EU, TOAMNĂ, NU TE AŞTEPT
Mă iartă tu,toamnă,
mă iartă că nu te aştept!
Nu-mi place sura ta coamă
şi nici rochia-ţi cu
frunze ruginite pe piept…
Mă doare ,toamnă,
când văd cum faţă ţi se schimbă
şi râsul îmi îngheaţă-n întrebări…
Răspunde, de vrei, doamnă!
Mai pot spera la calde primăveri?
Mă doare că-n curând pământul
va-ncarunti în toţi zulufii castanii,
mă doare că plânge iarba,
mă dor ţipetele frunzei arămii,
mă înfior că apele în matcă
jelesc gândind la gerurile ce-or veni,
cu ochii la corbul care cântă ,
nostalgic privesc cârdul de copii!…
Mă iartă ,toamnă ,
că nu-ţi pot mângâia făta!
mi-e teamă c-am să te pot iubi,
iubirea ta îmi va ucide speranţa
şi primăverile vor fugi…
ŞTEFANIA BURNEA -21.09.2015
Gând de toamnă
E prea târziu sau prea devreme
Să-ţi cer toamnă ce ai vrut să-mi dai,
Serii de aşteptare pe pleoape nasc poeme
Din primăvara vieţii şi nopţilor de Mai.
Tu mi-ai renăscut speranţele-n cuvinte
şi lacrimi ai şters când mi-a fost dor
Mi-ai dăruit har, credinţă să mă alinte
Când sufletul plângea sub ochi de nor.
Cu tine mi-am scris memoriile-n suflet
Cu paşi de gând printre frunze plângând
Mi-ai dat aripi să zbor, frânturi de zâmbet,
Cuvinte alese, șerpuite pe poteci de gând.
Eu ţi-am dăruit, v-am dat o parte din mine
în versuri ,,Polen de cuvinte,, arcuite în tăceri,
Cu Dumnezeu de mână în fiecare zi cu tine
Împletesc cuvinte în ,, Poeme cu aripi de îngeri”
Valentina Geambașu
20.09.2015, Mioveni
DOAMNĂ TOAMNĂ
Cornelia Ileana Neaga
Elegantă mai ești, Toamnă
Cu fițe de …mare doamnă!
Porți rochiță ruginie
Și mantie brumărie!
Rușinoasă ca o fată
Te-ai lăsat cam așteptată
Și cu mofturi de codană
Mi-ai bătut în poartă,Toamnă…!
N-ai venit cu mâna goală
Mi-ai adus, mere în poală
Zilele le-ai răcorit
Bruma, părul mi-a albit…
Cum te bagi în seamă, Toamnă
Și nime” nu te condamnă
Că ruginești viile
Gălbenești gutuile!
Îți spun drept, asta nu-nseamnă
Ca să-ți faci de cap, tu Toamnă…
Iarna te așteaptă, zău
Cu ac de cojocul tău!
22 sept 2015
Plouă
Mai plouă, mai rar şi mai ud
Şi lumea plouată aleargă,
E toamnă, e seară, e trist
Şi luna apare şi-o dragă,
Îmi râde ştrengar şi din ochi,
Mă prinde de braţ şi de mână,
Îmi place cum stă s-o privesc,
Ne plouă o noapte-mpreună.
Ne plouă, mai rar şi mai ud,
E toamnă, domniţă, e toamnă,
Ziua răsare din răsărit,
Ne plouă iubito… ce toarnă!
Radu Mihăilescu (pseudonim)
21-09-2015
La revedere, vară…
La revedere, dragă vară!
Parfumul florilor de tei
Și al sărutului de-o seară
Cu noaptea ca și ochii mei…
Am strâns atâta vară-n mine,
Cu vrăji și basme pe-nserat,
Iubiri, cu sufletele pline
De dragoste și cu oftat…
La revedere, dragă vară!
Cu trandafiri, delicatese
De-acum a venit și toamna
Cu poame pe alese…
La revedere, dragă vară!
Lasă-mi iubita, dacă pleci,
Că vine bruma și mi-e teamă
De toamnă lunga cu ploi reci!
De-acum… și florile jelesc
Pe fluturii ce pier,
Să-mi lași frumoasa ce-o iubesc
Că toamna-i un mister!
