Sărbătoarea Sfântului Vasile încheie perioada sărbătorilor de iarnă, doldora de obiceiuri ce poartă amprente specifice pentru Moldova. Cred că este sărbătoarea cea mai veselă și mai plină de farmec pe care o avem, și trebuie să o menținem așa cum se sărbătorește din moși-strămoși, la 14 ianuarie, Anul Nou pe Vechi cum îi mai spunem noi. Această sărbătoare este autenticitatea neamului nostru, iar pentru Republica Moldova ar putea fi transformată întro carte de vizită unică și singulară în Europa.
În ciuda regimului sovetic pe care l-am trăit, am amintiri foarte frumoase și plăcute despre Ajunul Anului Nou pe Vechi și sf.Vasile, sărbători pline de vrajă, veselie și multă voie bună.
Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugușorul cum i se spune în popor, este un străvechi obicei agrar prin excelență, care se practică și azi, noi mai spuneam că mergem cu uratul sau cu „hăitul”.În Ajunul lui Sf.Vasile mari și mici mergeam cu uratul, cei mici dimineața cu Plugușorul, iar cei mari seara. Urătorii se adunau după anumite criterii: gradul de rudenie, de prietenie sau vecinătate. Ceata de flăcăi era compusă din cei mai buni și văzuți băieți din sat. Aceștia aveau rolurile bine împărțite în cadrul cetei. Printre ei erau „bănarul” care strângea bani pentru jocul de a doua zi și „colăcarul”, care strângea colacii de la gazda casei. Pe linga buhai, ceata purta bice sau harapnice din care se pocnea, clopote de vite si tălăngi. Ea era însoțită de instrumentiști care cîntau din fluiere, acordeon, vioară sau trompetă Seara stateam cu nasurile lipite de ferestre și ascultam pe unde se aude Ceata și ghiceam dacă o să vină și la casa noastră. De multe ori urătorii erau mascați, fapt care adăuga și mai mult colorit și magie sărbătorii. Cojace întoarse pe dos, fuste țigănești, cușme ciobănești, orice, se foloseau pentru teatralizarea evenimentului. Fețile se acopereau cu funigine sau cu măști de urs, capră, lupi și se făcea tot posibilul ca să se creeze mister în jurul personajelor lor, să ghicim cine era unul sau altul. În toate casele se pregateau colaci împletiți în 8 sau 4 pentru urători. De asemenea erau premiati cu dulciuri și bani, care a doua zi erau plata pentru lăutarii care cîntau la Hora Satului sau cum noi spuneam mai simplu „La Joc”.
În dimineața Sfântului Vasile moldovenii se pornesc cu Semănatul.
Semănatul este un obicei agrar de anul nou, care constă în interpretarea unor cintece și poezii tradiționale, urări de belșug pentru noul an și specific, acestui obicei, este cel de aruncare în casa gazdei a semințelor de cereale, semn al belșugului recoltelor, fertilitate și sănătate pentru anul ce vine, de obicei erau semințe de grîu sau orz . Mai întîi fiecare își semăna casa, păsările și animalele, grădina apoi se mergea pe la toate rudele, vecini, prieteni, spunînd tradiţionala urare: „Să trăiţi, să-nfloriţi, ca merii, ca perii în mijlocul verii. La anul şi la mulţi ani!”. Se spunea în popor, că dacă te seamănă, înseamnă că tot anul e în spre bine.
În această zi era important ca gazdele să iasă în prag şi să prindă boabele de grîu în palme. Pentru familiile tinere multe boabe în palme de la primii copii care vin cu semănatul înseamna mulţi copii. Pentru ceilalţi semnifică un an bogat. Se mai spunea că gospodarii care aveau vite şi oi puteau afla ce vor aduce pe lume animalele domestice: dacă de dimineaţă vine mai întîi un băiat – vaca va făta un viţeluş, dacă vine o fată – vor avea o viţică. Boabele de grîu, orz sau orice sămînță cu care erai semănat nu puteau fi strînse sau măturate, se lăsau pîna a doua zi, după care erau strînse și aruncate cîte puțin la păsări, ca să facă ouă multe, la animale ca să fie sănătoase peste an și peste cîmp ca să fie rodnic.
În ziua Sfântului Vasile, după ce se primește cu semănatul, oamenii merg în vizită la rude, finii se duc la nănaşi, și aceștea la rândul lor, îi invită pe nănaşi la ei. Seara în centrul satului se făcea „Joc” unde se întrunea toată lumea. Fata care întîmplător cadea jos în joc și pățea rușinea ziceau că se va mărita în acel an.