Am primit la redacţie o scrisoare a unui cititor cu rugămintea sa o publicăm.
„Prin natura profesiunii, intru des în contact cu conaţionali şi îmi place asta. Să intru într-o casă şi să aud un buna ziua mă reconforteaza. Cu toate astea merg în scop profesional, pentru că omul are nevoie de serviciul pe care il prestez. Nu suntem nici neamuri, prieteni sau cumnaţi. Astfel că tratez clientul cu respectul cuvenit şi mă aştept la acelasi respect.
Nu îmi imaginez cum ar incepe o abordare profesionala dacă m-aş adresa dumitale, clientul meu, o persoană pe care o văd prima oară în viaţă, cu neîncredere, cu un un ‘măi nea gică cred că mă minţi, m-ai chemat dar n-ai bani să mă plăteşti’.
Stimate domn, timpul meu costă bani. Şi din fericire, destul de mulţi, altfel nu aş fi disponibil să-ţi rezolv problema. M-ai chemat pe mine, nu pe vre-un cioflingar de doi bani tocmai pentru ca ai auzit că sunt bun în ceea ce fac. Numai că, tocmai pentru că sunt bun, timpul meu costă bani.
Imaginaţi-vă că aţi fi de meserie contabil iar un conaţional are nevoie de declaraţie de renta pe ultimii cinci ani. Dacă aţi fi catalan aţi fi plătit iar daca sunteţi român, nu? Sau, numai aşa, mai jumătate, pe veresie? Vă asigur că un catalan îl taxează inclusiv pe taică-su. Munca gratis e, din fericire, doar o opţiune. E unul dintre motivele pentru care am plecat din România.”
E destul de comună situaţia în care profesionalii se plâng că nu se simt trataţi cum se cuvine tocmai de către conaţionali. Unul dintre şocurile culturale pe care le-am avut la început, a fost tocmai specializarea pe care profesionalii spanioli o au: un avocat nu e un avocat bun la toate, se specializeaza, iar electricianul nu e ăla care ştie si motoare electrice şi panouri de lift. Atunci, ţin minte ca a fost o surpriză, venind dintr-o românie unde oricine se pricepe la orice. Cu timpul am invăţat să apreciez că omul care iţi rezolva problema ştie sa facă doar un lucru. Dar bine. Că nu iţi face surprize neplacute la terminarea prestaţiei, cu costuri previzibile şi acordate, cu garanţie.
Am învăţat pe pielea noastră că timpul e preţios, costă bani, iar timpul pierdut până să găseşti rezolvarea problemei pe care te-ai incăpăţânat s-o rezolvi singur, pe ideea că „te pricepi la toate”, -cu rezultate de cele mai multe ori lamentabile, se dovedeşte mult mai 
scump decat tariful unui profesional. Ăsta e motivul pentru care platesc un parchetar sa-mi pună parchetul şi un asesor să-mi plimbe actele pe la consulat. Dar m-a costat sânge sa ajung la concluzia asta: două săptamâni sa pun zece metri de parchet în camera copilului si patru zile pe drumuri pentru trei hartii.
Dacă aţi înteles de aici că profesionalul nu ar trebui sa ajute un conaţional de forma gratuită, think again, spun doar că asta e opţional. Şi când găseşti un profesional bun,- nu-i pierde numărul de telefon, că nu sunt aşa mulţi.