La revedere, dragă vară!
Parfum al florilor de tei,
E toamnă! Și de ea… mi-e dragă
De poame și de anii mei!!
1 septembrie 2015
COMAN VASILE
Și iar, mi-a venit să spun…
Că din vară, mă gândesc,
Tu, de ce-ai venit acum?
„Toamnă fugi…că te-ocolesc”
Ce-am ajuns? Vreo clorofilă?,
Că atâta verde- mi dai
Cât să mâzgălesc o filă,
Că nici nu -mi ajunge. Hai!…
Mi-ai prins primăveri senine…
Pe la tâmple, clame albe,
Mi-ai lipit, lipită -i bine…
Coroniță din flori dalbe.
(Peste verdele aprins…
Cerul meu rămâne nins)
Toamnă, pentru ce mă chemi,
Și -un covor de frunze-așterni?
Ție toamnă… Ți -aș schimba…
Anotimpul…de-aș umbla…
Și desculță… N-am silabe…
Cum sunt capetele calbe…
Ție toamnă…
Elena Buldum
PLOUA CU LUMINA ALBASTRA
Plouă cu lumină-albastră
Printre norii cenușii,
Evantaie la fereastră
Printre crengile pustii!
Printre razele lucioase
Două vrăbii gemene,
Ciripesc gălăgioase,
Ciufulindu-și penele!
Rătăcit printre frunzișuri
Un bondar bâzâitor,
S-a pierdut prin ascunzișuri,
Zboară repede-n decor!
Stau la soare-n iarba udă
Două muște cu retard,
Vrăbiuța dintr-o fugă
Le ciupește dintr-un salt!
Din pădurea zbuciumată
Doar o frunză-a mai rămas
Agățată pe o cracă
Tremurândă fără glas!
Cântă toamna-n rapsodie,
Scuturându-și frunzele,
Vine-n vânt în melodie
înșirându-și muzele!
Autor Elena Moisei
Cântec de toamnă
Autor Urfet Șachir
Toamnă, toamnă iar învii
Vechile-mi melancolii,
Când alerg pe străzi pustii
Să-mplinesc „vise târzii”.
Frunzele de pe alei
Scârțâie sub talpa grea,
S-a golit bătrânul tei,
Vezi prin el inima mea.
Aș mângâia soarele,
Doar să pot să mai întorc
Din drum călătoarele,
Din cer roua s-o mai storc.
Toamnă, toamnă iar învii
Dorințe-n suflet duios,
Șăgalnic, din timp revii
C-un alai maiestuos.
Mangalia, 20.09.2015
POVESTE LA ECHINOCȚIUL DE TOAMNĂ
Zina Dorina Pancu
Deși vara părea un loc abandonat, soarele pârjolind tot ce i-a ieșit în cale, acum Bărăganul se animă, iar Dumnezeu își face simțită prezența in fiecare palmă de pământ. Câmpia nesfârșită e îmbrăcată în culorile Paradisului, e metaforă dechisă spre cer. E viu colorată, e roșie, e galbenă, e mov sau albastră. Parfumul fructelor s-a răspândit în aerul cald, îmbiind oamenii să vină să le culeagă. Mirosul fânului s-a așternut smerit peste câmpia care se-ntinde leneșă spre linia orizontului. Vara s-a retras discret, lăsând loc toamnei. Ca în fiecare an, la echinocțiul de toamnă, oameni apar de niciunde, se adună aici, să culeagă roadele să-i smulgă pământului promisiunea unui viitor la fel de îmbelșugat. Bărăganul e adevărata casă a noastră.
Casa bunicilor mi se pare micuță acum. Privirea îmi alunecă pe cuibul rândunelelor, simt golul cum se deschide în mine. Nu mai sunt aici să se rotească deasupră-mi, gălăgioase, bucuroase că ne revedem. Tata spune hâtru că au plecat în vacanță la rudele din străinătate, și când va trece frigul se vor întoarce la noi, Curtea mi se pare neîncăpătoare … Mărul ionatan mă îmbie să aleg un fruct parfumat, roșu, dulce-acrișor. Mă-ntind peste gardul micuț, răsucesc un fruct copt din plin. Zâmbesc…îmi amintesc figura bunicii care mă privea pe furiș cu drag. Prind băieții de mână, împreună intrăm în grădină. Mă seduce rodul îmbelșugat care s-a revărsat aici, în colțul acesta uitat de lume, pălit de arșița verii, revitalizat, ademenitor. Parfumul de tămâioasă și căpșunică, gutuiul discret îmi trezește simțurile.
