Decembrie e un tăvălug. Plină de evenimente la care participi, vrând-nevrând, intră sau nu în fişa postului. Bilanţuri, grafice, şedinţe, se trag linii şi se adună sau se scad, se imparte sau se înmulţeste ceva cu un factor misterios. E luna aia dublă în care dacă lucrurile au mers cum trebuie iţi faci socoteli la un spor de salariu iar daca nu, iţi spui că lasă, la anul… Sărbători
Suntem setaţi pe vacanţe în august, problema este că septembrie nu e ianuarie. Să dea o lege sa fie cald în Decembrie să ştim si noi o treabă. Aşa la 1 ianuarie ne-am întoarce cu bateriile încărcate şi am lua-o de la capat. Pentru asta invidiez brazilienii, nu doar pentru caipirinya sau Ipanema. Pentru Augustul lor din Decembrie.
Sărbători în contra obiceiurilor locului în care trăieşti.
Diferenţele culturale devin acute în perioada sărbătorilor Naşterii Domnului. Vecinii mei işi fac bradul la începutul lunii, eu mă grăbesc să găsesc unul la spartul târgului, cu grija să nu cumva să uit că în ajunul crăciunului e imposibil de găsit. S-a mai întâmplat.
Sfârşitul anului, dintr-un motiv care nu ţine doar de statistici, nu e nici pe departe motiv de sărbătoare naturală, e mai degrabă un stress adăugat iureşului sfărşitului de an. E vremea în care distanţa de familie se transformă in afecţiune cronică, timpul în care ţi-e dor până şi de zloata inmundă sau de câinii agresivi şi ai nimănui din cartierul parinţilor tăi.
Traiul departe de ţară acutizeaza înşelător însingurarea. Te poţi simţi singur chiar la o petrecere, oriunde, înconjurat de oameni. Un Crăciun in pijamale l-am facut oricare dintre noi, in ţară sau aiurea, fie ca recunoaştem fie ca nu. Vecinii mei nu au problema asta, când se simt singuri îşi adună singurătăţile în barul din colţ. Nu au timp să se victimizeze fals.
Vă doresc pentru la anul, de Sarbatori, doar să găsiţi pe cineva de pe care să aruncaţi pijamalele. Că viaţa-i „dos dias”