiecare zi care trece, referendumul devine mai concret. Atunci când parlamentul catalan votează o lege care autorizează un referendum de autodeterminare, acesta încalcă constituția spaniolă: numai Spania are dreptul, în sensul deplin al termenului, de a organiza acest tip de vot. Logic, să nu spunem în mod firesc, Curtea Constituțională a acuzat legea referendumului că nu respectă cadrul legal. Aici Primul Ministru Mariano Rajoy a ales să nu exercite presiuni speciale lăsând instanța constituțională să facă minimul efort pentru a face să cadă legea catalană.
Publicitate
În fața unui caz evident de nesupunere în fața legii federale, sectoarele politice cele mai vehemente din Madrid solicită lui Mariano Rajoy acțiuni radicale pentru a opri procesul de independență. Primul-ministru îi va ignora. Arsenalul constituțional spaniol nu este deloc subtil și nu îl încurajează pe prudentul Rajoy să se împotmolească într-un Vietnam politic. Constituția oferă șefului guvernului spaniol doar bombe nucleare legislative.
Celebrul articol 155 din Constituție, care nu s-a aplicat niciodată din 1975, prevede că guvernul Spaniei poate prelua controlul asupra instituțiilor catalane, cum ar fi poliția, educația sau chiar dizolvarea parlamentului catalan. În timp ce Catalonia ca întreg nu este independentă, majoritatea covârșitoare este cel puțin „catalană” și își revendică diferențele față de Spania. Aplicarea articolului 155 ar declanșa o furtună în Catalunya și vânturile ar ajunge la Madrid, unde sectoarele mai moderate, cum ar fi socialiștii, ar refuza să se alinieze în spatele lui Rajoy pentru a susține o astfel de măsură.
O altă opțiune pe care nu o va folosi Mariano Rajoy este legea securității interne. Un articol din legea 155 permite controlul poliției catalane de către guvernul spaniol în caz de pericol extrem pentru securitatea sa. Cu toate că „dreptul dramatic“ consideră că această definiție ar corespunde situației Catalunya 2017, Mariano Rajoy nu ar trebui să dorească să se aventureze să o folosească. Situația ar trebui rezolvată fără dramatism la Bruxelles. Europa, care a trecut prin multe crize în ultimii ani, este o contrapondere la populismul autoritar al lui Donald Trump. În cazul în care Uniunea Europeană stă unită în spatele Madridului, și va continua să o facă în următorii ani, nu își va putea permite să susțină măsuri radicale pe care un stat membru le-ar lua împotriva unui guvern regional.
Bascii merg în această direcție. Partidul Național Basc (PNV), cu rol de „balama” în parlamentul central, care îl susține pe Mariano Rajoy prin asigurarea stabilității sale parlamentare, continuă să o repete. Nici un radicalism împotriva Cataluniei altfel PNV își retrage sprijinul vital lui Mariano Rajoy. Fiind în minoritate în parlamentul spaniol este dilema lui Mariano Rajoy. Dacă utilizează forța împotriva Catalunyei își pune în cap socialiștii, Podemos, bascii care, adăugați parlamentarilor catalani prezenți la Madrid, ar putea da jos șeful guvernului.
Strategia de dezintegrare
Strategia de „uzură” pare mult mai interesantă pentru primul ministru. Înaintea referendumului, făcând totul pentru împrăștierea buletinelor de vot, pretinzând pe toate tonurile că nu are nicio garanție legală. Prin sabotarea alegerilor, împiedicând Generalitatea să obțină un număr corespunzător de urne și suficiente buletine de vot, punând presiune asupra primăriilor care nu vor deschide colegii electorale în școli.
Strategia post-referendum de uzură:
Mariano Rajoy este conștient de faptul că independentiștii catalani sunt împărțiți în trei blocuri: centru dreapta (Artur Mas și Carles Puigdemont), la stânga (Oriol Junqueras) și în extrema stângă anarhiștii de la CUP. În 2015, extra-liberalul Artur Mas a încercat să facă investiții pentru un al doilea mandat ca președinte al Cataloniei, încercând alianța imposibilă cu extremă stânga în numele independenței. Artur Mas a sfârșit terminat politic decapitat de anarhiști. „De-a lungul carierei mele, nu am văzut niciodată o strategie politică atât de neinspirată”, a comentat atunci Mariano Rajoy.
Publicitate
Luptele interne dintre partidele separatiste vor ucide mișcarea, pare să creadă Mariano Rajoy. Moncloa crede Oriol Junqueras va încerca mai devreme sau mai târziu o alianță cu socialiștii și Podemos pentru a pune mâna pe președinția Generalității, lăsând la o parte mișcarea de independență. PDeCat lui Artur Mas și Carles Puigdemont vor sfârși cu un partid distrus și epuizat de șase ani lungi de proces separatist. Pentru a finaliza ruina politicienilor independentiști Mariano Rajoy mizează pe procesele începute de justiție împotriva promotorilor mișcării separatiste, care vor duce la inabilitarea politică și amenzi grele responsabililor catalani.
Din moment ce nimic nu este nici negru, nici alb, iar în politică nu mori niciodată cu adevărat, este evident că planurile lui Mariano Rajoy pot aluneca în derizoriu în orice moment. O posibilă participare puternică la votul din 1 octombrie poate da un impuls fără precedent independentiștilor. O bună campanie internațională de comunicare ar putea împinge Madridul în corzi. Apoi va fi necesar să se înceapă negocierile cu Barcelona pentru a conferi Catalunyei competențe suplimentare: fiscale și constituționale. Negocieri care ar putea dura câteva luni sau ani. Amânare, respingere și tergiversare.
sursă, foto/ equinox