E seară. În apusul de soare și răsăritul de lună se-nchide povestea. Anul acesta m-am hotărât să revin ca atunci, în copilărie, când toți ne adunam în casa bunicilor. Imima s-a strâns, știu că nu voi mai regăsi decât umbra străvezie a amintirilor…Cât timp a trecut …. E tare departe de-atunci. Un sfert de veac a trecut peste mine, bunicii s-au stins pe rând, părinții nu mai sunt așa de tineri, eu mi-am trăit deja jumătate din viața ce mi-a fost dată, iar băieții mei sunt nerăbdători să vadă cu ochii lor ceea ce nu știu decât din poveștile pe care le-au auzit de la mine.
DE CÂND AI PLECAT DIN MINE
ADI SFINTES
Pe fereastră un cuvânt
ultimul mesaj tomnatic
glas hilar de dor răsfrânt
peste cer privesc apatic
N-are rost să-mi fac iluzii
toamna a venit curând
n-am să fac de dor transfuzii
dorurile nu se vând
Pică-n suflet ploi de toamnă
în retină-mi mor cocori
ți-ai ascuns privirea, doamnă
și surâsul tău din zori
Mi se-ntinde-n suflet drumul
frunzelor pierdute-n timp
pe fereastră numai fumul
mai adie din Olimp
Plâng copacii noștri-n hohot
dezertările canine
și se zbate trist un clopot
de când ai plecat din mine
11 iulie 1990/19 septembrie 2015
melancolii de toamnă
ANDREI FILIP BURDUSA
hei
viața mea taina mea
dă-mi timpul de la-nceput
nici de-o tăcere n-aş vrea
pe moarte s-o împrumut
eu n-am plecat astăzi acasă
stau la palavre cu-o toamnă
bem cu norocul pe masă
şi mai privim câte-o doamnă
se lasă pe străzi o tristețe
gălbuie ca o gutuie
e-o seară de mare finețe
pe-o vorbă cam amăruie
n-am chef de nimic doar să beau
o halbă cu-o toamnă bătrână
o vorbă rostită pe şleau
mustindă de limbă română
mai adă
băiete o halbă
să bem de-o durere nescrisă
aşterne-ne o noapte albă
şi lasă iubirea aprinsă
hei
viața mea taina mea
dă-mi timpul pe care l-am vrut
nici de-o tăcere n-aş vrea
pe moarte s-o împrumut
Andrei Filip
21 septembrie 2015
Bucuresti
DESPĂRŢIRI
Se-adună norii palizi şi grăbiţi,
Miroase – a toamnă rece şi sterilă,
Sub stropi amorfi şi vânturi fără milă,
Ochii tăi luzi, letargici, trişti, uimiţi.
Se simte iz de putregai în noi,
O lume geme de nemărginire,
Nu mai suntem decât o amăgire…
Adio, deci, cumplitelor erori.
Din trupurile noastre fericite,
Simt, inima lipseşte… Solitară,
Pierdută e pe veci, sub cer de vară,
Pe plaje calde, aspre, despletite.
Te simt departe, ninge peste ieri…
Adio, deci… Nu întreba nimic!…
Am transformat iubirea-n simplu tic,
Doi pelerini nostalgici, efemeri.
Se-adună norii…Toamna-şi intră-n mână…
Iubito, ochii tăi albaştri-s zbor….
Un menestrel ciudat şi visător,
Ar mai fura din vremi o săptămână.
Mugurel Puşcaş
( Liga Scriitorilor din România)
Mi-ai fost tu, toamnă, lumea toată,
Tot galbenul mi-ai strâns în poartă
N-am colorat nici cer, nici vale,
Eu te-am lăsat să strângi culoare
Te-aş fi împrumutat cu verde
Să-mi pui speranţa pe perete,
Pe ea să am culori o mie
Să mă trezesc în poezie.
