Pe cine votam? Primarii Romaniei si problemele lor penale

Noi, de afară, înţelegem din ce în ce mai puţin ce se întâmplă in ţară. Şi după ce vedem pe cine am votat la alegerile trecute, înţelegem şi mai puţin. Vom fi chemaţi la vot în curând, urmează alegerile pentru locale, adica cele în care se aleg primii gospodari ai obştilor româneşti. Reproducem statistica realizata de Florin Necula, editor la ziare.com privind primarii româniei.

„Trimiterea in judecata, vineri, a primarului suspendat al Iasiului, Gheorghe Nichita, contribuie la situatia dificila in care se afla edilii din zeci de orase din Romania, cu cateva luni inainte de o noua campanie electorala.

Peste aproape jumatate de an vor avea loc noi alegeri locale, iar multi dintre primarii municipiilor resedinta de judet sau din Bucuresti, alesi in iunie 2012, au probleme penale – sunt condamnati, suspendati, in arest, sub control judiciar, trimisi in judecata, urmariti penal sau declarati incompatibili.

Nu putini si-au dat demisia din aceste cauze. Sunt 40 de primarii resedinta de judet, 6 de sectoare si una a Capitalei.

Primarii condamnati in functie

Emilian Francu (ales PNL, Ramnicu Valcea, 2 iunie 2014) – a fost prins in flagrant, dupa ce a cerut si a primit mita, in aprilie 2013 si a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare;
Gabriel Boriga (ales PDL, Targoviste, 22 mai 2014) – a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, pentru abuz in serviciu, si si-a pierdut mandatul;
Constantin Boscodeala (ales PSD, Buzau, 10 februarie 2015) – condamnat la 5 ani inchisoare cu suspendare, pentru abuz in serviciu, dar a ramas in functie pentru ca decizia nu e definitiva;
Romeo Stavarache (ales PNL, Bacau, 20 octombrie 2015) – condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, pentru tentativa de abuz in serviciu, dar a ramas in functie pentru ca decizia nu e definitiva;

Primarii care au demisionat in urma unor probleme penale

Radu Mazare (ales PSD, Constanta, 22 mai 2015) – acuzat de mita de 9 milioane de euro, a fost in arest preventiv si a fost trimis in judecata de DNA;
Gheorghe Stefan (ales PDL, Piatra Neamt, 26 martie 2015) – pus sub control judiciar in dosarul Microsoft dupa ce a fost in arest preventiv si este trimis in judecata in dosarul Posta Romana;
Iulian Badescu (ales PSD, Ploiesti, 10 martie 2015) – pus sub control judiciar, pentru luare de mita si abuz in serviciu, a fost in arest preventiv si a fost trimis in judecata de DNA;
Raduly Robert-Kalman (ales UDMR, Miercurea Ciuc, 17 iunie 2015) – trimis in judecata de DNA pentru abuz in serviciu;

Primarii care au demisionat inainte de a avea probleme penale

Darius Valcov (ales PSD, Slatina, decembrie 2012) – si-a dat demisia cand a fost ales senator la alegerile parlamentare, iar in primavara lui 2015 a fost arestat preventiv pentru fapte petrecute cand era primar si recent a fost trimis in judecata, fiind implicat in trei dosare DNA;
Cristian Popescu Piedone (ales PC, sectorul 4, noiembrie 2015) – si-a dat demisia dupa protestele de strada in urma incendiului din Colectiv si a petrecut 4 zile in arest preventiv, fiind totodata pus sub urmarire penala de DNA pentru abuz in serviciu.

Primarii suspendati din functie in urma problemelor penale

Sorin Oprescu (independent sustinut de PSD, Bucuresti, 15 septembrie 2015) – este acuzat de DNA de luare de mita si trimis in judecata pentru luare de mita, spalare de bani, abuz si constituire de grup infractional;
Marian Vanghelie (ales PSD, sector 5, 6 aprilie 2015) – in luna iulie a fost eliberat din arest preventiv si plasat in arest la domiciliu, fiind trimis in judecata de DNA pentru 25 de infractiuni;
Andrei Chiliman (ales PNL, sector 1, 20 iunie 2015) – plasat sub control judiciar si trimis in judecata pentru abuz in serviciu;
Gheorghe Nichita (ales PSD, Iasi, 22 mai 2015) – este implicat in doua dosare si se afla in arest preventiv, fiind trimis in judecata pentru abuz in serviciu;
Tudor Pendiuc (ales PSD, Pitesti, ianuarie 2015) – trimis in judecata de DNA pentru luare de mita si abuz in serviciu, se afla sub control judiciar dupa ce a fost in arest preventiv si la domiciliu;

Primarii urmariti penal sau trimisi in judecata in functie

Alexandru Stoica (ales PSD, Slobozia, 2 iunie 2015) – a fost trimis in judecata pentru fals intelectual si instigare la fals intelectual;
Constantin Hogea (ales PDL, Tulcea, 24 august 2015) – a fost arestat preventiv in luna mai pentru ca ar fi luat mita un apartament, si a fost trimis in judecata de DNA in stare de arest la domiciliu;
Dorin Florea (ales PDL, Targu Mures, 26 martie 2015) – urmarit penal de DNA pentru abuz in serviciu;
Catalin Chereches (ales UNPR, Baia Mare, 2 octombrie 2015) – urmarit penal pentru mai multe infraciuni, printre care luare de mita, trafic de influenta si abuz in serviciu;

Primarii arestati sau retinuti in timpul mandatului

Mihai Stepanescu (ales PSD, Resita, 20 noiembrie 2015) – a fost arestat preventiv, fiind acuzat de DNA de luare de mita;
George Scripcaru (ales PDL, Brasov, 29 iunie 2015) – a fost retinut de DNA pentru abuz in serviciu si luare de mita, fiind plasat apoi sub control judiciar;

Primarii acuzati de incompatibilitate

Radu Victor Capilnasiu (ales PNL, Zalau, 1 noiembrie 2013) – declarat incompatibil de ANI, a ramas in functie;
Dorel Coica (ales PSD, Satu Mare, 11 decembrie 2013) – declarat incompatibil de ANI, a ramas in functie, desi a pierdut procesul in iunie 2014.

Asadar, dintre cei 47 de primari ai municipiilor resedinta de judet si din Bucuresti, alesi in iunie 2012, 23 au avut probleme penale sau de incompatibilitate de la precedentele alegeri locale.

Un caz aparte este cel al primarului municipiului Slatina, unde si urmasul lui Darius Valcov, Minel Prina, care a fost retinut de DNA pe 14 martie si apoi plasat in arest la domiciliu, pentru complicitate la trafic de influenta intr-un dosar al lui Valcov, iar pe 24 iunie si-a dat demisia din functie. Anterior, pe 7 decembrie 2012, cand era viceprimar, fusese condamnat la 4 ani inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu.

In schimb, primarii din Sibiu si Bistrita, Klaus Iohannis si Ovidiu Cretu (PSD), au castigat procesele intentate de ANI, care ii declarase in stare de incompatibilitate. Iohannis si-a dat demisia de la Primaria Sibiu in urma cu un an, dupa ce a castigat alegerile prezidentiale, iar o luna si jumatate mai tarziu a castigat procesul cu ANI.

In contextul in care 8 dintre cei 23 de primari au fost alesi in 2012 cu mai putin de 50 la suta, (spre exemplu, Emilian Francu a ajuns primar cu doar 41 la suta din voturile exprimate), proiectul PNL privind revenirea la alegerea primarilor in doua tururi de scrutin, cum s-a intamplat pana in 2008, a primit marti aviz favorabil la Comisia Juridica a Senatului.