Să-mi fii un vers ce-mi curge lin
Prin vânt şi frunze de pelin.
Aş vrea să-ţi fiu un vers cu cântec
Să-ţi fiu al inimii descântec.
Învaţă-mă să ştiu de toamnă
Că multe suflete răstoarnă
Dar este plină de culoare
În viaţa asta schimbătoare.
20.09.2015 De toamnă
Corina Mihaela Soare
Blestem
Am bătut la ușa lumii într-o ruginie toamnă
Intră! mi-ai răspuns în șoaptă. Erai tu, frumoasă doamnă.
M-ai primit cu tril de codru și cu murmur de izvor,
Dar m-au blestemat trei zâne să-mi fii dragă până mor.
În blestem au pus otravă îndulcită c-o licoare,
Agonie și extaz ambalate ca o floare.
Să-ți iubesc, toamnă, pădurea cu marama-i de rubine,
Șuieratul vântului să-mi inunde cu suspine.
Ploaia să mă facă mică, într-un colț să mă retrag,
Din cristalele de brumă să-mpletesc frumos șirag.
Dorul să îmi fie treaz, aripi gândului să-i crească,
Strigătele de cocoare sufletul să-mi pustiască.
Să mă-mbăt cu-a ta culoare, cu parfum de must și mere
Și în foșnetul de frunze să simt jale și durere.
Să cuprind lacrima nopții, curcubeu de dimineață,
Și să prind în mâini ecoul și să strig: te iubesc viață!
Să simt pacea peste suflet în chiote de copii,
Să poftesc, să-mi curgă ochii la podoabele din vii
Și când larma se va stinge și îți va cădea coroana
Vraja va continua și fi-vei pentru mine Doamna!
Nelly Păscălin_18.09.2015
SUFLET TÂNĂR
Imi suflă-n ceafa toamna vieții,
Și primavara tinereții
Iși ia ușor la revedere,
Slăbind cu ea și-a mea putere..
Mă dau în felul meu, cocoș,
N-accept să fiu luat drept moș,
Nu bag în seama bătrânețea,
Căci port în suflet tinerețea..
Și-atât cât inima mai poate
Al vieții pas să-l țină-n toate,
N-am să mă las doborât,
De ploi,de viscol și de vânt!
Ploaia să mă răcorească,
Viscolul să mă trezească,
Vântul să îmi bată-n spate,
Să pot merge mai departe..
Dumnezeu să îmi dea zile,
Moartea să uite de mine,
Și să vină să mă ia
Atunci când o voi ruga!
Cam atâta, Doamne Sfinte,
Mi-aș dori de-aici ‘nainte
Netezește calea mea
Să pot face voia Ta!
Compus de Bigiu-Diaconu Ionel
NOAPTE DE TOAMNĂ
de Dana Ene , La mulți ani!
Noaptea-i rece, de toamnă,
Stele cad, rând pe rând
Și mi-e foame de tine
Până-n ochi,
Până-n gând…
Pretutindeni se-ntind
Amintiri colorate,
Cât mai lungi,
Cât mai sus…
Și cât ești de departe!
Goală-mi pare a fi vorba
Ce abia o șoptesc;
Tot mai gol îmi e brațul
Unde nu te găsesc
Și mai grea decât toate
Este inima mea
Îmbătată de vise,
Zbuciumată cumva…
Toți copacii sunt triști,
Aruncați pe trotuar;
Luna plânge discret
În imensul său clar,
Unde clipele toate
Bat în cioburi de piatră
Și se-ntorc monoton
Iar pe partea cealaltă…
Noaptea-i rece, sticloasă,
Azvârlită în văi,
Ca o mantie neagră
Stă pe umerii mei.
Unde să întind mâna
Și să prind, de departe,
Ochii tăi mai adânci
Decât mările toate?
Unde tremurul blând
Al cuvintelor dulci?
Unde palmele calde,
Dacă nu ești aici?
Noaptea-i rece, de toamnă.
Stelele-s căzătoare…
Mult mi-e dor să m-ascund
În a ta îmbrățișare
Și să urc pretutindeni
-până-n ochi,
până-n gând-
O iubire de toamnă
Dintr-un suflet flămând.